A fost odata ca niciodata…
Au fost odata trei pacurari la o stina.
Intr-o seara, mulgand oile la strunga, auzira la o departare o strigatura puternica. Toti se cutremurara. Pacurarul cel mai tinar, numit Petru, zise:
– Eu ma duc intr-acolo, sa vad ce poate sa fie.
– Ba tu nu te duce; mai bine sezi locului, caci cine stie ce va fi acolo, zisera cei doi.
– Ba ma duc.
– Bine, bine, raspunsera ceilalti, daca ti se va intimpla ceva, tu vei vedea.
– Eu voi vedea.
Atunci isi lua ciomagul cel mare, cojocul in spate si pleca intr-acolo, unde auzise strigarea.
Iata, intr-o vale, vazu un sarpe urias de mare, cu un cerb in gura, pe care nu-l putea inghiti din pricina coarnelor celor mari, cu care era impodobit cerbul. Se aflau amindoi in asa stare, incit nici cerbul nu se putea musca, nici sarpele.
Cum se apropie Petru, cerbul zise:
– Haid, fii bun, pacurarule, omoara sarpele acesta, ca vrea sa ma manince si-mi scapa viata ca doara si eu iti voi fi bun de ceva.
Sarpele zise:
– Haide, pacurarule, fa bine, taie coarnele cerbului, ca sa-l pot inghiti, ca-ti voi da ceea ce ceri tu.
Petru se cugeta si in urma zise:
– Mai bine voi ajuta sarpelui sa inghita cerbul, caci imi va da tot ce cer eu, decat sa ajut cerbului, care cine stie, poate-mi fi de ajutor ori ba?
Deci se duse, lovi cu ciomagul coarnele cerbului cari si picara si facu de sarpele il putu inghiti.
Dupa ce se linse pe buze de dulceata si grasimea ce fu in cerb, sarpele zise:
– Vad acum ca esti om de treaba, caci mi-ai facut mult bine; una, ca m-ai mintuit de moarte, a doua, mi-ai ajutat sa maninc cerbul: deci precum ti-am fagaduit, iti voi si da ce vei cere de la mine. Sa stii ca pe mine ma cheama Vizor, craiul serpilor, si fiindca am ceva de lucru, nu pot sa vin acasa cu tine, dar te du pe ici incolo, vei intilni pe pastorii mei, de la care vei intreba de mine. Pe cand vei ajunge acasa, eu inca voi fi acolo si vei vedea cit de multumitor sunt.
Petru pleca deci pe calea aratata de sarpe si nu mult merse, pana ce se si-ntalni cu stavarul.
– Buna seara, stavarule!
– Sa fii sanatos, voinicule, dar unde mergi?
– Merg la Vizor, craiul serpilor, si nu stiu unde sade, n-ai face bine sa-mi arati?
– Cum nu? Du-te pe ici incolo, ca-l vei vedea pe vacar, care-ti va spune.
Merse mai departe si se intilni cu vacarul, caruia ii zise:
– Buna seara! – Sa fii sanatos!
– Unde sade Vizor, craiul serpilor?
– Du-te numai pe ici incolo, ca-i vedea pe pacurarul lui, care-ti va spune.
Merse mai incolo si se intilni cu pacurarul catra care grai:
– Buna seara!
– Sa dea d-zeu bine!
– Fii bun spune-mi, unde sade Vizor, craiul serpilor?
– Apuca numai pe calea aceasta, caci vei afla pe porcar, pe acela sa-l intrebi.
Nu mult merse si se intilni cu porcarul, catre care zise:
– Buna seara!
– Buna sa-ti fie inima!
– Unde sade Vizor, craiul serpilor?
– Nu sade departe, numai ici, la vreo treizeci de pasi, este o gaura in pamint, sloboade-te pe ea inlauntru, caci acolo e el. Dar ce-ai cu Vizor, craiul serpilor?
– Ia uite, frate – incepu Petru – i-am facut un bine, caci daca vream il puteam omori, iar el vazind fapta mea, zise ca-mi da tot ce voi cere, numai sa vin la el, mi-a si aratat calea si iata ca am venit. Nu stiu ce sa cer de la el, fii bun, daca stii, da-mi unele indrumari, sa stiu ce sa fac, iti voi fi multumitor.
– Cum nu? bucuros, frate, caci trebuie sa ne ajutam unul pe altul. Despre stapinul pot sa-ti spun ca e foarte bun la inima. Poti sa stii ca ce ti-a fagaduit iti si da. Grijeste numai ce ceri. Are in chilie mult aur, argint si pietre scumpe; acele si jumatate daca le vei cere, ti le va da. Eu insa-ti zic alta. El are numai o fata, care e foarte frumoasa, cugeti ca e rupta din soare, apoi de buna, e ca o bucata de pine alba. De cite ori vine cineva pe la el, o face serpoaie si-o baga intr-o ladita urita de Unga usa, vrind s-o ascunda, ca nu cumva s-o ceara cineva, s-apoi sa ramina fara ea, caci ii este foarte draga. Mai bine ti-ar fi tie daca te-ai folosi de prilejul acesta si-ai cere ladita, caci atunci fiindu-i tu ginere, toata blaga1 lui va fi a ta. Altminterelea fa ce vrei. Numai de una te rog: daca nu vrei sa ma asculti, gindeste-te, ca eu ti-am vrut binele si sa nu ma spui la Vizor, craiul serpilor, ca ce ti-am descoperit, caci atunci e capat2 de mine.
