Acolo sus

Acolo sus

Acolo sus pe munte casa Apare şi dispare dintre nori. Cine-o îmbracă în atât de laşe scuturi Şi-o părăseşte-atât de deseori? Ochilor noştri cine-o lasă pradă Şi ochii noştri, cine…
Fii înţelept

Fii înţelept

Nu te speria de gesturile mele, Tu cel care mă vezi, Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea. Fii înţelept şi bucură-te. Eu sunt asemenea elicei avionului, Neputincioasă până-i poţi vedea…
Exil

Exil

Pornesc în mine în exil, Tu eşti patria mea De care nu mai pot să mă apropii, Tu eşti ţara în care m-am născut Şi am învăţat să vorbesc, Numai…
Hibernare

Hibernare

Nu-i asculta pe fraţii mei, ei dorm, Ei nu-nţeleg cuvintele care le strigă, În timp ce urlă ca nişte fiare aprobatoare Sufletul lor visează stupi de albine Şi înot în…
Învaţă-mă să ard întunecat

Învaţă-mă să ard întunecat

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău, În lumina feroce Învaţă-mă să ard întunecat, Modelează după forma aripilor Flacăra mea Şi purific-o de orice culoare. Sau, Şi mai bine, Dă-mi o…
Hotarul

Hotarul

Caut începutul răului Cum căutam în copilărie marginile ploii. Alergam din toate puterile să găsesc Locul în care Să mă aşez pe pământ să contemplu De-o parte ploaia, de-o parte…
La ce serveşte bucuria

La ce serveşte bucuria

Învaţă să nu te mai bucuri, Învaţă să nu mai ucizi Cu zâmbetul şi cu mângâierea. Un singur râs al tău Poate doborî păsările de pe crengi, Păsările pe care…
Oboseală

Oboseală

Ce morţi cuminţi avem! Nu izbucnesc prin vulcani, Nu se clintesc de sub zidurile Întemeiate pe ei. Se lasă închişi în statui Cu gesturi cioplite de alţii, Se lasă-nhămaţi în…
Zbor

Zbor

De boala de care sufăr Nu se moare, Ci se trăieşte - Substanţa ei este chiar eternitatea, Un fel de cancer al timpului Înmulţindu-se din sine fără oprire. E o…
Cine din mine

Cine din mine

Cine din mine ţi se închină E vinovat în faţa mea, Cine din mine nu ţi se-nchină E alungat din faţa mea. Cum să mă-mbun şi cum să m-astâmpur, Ca…
Cât timp vorbesc

Cât timp vorbesc

Cu dinţii strânşi între vecii, Orice cuvânt e o încredere Pe linia frântă între cer şi mine - Vorbindu-ţi, trebuie să fii. Acolo-n munţi, unde şi brazii Se prostern, jnepeni,…
Eu cred

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal, De unde altfel liniştea În care aşteptăm desfrunzirea? De unde curajul De-a ne da drumul pe toboganul somnului Până aproape de moarte, Cu…
Baladă

Baladă

N-am altă Ană, Mă zidesc pe mine, Dar cine-mi poate spune că-i destul, Când zidul nu se surpă de la sine, Ci-mpins de-o toană De buldozer somnambul Înaintând de-a valma…
Epitaf

Epitaf

Aici să dormi, În miros de hârtie Scrisă cu greu Şi-abia pe înţeles, Prea firav zeu din templul Numit copilărie - Jertfe întregi Şi sferturi de eres. Aici să dormi,…
Dicţionar

Dicţionar

A muri nu este opusul lui a trăi, ci al lui a te naşte. Cele două antonime reprezintă fiecare clipa intrării într-o stare - în viaţă sau în moarte -,…
În jar

În jar

Ardeţi satele, strigă Crişan, Ardeţi satele care nu se ridică, Faceţi-le holde mănoase de foc Să rodească neascultarea prin vreme, Să se stârpească ultimul sâmbur de frică, Înălţaţi biserici de…
În satul

În satul

În satul în care mă-ntorc Ceasuri cu cuc sfarmă vremea Şi mari bucăţi de tăcere Zac sparte în praful din drum. Ŕcele se învârt cu hărnicie, Arătând mereu ceva de…
Am crescut?

Am crescut?

Am crescut? Suntem oameni maturi? Câte mii de nuanţe putrezesc o culoare... Dragi şi ridicole, departe sunt zilele Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi. Am devenit puternici scăldându-ne-n derută…
Leagăn

Leagăn

Coboară verdele în galben Ca într-un leagăn mai blând În care îngeri se dezbracă şi-şi aruncă Hainele mototolite pe pământ, Pământul tot se-ascunde în odăjdii, Sub care firul nopţii dă…
Bătrâni şi tineri

Bătrâni şi tineri

Bătrâni şi tineri, Toţi stângaci, Nu încă unii Iar ceilalţi nu mai, Şi-n sâmburul din care mă desfaci, Un biet adult se înmulţeşte. Vai, Ce jalnic fragmentaţi Şi fără miez,…
Cateva puncte

Cateva puncte

Fericirea este asemenea Unui tablou pointilist: Mici puncte colorate Fara legatura intre ele, Reusind uneori sa insemne ceva, Alteori nu, Reusind sa transmita Doar fiorul unei intrebari Incomplete Careia nu…
Întrebări

Întrebări

De ce nu se-amestecă totul? De ce nu se-acoperă Pielea lucioasă a pământului cu blană? De ce nu răsare iarba verde şi fragedă Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?…
Suficientă mie

Suficientă mie

Suficientă mie nu mi-am fost niciodată, Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt, Ca de un arc încordat, o săgeată, Ca de propria sa etimologie, un cuvânt.…
Agăţaţi în crengi

Agăţaţi în crengi

Agăţaţi în crengi, Unii pe jumătate uscaţi, Alţii abia dând în pârg, Dar toţi cu hainele vestejite, Fibroase, Cu aripile încâlcite de vânturi, De mult nemaiîncercând să se desprindă Şi…
Chihlimbar

Chihlimbar

Uitând de lume și uitând de mine, Simt cum singurătatea mă umple ca o miere Curgând în vasul ce i se cuvine Pentru c-o soarbe și o cere. Sacri sunt…
Stea adusă de vânt

Stea adusă de vânt

De la început ai fost adusă de vânt Ca o sămânţă. Am şi glumit: "Cine-a mai văzut Stea adusă de vânt?" Dar mai târziu, Când mi te-ai aşezat pe frunte…
Ar trebui

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc Şi iresponsabil să…