Dupa ce tatal ei muri, Rota cea frumoasa si buna ramase fara aparare in fata mamei sale vitrege si a fiicei acesteia. Vaduva tatalui sau o ura, iar sora sa vitrega, pe care o chema Petra, era pe cat de urata, pe atat de invidioasa. Amandoua isi petreceau timpul facandu-i Ritei viata imposibila. In primul rand, ii dadura toate sarcinile casei, astfel incat aceasta facea acum toata treaba.
Dupa atata munca, degetele fetei incepura sa sangereze. Ea se duse sa se spele la fantana. Din apele linistite se auzi o voce dulce si convingatoare:
-Rita, eu sunt zana zapezilor si ma aflu aici pentru a te ajuta. Mergi linistita acasa si fa-ti treburile fara sa te ingrijorezi pentru ce va urma.
-Are dreptate Petra cand spune ca nu vrei sa muncesti, spuse mama vitrega a Ritei cand o auzi venind. Pleaca de aici si sa nu te mai intorci!
Rita pleca plangand pe drum. Deodata, auzi o voce care striga:
-Ajutor! Ajutor!
Fetita se uita in toate partile, pana cand zari un cuptor de piatra in care se coceau o multime de paini.
– Voi ati strigat dupa ajutor? Intreba ea.
– Da, da! Scoate-ne di cuptor ca ne frige, te rugam!
Rita scoase painile din cuptor cu multa grija si le aseza alaturi, pe marginea drumului.
– Multumim mult, frumusico! Au spus painicile. Suntem salvate! Pentru ca esti atat de buna,
poti sa mananci si tu o paine calda.
Rita isi continua drumul, cand auzi mai multe voci cristaline care strigau:
-Aici in mar!
Se uita in pom si vazu multe mere rosii, stralucitoare.
-Buna! O salutara ele intr-un glas. Dupa cum vezi, suntem multe si ne e teama ca s-ar putea rupe crengile pomului nostru. Scutura tu marul, te rugam.
Rita scutura crengile si toate merele cazura pe pamant, apoi le aseza intr-o gramada si merse mai deprate.
Intr-un tarziu, ajunse la o casuta, unde traia o doamna cu parul alb ca zapada.
-Buna Rita, nu-mi recunosti vocea?
– Ba da! E vocea din fantana.
Atunci, zana ii deschise Ritei o poarta din sidef si la trecerea ei, incepu sa ploua cu aur. Apoi, Rita afla ca mama ei vitrega se imbolnavise si se intoarse ca sa aiba grija de ea. Sora sa vitrega, vazand aurul pe care il aducea fata, dori si ea sa obtina o asemenea bogatie. Dar ea de hada ce era nu ajuta nici painile, nici merele intalnite pe drum, iar pe doamna cu parul alb nici atat. Asa ca, la deschiderea portii de sidef, asupra ei se revarsa o ploaie de pacura.