– Iti multumesc de sfatul ce mi l-ai dat si voi cerca sa vad daca-mi da ladita, de care-mi pomenesti, zise Petru.
– De buna seama ti-o da, daca vei zice ca altceva nu primesti. Invatat de porcar, pleca Petru catra locul aratat, pana ajunse la o groapa in pamint. Aci nu stia ce sa faca, sa se lase in jos sau sa astepte pana va veni sarpele sus! Nu trebui sa astepte mult, caci sarpele auzind ceva pasi straini, isi ridica capul sus si zise:
– Intra, pacurarule, fara nici o frica!
Atunci se slobozi inlauntru si intra in o casa foarte frumoasa. De aci il duse sarpele in o alta casa plina cu aur, argint, diamanturi si alte pietre scumpe, pe care le arata una cite una, apoi, cand gata, zise:
– Vezi, dragul meu, cita blaga am eu. Cere cit poftesti, caci pentru binefacerea ta nu-mi pare rau dupa ele. Ce-ti trebuie? aur, argint, diamant, ori alte pietre scumpe? Sau vrei sa-ti dau din toate cite ceva, ca sa te fac de acum inainte avut?
– Ba eu nu poftesc de aceste, ii raspunse Petru. De bogatie n-am trebuinta, caci pana am aceste doua miini nu mi-e frica de saracie. Te rog insa sa-mi dai ladita aceasta mica de dupa usa, caci de cand am intrat aici, ochii tot pe ea i-am tinut.
– Ce vrei tu sa faci cu aceasta ladita? zise sarpele plin de mirare, nu-i poti lua tu nici un folos. Am gasit-o eu de mult si-am pus-o aici. Ia tu mai bine ce-ti dau eu, ca sa fii fericit pe toata viata ta!
– Daca nu-mi dai ladita aceea, atunci nu primesc nimic.
– Ia priveste ce e aici, in ladita! zise sarpele minios, uita-te, ca e un pui de sarpe! L-am gasit eu o dala inghetat pe cale si l-am adus pentru ca sa-l cresc.
– Tocmai pentru aceea te rog sa mi-t dai mie, zise Petru, caci il voi creste eu, toata viata mea am doiit sa am unul.
– Bine, eu iti dau ladita, ia-o si sa fii sanatos.
Inainte de a pleca insa, ii asternu masa si-i puse de mancare si de bautura, dar de spus nu i-a spus ca ce-i sarpele din ladita, cugeiind ca doar se va lasa de cugetul de a lua ladita daca nu acum, de buna seama mai tirziu, cand i se va uri cu sarpele.
Pleca pacurarul cu ladita. Insa nu la stina, ci acasa, unde avea numai o mama batrina. Ce sa came el cu lata lui Vizor, craiul serpilor, la stina? Sa i-o t mv altii? Ba! El merse acasa, sa se faca ga/da de casa si de nevasta. Ajungind acasa, spuse mamei sale prin cite a umblat si de ce n-a mai stat la stina. Ceru demancare si pentru sine si pentru sarpe. El, fiindca era intr-o miercuri, manca niste castraveti acri, iar sarpelui ii dete pe un taler lapte.
Dupa ce manca sarpele tot laptele, se scula din ladita, se dete de trei ori peste cap si se facu o nevasta frumoasa, care n-avea seaman pe lume. Nu era in altfel, decat chip ingeresc. Orisicine n-ar fi flaminzit, ba nu si-ar fi adus aminte de foame nici cand, uitindu-se la ea.
Petru, cum o vazu, inmarmuri de frica, temindu-se ca-l va parasi.
In urma prinse inima si zise:
– Nu cumva voiesti sa ma lasi?
– Ba nu te las, draga Petre, zise ea venind la el si sarutindu-l, cum sa te las? Crede ca nu-ti va parea rau ca m-ai cerut de la tata.
Se imbratisara si se sarutara ca doi noi casatoriti. Intr-un tirziu nevasta zise:
– Noa! sa ne mai lasam de jucate, sa ne punem si la lucrate. Iute aduse apa, facu foc, spala rufele, vasele, curati in casa, adeca facu tot ce trebuie la o gazdoaie buna. Dar asa de iute facea, asa de iute ii umbla pristenul1, incit mama lui Petru n-avea timp sa se mire indestul, iar Petru sta inmarmurit, fara rasuflare, nesaturindu-se de a se uita la ea.
Mai in deseara facu de cina, apoi mancara, dupa aceea isi mai petrecura, cum isi petrec tinerii, mai tirziu facu patul, dupa aceea iar imbraca pielea de sarpe si se baga in ladita.
