Cand s-a trezit Cip-Cirip, un vant rece batea, care legana frunzele copacilor şi tufele macieşilor…
Soarele nici nu rasarise înca şi vrabiuta Cip-Cirip îşi lua zborul spre prietena ei, randunica:
„O sa zburam amandoua, pana la iaz şi o sa facem baie împreuna”, se gandea pe drum vrabiuţa, bucuroasa. „Ea în apa, eu în nisip”.
Casuţa randunicii era sub streaşina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! facu vrabiuţa, ceea ce pe limba vrabiilor însemna:
„Vecinica,
Randunica
Ieşi afara
Surioara…
Nu-i nici cald şi nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”
A stat vrabiuţa, a mai strigat odata, de doua ori, apoi, sfar… a zburat spre padure.
Frunzele copacilor începusera sa se îngalbeneasca şi firele de iarba nu mai erau verzi. Vrabiuţa simţea ca e mai frig decat ieri, dar nu prea înţelegea de ce…
Şi cum zbura ea, aşa, mai aproape de pamant, numai ce-o vazu pe furnica. Aceasta ducea spre un muşuroi un miez de paine mai mare decat doua furnici la un loc!
Vrabiuţa se apropie de ea şi ciripi:
„Cip-cirip, sora furnica,
N-ai vazut pe randunica?”
Dar furnica îi raspunse fara sa se opreasca din drum:
— N-am vazut-o, n-am vazut-o… Du-te şi întreaba-l pe bursuc… Eu n-am timp sa ma uit dupa randunica. Acum îmi fac provizii de iarna…
Vrabiuţa zbura mai repede, pana ce îl întalni pe moş Bursuc. Abia ducea în gura o ramura cu frunze roşioare, ca arama. Se pregatea sa-şi faca culcuşul.
Vrabiuţa se opri pe un fir de macieş.
„Moş Bursuc, n-ai vazut
Vecinica,
Randunica
Pe aici a trecut?”
Dar bursucul n-o vazuse pe randunica, şi-i paru rau ca n-o putea ajuta pe vrabiuţa.
Si iar zbura vrabiuţa, mai departe. În poiana, întalni o soparla.
— N-ai vazut-o pe randunica?… întreba ea.
Dar nici şoparla n-o vazuse şi îi raspunse repede:
— N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp… Toata dimineaţa am cautat o piatra mai mare, sub care sa dorm toata iarna… În sfarşit, am gasit una!
Soparla a plecat spre noul ei culcuş, iar vrabiuţa a zburat pana la iaz la prietena ei broscuţa.
Salciile de pe mal îşi scuturasera toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrabiuţa se opri langa malul lacului şi striga:
„Hai, broscuţa Oac-oac-oac,
Ieşi acum puţin din lac!
Cip ci-rip-cip-cirip…”
Si iata ca broscuţa ieşi la mal…
— Buna ziua, broscuţa! ciripi vrabiuţa. N-ai vazut pe randunica? o caut de azi dimineata.
— Nu, n-am vazut-o! raspunse broscuţa. Oac-Oac! Mi-am facut o casuţa în namolul din fundul lacului. E aşa de cald acolo! O sa dorm toata iarna. Dar ce se aude? întreba broscuţa…
— Ia te uita, nişte pasari! N-o fi şi prietena noastra, randunica?
— Ba da, şi eu sunt, raspunse randunica. Şi coborî langa ele.
— Dar unde ai fost pana acum? întreba vrabiuţa… Te-am cautat peste tot şi nu te-am gasit.
— Am stat de vorba cu alte randunici, pe nişte fire de telegraf şi ne-am facut planul de drum.
— Cum? de ce plecaţi? — întrebara broscuţa şi vrabiuţa.
— N-avem ce manca la iarna. Aici nu mai gasim nici musculiţe, nici viermişori.
— Dar o sa mai vii? întreba vrabiuţa.
— Sigur ca-o sa viu la primavara.
Vrabiuţa era tare bucuroasa… se gandea cum sa pazeasca mai bine cuibul randunicii, pana la primavara…
Si randunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot şi împreuna cu celelalte randunici, stranse în stol, au zburat mai departe spre tarile calde.
Vrabiuţa ciripi în urma randunicii:
„Drum bun, randunico!”
Apoi zbura repede spre cuib, ca sa-l deretice, sa aiba şi ea adapost peste iarna.
