L-a dus ciobanul, de urechi – ca pe-un biet magar ce era. I-a pus o poclada, pe poclada şaua de lemn, şi i-a strans chinga bine, caci aveau sa mearga la targ. Apoi a-nceput sa-i îngramadeasca pe spate: o sarica – a ciobanului; doua lavicere – ale stapanului; patru tivgi cu lapte, cate doua de fiecare parte, sa se cumpaneasca; opt sedile cu branza – patru şi patru; iar deasupra, moţ, cei doi baieţi ai stapanului veniţi la stana din ajun, spate la spate, sa nu-şi scoata ochii.
Dar pe cand ciobanul, ştergandu-şi sudoarea cu dosul mainii, de pe frunte, aducea poclada sa o puie pe sarmanul dobitoc, un purice sari de pe maneca ciobanului pe spinarea magarului, şi-şi facu un locuşor, sub o încreţitura a poclazii, tocmai cat îi trebuia sa fie la largul lui. „O sa stau la umbra”, gandea puricele, iar ciobanul încarca mereu. Cat era de mic, puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care îndoia genunchii magarului cum putea sa-l apese?
Şi-au pornit la drum, şi-au mers zi de vara prin arşiţa lui cuptor. Curgeau naduşelile de pe cioban; baieţii stapanului se muiasera; iar magarul de-abia paşea. Au trecut pe unde au trecut, şi spre seara, au ajuns la targ, şi-au poposit în ograda stapanului. Iar puricele, simţind c-au ajuns la capat, se strecura binişor-binişor, şi hop! deodata, sare, sprinten şi odihnit, pe maneca ciobanului. Cand dadu însa cu ochii de spinarea magarului, şi vazu ce cladarie statuse deasupra lui, ramase încremenit:
„Mai, greutatea asta am dus-o eu în spate! Pana acum n-am ştiut ca-s aşa de voinic!” Şi privea cu mulţumire cum descarca ciobanul pe magar. Iar cand omul dete toate lucrurile jos, magarul ramase cu urechile pleoştite, cu genunchii îndoiţi. Iar puricele zise, maniat în sine: „Uitaţi-va ce mamaliga de dobitoc! Eu nu-s nici cat urechea lui şi nu ma plang de cate am dus în spate, şi el, fiindca m-a purtat pana aici, mai sa cada în bot! Ia stai, sa-l înviorez puţin!” Şi aşa zicand, sari drept pe botul magarului de-l pişca pana la sange.
Magarul tresari, dete dintr-un picior şi varsa o tivga cu lapte. Iar ciobanul îi aşternu pe spate cateva beţe, sa se-nveţe minte alta data.
Voinicul