Tot asa se intimpla in ziua a doua, a treia si asa mai departe, in timp de o saptamina.
Atunci batrina, mama lui Petru, se duse la moasa ei si zise:
– Uite moasa, ce-i cu nevasta care o aduse feciorul, nu-i nevasta ca toate nevestele. De barbata e barbata ca focul si nu-i pot baga
alta vina, decat… si-i spuse tot ce avea de spus.
– O, draga mea, raspunse moasa, nu e lucru mare; se poate indrepta. Ia asculta cum: du-te acasa, pune testul de copt malai pe foc sa se infierbinte si hurduie vasele, ca sa auda ea ca trebuie apa, iar cand se va duce dupa apa, tu apuca pielea ei de sarpe si-o arunca-n foc.
Asa si facu baba. Se duse acasa, facu foc bun, puse testul pe el, incit se rosi de fierbinteala, apoi hurdui vasele, dind semn ca nu este apa in ele.
Nevasta era in pielea de sarpe in ladita, ca Petru nu era acasa, sa-si petreaca cu el. Ciim auzi hurduitura, hop! iute sari din ladita si se duse dupa apa la fintina.
Gazda fintinii facuse chiar un ospat, si-atunci toti tiganii erau cu ceterele in ocol si cintau, iar unii flacai jucau. O cerura si pe ea la joc si se si duse, dar numai la un singur joc, nemaivrind sa ramina, caci stia ca acasa nu e apa.
Cind ajunse insa acasa, da sa se imbrace, dar nu-si gaseste pielea, intreba pe muma-sa.
Baba atunci zise:
– Sa ma ierti, draga mea, ca eu n-am vazut, am maturat casa si noi vinerea, cand maturam casele, trebuie sa aruncam gunoiul in foc, caci asa e bine. Cum am facut, cum n-am facut, destul ca din negrije am bagat si pielea ta in foc; dar acuma mai lasa-te si fara piele de sarpe, caci n-ai lipsa de ea, destul esti de frumoasa ca nevasta. Las sa se faleasca Petrea al meu cu tine.
N-avu ce face nevasta lui Petru, caci ca o muiere cu minte ce era, trebuia sa se supuna soacrei sale si sa nu cirteasca contra ei.
Se mai puse la lucru pana in seara, cand veni barbatul sau.
Atunci merse in gradina si incepu a plinge, dar vazu ca nici plinsul nu-i foloseste la nimic. Pleca dar catra locuinta tata-sau si-i spuse tata-sau ce-a facut soacra-sa cu pielea ei si ca acuma nu se mai poate ascunde noaptea in ladita.
– N-am ce-ti face, ii raspunse tata-sau, asa e soarta, sa fii nevasta lui Petru. Du-te la el si asculta de el si de muma-sa. Nu-ti fie rusine ca e sarac, caci precum vad e copil harnic si frumos. Haid! sa nici nu stie ca ai fost la mine. Alta data puteti veni amindoi.
Mingiiata se duse acasa si intrebind-o Petru ca unde a fost, ea raspunse:
– Am fost in gradina dupa porci, dar porcii au apucat-o la fuga si asa am intirziat atita.
Dimineata, pana a nu se face ziua, veni porunca de la „domni”, sa mearga la lucru, ca era si atunci iobagie. Fiindca Petru avu alte lucruri pe acasa, se duse nevasta lui la „domni” si se puse in rind cu alti lucratori, dar pe toti ii intrecea, atit in istetime cit si dupa bunetea lucrului.
Domnul neincetat se uitase la nevasta lui Petru, .are ii cazuse la inima si-si puse in gind, ca orisicum sa piarda pe Petru, iara nevasta apoi s-o ia el.
Seara, cand fu gata lucrul, domnul zise:
– Nevasta lui Petru sa vina incoace!
– Porunceste, maria-ta, aici sunt, raspunse ea.
– Spune-i lui Petru ca miine dimineata sa fie aici in curte, ai inteles ori ba?- inteles si-i voi spune.
Cind fu cealalta zi pe la prinz, Petru era in curte.
– Stii, Petre, pentru ce te-am chemat? il intreba domnul.
– Stiu de-mi vei spune, raspunse Petru.
– Asculta dar! Vezi colo inaintea casei mele doua stoguri mari de griu?
– Vad, maria-ta.
– Pana dimineata tot sa fie imblatit, fara ca sa strici stogurile; griul sa fie tot gramada si tot din griul acela pe miine la prinz sa maninc pita; m-ai inteles mai?
– Te-am inteles, dar e cu neputinta sa si fac ceea ce-mi poruncesti.
– Cu putinta ori cu neputinta, asta e treaba ta: daca vei implini bine de bine, daca nu, capul nu-ti va sta unde-ti sta acum, ci sub picioarele mele. Acum cara-te!
Petru iesi si plingind veni pana acasa, unde se trinti suparat pe un pat. Nevasta-sa, vazindu-l suparat, veni la el si-l intreba:
– Ce ti-a zis domnul? Atunci tot plingind spuse:
– Iaca ramii fara mine.
– Cum? il intreba ea din nou ingrijata.
