La malul apei era o salcie uriaşa. Sub salcie creştea cea mai frumoasa iarba din lume. Apa şuşotea printre pietre, vantul legana încet ramurile copacului, iar Madalina citea cu glas tare o poveste. Glasul fetiţei se amesteca lin cu murmurul paraului, cu şoapta frunzelor, iscand un fel de cantare nemaiauzita. Cand Madalina închise cartea auzi în vazduh un zbarnait ca de aripi de carabuş. Pana sa se dumireasca, se pomeni langa ea cu un pitic cat o lingura de supa, şi cum tocmai în clipa aceea apunea soarele, piticul spuse: „Buna seara!” cu o voce de clopoţel.
Madalina baga de seama ca noul sosit şedea pe un covor mic, cam vechi, zdrenţuit şi întreba:
„Covorul fermecat?”
Piticul stranse din umeri şi Madalina îl întreba iar:
„Te-ai ratacit?… Vii de pe taramul celalalt?”
„Şi da şi nu”, îi raspunse în doi peri piticul. Am auzit din vazduh glasul tau, iar salcia asta mi s-a parut un palat… Trebuie sa ajung pana maine seara într-un anume loc.”… ”Aş putea oare sa te ajut?” îl întreba Madalina.
„Cred ca da, nu ma pot duce cu mana goala, cum se spune. Pe taramul acela sunt caţiva copii şi aşteapta sa le spun o poveste. Şi eu nu mai ştiu niciuna. Le-am ispravit. Am ştiut mii şi mii de poveşti. Dar cum spun una, cum o uit. Cum spun alta, cum o uit. Şi tot aşa, tot aşa am ajuns la margine…”
Şi cum faţa piticului se posomorî un pic, fetiţa îi întinse cartea:
”Ţi-o dau!”
Piticul se înroşi în pomeţii obrajilor şi spuse ca nu ştie sa citeasca şi ca-i vine sa moara de ruşine. Madalina încerca sa-l încurajeze:
„Daca-i aşa, ia-ţi covoraşul subsioara şi hai cu mine.”
Piticul nu aştepta sa fie poftit de doua ori. Îşi facu sul ţesatura fermecata, îşi dadu fesul mai spre ceafa şi porni catre casa Madalinei, care nu era prea departe. Intrara tiptil în camaruţa papuşilor, care pentru o clipa deschisera ochii. Madalina îl ruga pe elefantul Vasiie sa se mute în patul elefantului Naila, care era plecat la bai. Piticul se întinse în patul elefantului Vasiie şi spuse:
„Ce bine! Demult n-am mai dormit într-un pat atat de curat…”
Dupa ce manca o fraga şi trei cireşe, spuse mulţumit:
„Madalina, poţi începe povestea. Te ascult bucuros…”
Madalina aprinse lampa, lua cartea şi prinse sa citeasca… Piticul zambea. Aţipea. Se trezea. Tragea din lulea… Şi iar zambea. Şi iar aţipea. Pacat ca nu eraţi şi voi de faţa sa vedeţi şi sa ascultaţi cat de frumos citea Madalina.
„Aşa-i ca ai terminat clasa I cu media 10?” a întrebat-o cand a terminat de citit.
„De unde ştii? Esti un adevarat vrajitor…” se minuna Madalina.
