Pe Tâmpa
Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte Iar umbra lui prin văi căzând Acum întunecă…
Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte Iar umbra lui prin văi căzând Acum întunecă…
Port străin şi cărţi străine, Tot ce din străini ne vine; A ne-ntrece cu ocara Şi-a batjocori mereu Ori hulind…
Răzleţ din oştirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Şi piere. Din…
Vine, tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia îl zăresc. Las să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul…
Fie-a voastră-ntreagă ţară, Şi de cereţi, vă mai dăm, Numai daţi-ne voi graiul Neamului şi se sculară Să ne vremuiască…
În negura pădurii castelul îngrădit Cu şanţuri uriaşe stă trist, mucigăit, Şi numai câteodată în jurul său revine Mişcarea vieţii…
Ţară-avem şi noi sub soare, Şi-o râvnesc duşmani destui, Dar prin vremi asupritoare N-am lăsat-o nimănui. E bogată, zici! vezi…
Pe creştet de dealuri e soare, Dar umbre-ale nopţii prin văi, Şi-n umeda nopţii răcoare Soldatul, departe de-ai săi, Se…
Doamna lângă Ştefan vine, Blândă-n vorbe şi-n purtat: Doamne, iar eşti supărat! Sunt, Voichiţă, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Şi-nflorită…
Pocnind din bici pe lângă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Şi de…
Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrând, se vede, să mă mustre: În colibele lacustre, Stând pe scaunul cioplit De-un druid,…
Ai durat prin aer punte Din fâşii de foc: te-ai dus Tot mai sus şi tot mai sus Stai acum…
Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine,…
„Va veni să vă cuprindă Un flăcău cu negre plete Şi frumos cum nimeni nu-i; Voi fugiţi să nu vă…
Flămând şi gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut Şi câine eu…
Am găsit-o ieri în prun, Dar să nu grăbiţi ocara! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: Eşti nebun? Pune…
Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi, şi-n curând s-alină, Iar roşul mac închide floarea, Din…
E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia îl mal ţin, Şi-i cale până-n sat! El e flămând şi e-nsetat Şi-i…
Pe vodă-l zăreşte călare trecând Prin şiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulţimea păgână. Căci vodă o împarte, cărare…
Uite, de-ar fi lege-n ţară Să popim pe toţi aceia Cari fac vinului ocară Şi zoresc, că-i om nebun Cine…
Cad fulgii mari încet zburând, Şi-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând De mult uitarăm jocul. De…
(Pe Câmpia Smârdanului, 1877) Şi-acei ce de-a pururi au glume, Azi tremură muţi şi-ngheţaţi În jalea cea fără de…
La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul, Arnulf e însă tare,…
Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi! O singură colibă stă pacinică în văi. Şi-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine…
Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiş; Zboară mierlele-n tufiş Şi din codri noaptea vine Pe furiş. Care cu…
Priveam fără de ţintă-n sus Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaş cu fruntea-n…
Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri…
Din pământ, din locuinţa Mamei tale, ieşi zâmbind, Prahova! Şi stai mirată Şi te tremură dorinţa Să vezi lumea cu…
E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat Biserica e plină de cei cari au plecat Din zori şi…
Copiii nu-nţeleg ce vor: A plânge-i cuminţia lor. Dar lucrul cel mai laş în lume E un bărbat tânguitor.…
This website uses cookies.