– Iata cum si iaca cum; si-i spuse tot ce a vorbit cu domnul.
– Nu te teme de nimic, Petre, ii zise ea, hai sa mancam si sa bem, caci te scapa tata de acolo.
Se pusera la mancare si beutura pana seara. Atunci pleca Petru la socru-sau.
– Ce-i, Petre? il intreba acela vazindu-l.
– E rau, tata, raspunse Petru suparat.
– Doar nu ti-e pe plac nevasta?
– Ba! as pacatui de moarte, daca o as invinui numai cit e negru sub unghie, sunt foarte multumit cu ea, ba sunt cel mai fericit intre ceilalti oameni, dar alt nacaz ma maninca.
– Sunteti saraci?
– Ba nu, suntem foarte multamiti, numai sanatate mai cerem: lucrind cu miinile noastre nu ni se deda la averea nimanui fie cit de mare.
– Spune-mi dar iute, ce-ti este de esti suparat?
– Am dat de un mare nacaz. Domnul nostru ne-a chemat ieri la lucru, iar eu avind alte cele pe acasa, mi-am trimis nevasta, care cand a venit seara de la lucru mi-a adus porunca sa ma duc eu azi dimineata acolo.
– Si nu te-ai dus?
– Ba m-am dus, tata, si mi-a poruncit ca pana miine dimineata stogurile lui cele mari de griu sa le imblatesc, fara ca sa sparg stogurile, griul sa-l fac gramada, in sura, iar din el tot la noapte sa-i si coc piine, sa manince dimineata. Daca i-am spus ca nu-i voi putea implini porunca, mi-a raspuns ca aceea e treaba mea, numai daca nu voi face ce mi-a poruncit, nu-mi va sta capul unde-mi sta acum, ci sub picioarele lui.
– Numai atita?
– Numai.
– Pentru aceea esti tu suparat?
– Cum sa nu fiu suparat, caci mi-e frica sa nu pot implini porunca si atunci nevasta mea ramine fara mine. Pentru aceea am venit sa te rog sa ma ajuti, cum ma vei ajuta, sa scap de pacostea aceasta, care chiar din senin veni peste capul meu.
– Voi cerca sa vad.
– Da, fii bun, tata, scoate-ma, aibi mila de mine. – Nu te teme nimic, ca te scot eu; pana atunci haid sa gustam ceva de cina.
Se pusera amindoi la cina, mancara, beura si-si petrecura „domneste”.
Cind fura gata cu cina, Vizor iesi afara si pocni cu un biciu de foc in patru laturi ale lumii, la care atitia zmei venira cita frunza si iarba. Tot veneau si nu mai incetau. Intr-un tirziu, Vizor, craiul serpilor, zise:
– Unde sunt ceilalti?
– Vin toti pe rind.
– Vedeti pe omul acesta?
– Vedem.
– Sa mergeti cu el unde va va duce; acolo sa va faceti toti soareci si sa scoateti toate boabele de griu din stogurile care vi le va arata el, sa le faceti gramada in sura, o parte din el sa-l macinati, sa-l cerneti si sa faceti pine. pana s-a zari de ziua tot sa fie gata, caci de nu, capul nu va sta unde-i acum, ci sub picioarele mele. Ati auzit?
– Auzit, drag stapinul nostru.
– Mergeti si faceti ce v-am zis.
Mersera cu totii la stogurile domnului, se facura toti soareci, dar atitia soareci erau, incit din doua stoguri mari, abia s-a ajuns la fiecare cite o boaba de griu. Facura un mare vrav de griu in sura, unii au macinat, au cernut si copt, asa ca dupa miezul noptii piinea a fost gata, cand le-a spus Petru zmeilor sa mearga acasa.
Dimineata, cand rasari soarele, Petru se duse „in sus” cu pinea coapta.
Plin de bucurie, cum era, fiindca domnul nu s-a fost sculat inca, l-a sculat el, i-a dat piinea si i-a aratat vravul de griu in sura si stogurile nesparte.
– Bine, Petre, ii raspunse domnul, esti copil harnic, pentru aceea esti vrednic de oareceva. Ian striga servitorii mei sa vina.
Petru ii chema si venira vreo zece servitori, nestiind ce porunca noua au sa capete.
– Petru acesta e om vrednic, incepu domnul.
– E vrednic, maria-ta, caci am vazut ce-a lucrat.
– Ascultati! e om vrednic si, pentru lucrul ce-a facut asta-noapte, sa-i dati douazeci si cinci de nuiele. Iata aici, sa vad!
Mirati de asta strasnica porunca, nu stiau ce sa faca, ci se uitau unul la altul. Mai tare se mira insa Petru, caci el avea sa primeasca acea rasplata.
Vazind servitorii ca domnul nu-si schimba gindul, n-avurii ce face, ci pusera pe lavita pe Petru, iar unu cu o nuia, de care era plina curte, ii dete lui Petru douazeci si cinci.
„Aceste fura bune de nimica”, gindi Petru, sculindu-se de pe lavita.
– Acum voi carati-va afara la lucru vostru! zise domnul catre servitori.
Dupa ce plecara servitorii, domnul zise catra Petru:
– Petre, as mai avea un pic de lucru cu tine. o3c822oq64nrz
– Porunceste, maria-ta.
– As mai avea lipsa sa-mi mai ajuti la un lucru.
– Bucuros, maria-ta; eu sluga plecata voi ajuta cit voi putea.
– Vezi tu codrul acela? zise aratindu-i o padure mare.
– Vad, maria-ta.
– Pana miine dimineata acel codru sa fie taiat, lemnele puse toate gramada, radacinile scoase, pamintul sa fie arat, plantat cu vita de vie, dar asa ca miine dimineata sa-mi aduci struguri pe un taier1 sa maninc – m-ai inteles?
– Inteles, maria-ta, numai mi-e frica sa nu voi putea indeplini ce-mi poruncesti in asa timp.
– Aceea e treaba ta, insa daca vei implini pana miine dimineata, bine de bine, daca nu capul nu-ti va sta unde-ti sta acum, ci sub picioarele mele. Ai auzit?
– Auzit, maria-ta.
– Acum, cara-te.
Iesind afara se gindi la porunca pe care o capatase si-o afla mai grea de implinit. Se gindi si la aceea, ca oare socru-sau mai vrea sau mai poate sa-l ajute. Apoi ii veni in minte si rasplata cea „dreapta”, ce o primi pentru implinirea poruncei de ieri. I3x5522ic85zoq
Suparat pana la inima, merse acasa, dar nu stia cum merse, nu vazu cu cine se intilni, ci ajungind acasa se puse pe un plins amar.
Muierea ii era la apa cu rufele, cand veni vazindu-l suparat, se duse la el si-l intreba:
– Ce ti-e draga, de esti suparat iara?
– Oh! Lasa-ma, caci acum chiar ramii fara mine.
– Cum? poate n-a putut tata sa-ti ajute? il intreba ingrijata.
– Ba mi-a ajutat, numai ian asculta ce porunca mi-a mai dat. Si ii spuse adica cum a umblat pe la tatal-sau, cum a implinit porunca, ce rasplata „dreapta” a primit si ce porunca noua i-a mai dat. Precum vad eu, acela cu orisice modru1 vrea sa-mi puna capul, incheie Petru, plin de amaraciune.
– Nu fi suparat, Petre draga, ca tata si de acolo te scoate. Haide sa mancam si sa bem, pana in deseara, cand iar vei merge la tata, sa te scoata din primejdie si necaz, cum te-a scos si azi.
mancara, baura si-si petrecura cum isi petrece omul, cand se simte scuturat de vreun nacaz.
Cind se inmurgi, pleca la socru-sau.
– Buna seara, tata! zise intrind in casa.
– Sa ai noroc, dar cum de vii asa de tirziu, parca iar esti suparat? Cum, nu i-a placut la domnul tau cum ai implinit porunca?
– Ba a fost indestulat, mi-a si platit bine lucru.
– Cu ce?
– Cu douazeci si cinci de nuiele.
– Prea bine, se vede ca e om foarte darnic. Pentru acestea esti suparat?
– Ba, pentru asta nu sunt suparat. Asta a fost si a trecut, dar acuma mi-a dat alta pe cap.
– Care?
– Mi-a dat o porunca de implinit. Mi-a spus ca codrul acela pana dimineata sa fie taiat, lemnele asezate gramada, radacinile scoase, pamintul arat, sadit cu vita de vie, dar asa ca pe miine dimineata sa-i duc struguri pe taier. cand i-am spus ca aceasta porunca e mai grea de implinit ca cea de ieri, mi-a raspuns ca asta nu e treaba lui, numai eu sa stiu ca daca o voi implini, bine de bine, daca nu, nu-mi va sta capul unde-mi sta acum, ci sub picioarele lui. Pentru aceea am venit si azi sa ma rog de dumneata, fii bun si ma scoate din nacazul acesta, precum m-ai scos din cel de ieri.
– Nu te teme de nimic, dragul tatii, ca te scot; pana atunci haid sa bem. apoi sa gustam ceva de cina.
Se pusera amindoi la cina, baura si mancara cum se cade.
Cind gatara cu cina, Vizor iesi afara si pocni cu un bici de foc in patru parti ale lumii; atiti zmei venira, incit nu i-ar fi putut nimeni cuprinde cu ochii; erau mai multi ca in seara trecuta.
– Aici sunteti toti? intreba craiul serpilor.
– Ba chiar toti nu, dar vin si ceilalti pe rind.
– Vedeti iara pe omul acesta?
– Vedem.
– Sa mergeti cu el unde va duce, iar codrul pe care vi-l va arata, sa-l taiati, lemnele sa le taiati, sa le asezati gramada, radacinile sa le scoateti, pamintul sa-l arati si sa-l plantati cu vita de vie, de unde veti afla mai buna. Aveti grija insa ca pe miine dimineata strugurii sa fie copti, sa se poata folosi omul acesta de ei. Ati auzit si m-ati inteles?
– Auzit si inteles, drag stapinul nostru.
Ca din pamint scoasera unii sapoaie, altii ferestraie si toate uneltele de care aveau lipsa si plecara catre codrul aratat de Petru. Ajungind acolo, unii s-au pus la taiat de lemne, altii la gramadit, altii la scos de radacini, altii la sapat, altii s-au dus dupa vita de vie si ei stiu de unde au adus atita, atita cit au plantat t-ot codrul; dupa aceea s-au pus cu totii a sufla peste struguri, asa ca dupa ce trecu de miezul noptii, strugurii erau copti, apoi toti s-au dus la ale lor.
Cind se facu de ziua, Petru culese pe un taier struguri si pleca cu ei la domnul, pe care, fiindca dormea, l-a sculat din somn, insa nici acum nu fu mai norocos decat mai-nainte, caci drept rasplata acum in capata, nu douazeci si cinci, ci de doua ori atita, adica cincizeci de nuiele indesate.
Ca o sluga plecata le suferi si aceste, cu toate ca e cam greu sa suferi atitea deodata. Asa e insa romanul; el sufere pana poate; mai bine sufere el, decat sa-si piarza chibzuiala, caci vai atunci de acela care face pe roman sa-si iasa din sarite. Aceasta o simtea Petru si ca om chibzuit se mai lasa de asta data.
Duga ce se petrecura aceste, domnul zise:
– Inca o porunca mai am a-ti da ca s-o implinesti, Petre! Tatal meu a murit, cand eram de zece ani, eu acum sunt de saptezeci si opt de ani! L-am inmormintat cu o coroana de aur si alte pietre scumpe pe cap; acum am cautat in mormint dupa acea coroana, dar n-am aflat-o, de buna seama o a fi dus in cealalta lume cu suflet cu tot, insa acea coroana este foarte scumpa, deci mi-ar trebui mie, ca sa nu se stinga pe nimic. Sa te duci tu dupa ea si sa mi-o aduci iar Ia mina mea. b6h487bd65dbv
– Apoi cum voi putea eu sa ma duc pe cealalta lume cu trupul? intreba Petru, pe unde sa ma duc, incotro sa plec si de unde-l voi putea cunoaste pe tata mariei tale, ca sa cer coroana? Se vede ca maria ta ti-ai pus gind sa ma pierzi cu orice pret, continua Petru pierzindu-si rabdarea.
– Eu te tin pe tine pe lume! se rasti domnul spre el, din binele meu maninci si bei, din mila mea esti pe pamint, din bunetea mea traiesti, asadara unde te min, de te-as mina in al nouazeci si noualea cer, tu trebuie sa te duci, ori mai multe nu-s. Iata-ti spun: daca nu-mi aduci coroana in rastimp de douazeci si patru de ceasuri, capul nu-ti va sta unde-ti sta acum, ci sub picioarele mele, caci atunci e vai de tine, m-ai inteles?!
Petru iar tacu.
– Cara-te, gozul pamintului ce esti, si te tine de ce ti-am zis. Abia se putu trage pana acasa de necaz, caci stia el bine acum ca din asta nu va mai putea nici socru-sau sa-l scoaba. cand ajunse acasa se lasa pe scaun suparat si-ncepu a plinge, dar asa plingea, mai rau ca un copil de un an, incit iti era mai mare mila de el. Plingea si-si smulgea parul de pe cap. Nevasta-sa era in vecini cu soacra-sa cu tot, urzea pinza si cand auzi plinsul si vaietul, acasa, gindi ca cine stie ce se va fi intimplat; deci alerga in graba mare sa vada ce e? Intrind in casa, cum o vazu Petru se ridica de pe scaun, o imbratisa de dupa cap si astfel incepu a plinge.
Nevasta-sa, temindu-se de altceva, incepu si ea a plinge si plinsera amindoi un timp bunisor, in urma il intreba:
– Ce te-a ajuns, draga Petre? spune-mi sa stiu, ca mi se rupe inima.
– Rau draga, de tot rau, ba mai rau decat asa nu poate sa fie.
– Si eu vad ca e rau, caci cand plingi, bine nu poate fi, dar spune-mi iute de ce? j9o3714ji92grh
– Acum chiar ramii fara mine, draga nevasta mea… Mai mult nu putu zice, caci se ineca de un plins amar.
– Mai prinde, Petre draga, si vorbeste, dar daca n-o fi asa de rau, cum iti inchipuiesti tu si cum ti-ai inchipuit si mai inainte.
– Mi-a dat domnul o porunca, zise el, care vad bine ca n-o pot implini, iar daca n-o pot implini, capul nu-mi va sta unde-mi sta acum, ci sub picioarele lui, sau sa ma pustuiesc din tinuturile acestea, caci atunci e vai de mine.
– Ce porunca ti-a dat de ti se pare asa de grea de-mplinit?
– Mi-a poruncit sa aduc din cealalta lume coroana tatalui sau, care a murit acum sasezeci si opt de ani. Cum pot eu sa ma duc in cealalta lume? si cum voi putea cunoaste pe tatal lui, ca sa-i cer coroana? Apoi cine stie are ori ba coroana, si daca o are, voi-va sa mi-o dea?
– Asta-i toata porunca?
– Asta-i si-i destul pentru un om ca mine.
– Nu te teme Petre, ca tata cum te-a scos din cele doua necazuri de mai-nainte, si din acesta te va scoate.
– Putea-ma-va oare?
– Cum sa nu te poata! Hai sa mancam, sa bem si sa ne petrecem pana deseara; atunci te vei duce iar la tata sa-l rogi sa te ajute.
Bine! Se pusera si-si petrecura pana inmurgi bine, atunci Petre se scula, pieca si se duse la socru-sau Vizor, craiul serpilor. ….. Huna seara, tata, spuse Petru intrind.
– Buna sa-ti fie inima. Bine ca venisi. Ian sezi aici pe scaun. Ce-ti mai face nevasta? Pentru ce ri-a venit si ea?
– Ea face bine, ca-i sanatoasa. N-a putut veni, caci si eu am venit intr-o treaba mare.
E rau…
– Cum? Iar e rau? Nu i-a placut la domnu-tau cum ai implinit poi unea ce ti-a dat-o?
– Ba i-a placut. A irebuit sa-i placa, caci a fost bine de lot, dar eu nu stiu ce are cu mine? Acela vrea cu orice pret sa-mi vada capul taiat si pus sub picioarele lui. In loc sa-mi dea pace, ca i-am fost asa slugarnic, acum mi-a dat cincizeci de nuiele. – Si tu astea le-ai tinut?
– Ce aveam sa fac? Le-am rabdat, ca doara n-o sa ma prind cu el.
– Asta e raul de care vorbisi inainte?
– Ba asta nu-i. Altu-i mai mare. Mi-a dat o alta porunca de implinit, care, zau, numai asa o pot implini, daca vei tace bine sa-mi ajuti si acum. Deci te rog, fii bun, sta-mi si acum intru ajutor.
– Ce porunca ti-a dai?
– Mi-a poruncit sa-i aduc din cealalta lume coroana lui tatine-sau, care a murit acum sasezeci si opt de ani, caci daca nu, capul nu-mi va sta unde-mi sta acum, ci sub picioarele lui; ori sa nu ma mai vaza, ca va fi rau de mine.
– Si daca o vei aduce?
– Atunci nu va fi nimic ori ca imi va da o suta de nuiele dupa radul inceput, daca ma voi lasa, ceea ce nu cred, caci ma voi opinti sa le arat eu pe cine chinuieste el; apoi ori scap, ori fac o vrajba si ingalmaceala de se mira toata lumea de el.
– Te ajut eu Petre, te ajut sa scapi si acum cu porunca domnu-tau si nu le voi mai lasa sa te bata sluitorii lui, si sa te faca de rusine, caci ori cum esti copilul meu, si-mi esti drag. Haida sa ne punem sa gustam ceva de cina.
Se pusera la masa si gustara, dar gustara bine, caci se saturara de mancare si de bautura, adeca isi petrecura cum isi petrec oamenii, cand sunt in voie buna sau cand. scapa din necazuri.
Dupa cina lua Vizor, craiul serpilor, un capastru si un vatrar1, le dete lui Petru si zise:
– Na, Petre, acestea, du-te cu ele la stava mea de cai, pe unde ai trecut tu intiia oara, cand ai venit la mine, cauta calul care e mai slab, dara ai bine grija, ca numai unul e bun de ce-ti trebuie tie; arata-i capastrul, caci singur va veni la tine. Arunca-i capastrul in cap si-l prinde cu acesta pe care ti-l dau eu si te suie pe spatele lui. Sa lasi dupa el unde te va duce, caci el stie calea, apoi atunci cand va ajunge la o groapa, va sta, atunci tu sa te cobori de pe el si sa-l lovesti cu vatrarul acesta in frunte, caci el se va face un stan de piatra. Dupa aceea, intri in groapa, si mergand putintel, te vei afla in cealalta lume; ai grija insa, sa nu uiti nimic din ce vei vedea, caci tatal domnului tau pe care ti-l va arata oarecineva de pe acolo, te va intreba de tot ce-ai vazut; altminterelea acelea iti vor fi de folos in viata. Daca iti va da coroana, vei iesi afara pe calea cunoscuta si, ajungind la cal, il vei lovi iar cu vatrarul in frunte, de care va invia, te vei sui pe el si apoi te vei abate pe la mine. M-ai inteles? b6g756bt34umb
– Inteles!
– Dar sa nu uiti ce ti-am spus!
– Nu voi uita!
– Acum du-te! Asa si facu.
Lua capastrul, se duse la stava de cai si incaleca pe calul care era mai slab decat toti caii din acea stava. Calul si pleca cu el si ajunse la o groapa. Acolo se cobori de pe cal, il lovi cu vatrarul in frunte, de care lovitura intr-o clipita se prefacu intr-un stan de piatra, iar el se cobori in groapa si intra in cealalta lume. Griji insa bine de sfatul dat de socru-sau, ca sa nu uite nimic din ceea ce va vedea.
Adeca ce vazu?
Tot lucruri de care mult se minuna.
Mai intii trecu pe langa un om acoperit cu nouazeci si noua de toluri, toate noua noute, si totusi murea de frig.
Mergand mai departe, vazu un om acoperit de un tol de tot rupt si subtire, iar pe el ploua cu zapada si totusi ii era cald.
Trecind pe langa acestia, nu departe vede un alt om, asezat cu . spatele pe pamint, pe care doi servitori cu un sucitor il indopau cu mancare, ca pe o gisca, si totusi se vaieta ca e flamind.
Nu departe de la acesta ii veni inainte un pazitor, care il intreba:
– Ce cauti pe aici, paminteanule?
– Caut pe maria-sa, domnul cel batrin, din satul nostru. v8b381vk49vgm
– Ce ai cu el?
– M-a trimis maria-sa, domnul cel tinar, sa-i aduc coroana.
– Te du pe aici incolo, caci tocmai acum bea apa dintr-un izvor, vezi-l colo?
– Vad.
Se duse Petru si cand fu inaintea lui, ii saruta mina si-i spuse din ce pricina a venit.
– I-o dau dara – zise – si asa numai asta am adus-o de la el, i-o dau ca sa ma limpezesc si de asta.
zicand aceste, lua coroana de pe cap si o puse in miinile lui Petru. Apoi iar zise:
– Acum spune-mi, Petre, ce-ai vazut aici in lumea noastra?
– O, maria-ta, ca multe am vazut.
– Ce?
– Intii am vazut un om acoperit cu nouazeci si noua de toluri, toate noua noute si totusi ingheta de frig.
– Stii, Petre, ce insemneaza aceasta?
– Ba nu stiu. Pacatul poate fi mai usor sau mai greu, dupa cum e si fapta.
– Omul acela, pe care l-ai vazut intiia oara, pentru aceea tremura de frig, sub nouazeci si noua de toluri, toate noua-noute, caci el, cand a fost pe pamint, nu le-a dat nici un vesmint saracilor de pomana. El n-a facut ceea ce ar fi trebuit sa faca si pentru aceea se pedepseste. Ce ai mai vazut?
– Am vazut un om acoperit cu un tol de tot subtire si rupt, si totusi asuda de cald.
– Vezi, Petre, acela le-a facut saracilor vesminte de pomana. Ce ai mai vazut?
– Am vazut un om cu spatele la pamint, pe care il indopau alti doi oameni cu sucitorul, si totusi striga ca moare de foame.
– Vezi, Petre, asa se pedepsesc oamenii cei lacomi la mancari si bauturi. Dara ce ai mai vazut?
– Nu am mai vazut nimic.
– Nu ai mai vazut, ca nu te-ai dus mai incolo. Dara sa vezi altele te-ai ingrozi; te grijeste dara, sa nu ajungi si tu pe aici. Dara feciorul meu ce mai face?
– Face bine, ca-i sanatos. – Cum o mai duceti laolalta?
– Rau de tot, ca m-a batut de doua ori pe nedreptul.
– Atunci e rau de tot; ma tem ca si el va ajunge pe aici pe undeva. Te du, Petre, du-i coroana si mai iarta si tu cit poti.
Petru nu mai zabovi mult, ci se duse pana la gaura, iesi afara, se sui pe cal si-l lovi cu vatrarul in frunte, apoi intr-o clipita ajunse la socrul sau, Vizor, craiul serpilor.
– Cum, Petre, aduci coroana?
– O aduc si-ti multamesc de ajutor.
– Bucuros, Petre; acum du-te si i-o da, sa nu-ti bage de vina.
– De dus i-o duc, numai stiu de buna seama ca acuma imi da o suta de nuiele, dara acum nu ma las.
– Bine ca mi-ai adus aminte; stai sa-ti dau o pusculita cu apa, si cand vor vrea sa-ti faca ceva, stropeste-i cu apa si indata se vor face stane de piatra.
Plin de bucurie, lua Petru pusculita; o baga sub serpar si pleca. cand ajunse Petru cu coroana acasa si-o dete domnului, acela iar chema toti servitorii si le porunci sa-i dea lui Petru o suta de nuiele. Atunci Petru scoase pusculita si-i stropi pe toti cu apa, incit intr-o clipita toti, cu domnul cu tot, s-au facut stane de piatra.
Deci se duse iar la socru-sau, ca sa-i dea ceva, ca sa-i invie iarasi.
Zarindu-l, socru-sau ii zise:
– Ce-i, Petre?
– E rau, tata.
– Cum?
– Mi-e frica de pacat.
– Nu te teme, Petre; asa li s-a cuvenit lor; aceea le-a fost rasplata. Du-te acasa, ia-ti nevasta si pe muma-ta si mergeti de locuiti in curtile domnului tau, si mosteneste tot ce-a avut el.
S-a dus Petru si asa a facut. Iar acum, de nu va fi murit, nu-i om bogat ca el pe lume.
