Au fost odata, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, și muierea lui. Ea era trista mereu și degeaba încerca soțul ei sa afle de ce, ca ea nu voia sa-i spuna, caci, zicea ea, avea sa fie și el trist daca afla.
Dar Stan nu se lasa și pîna la urma ea îi spuse ca e suparata ca nu au copii și, într-adevar, omul se întrista și el. Într-o buna zi, sosira la ei în casa Domnul Iisus Cristos și Sfantul Petru.
I-au primit bine, i-au hranit și le-au spus vorbe bune, iar cand sa plece, Cristos l-a întrebat pe Stan ce își dorește, pentru ca el are sa-i îndeplineasca trei dorințe. De trei ori l-a întrebat, de trei ori a spus ca vrea copii, de trei ori i-a dat copii, așa ca Stan a ramas cu o suta de copii.
În cateva zile copiii au început sa strige de foame, iar cei doi parinți hotarara ca tatal sa plece în lume, sa caute un dar de la Dumnezeu, hrana pentru copii. A umblat cat a umblat Stan, dar nu a gasit ce îi trebuia. A ajuns pana la marginea lumii, unde se amesteca ce este cu ce nu este, și acolo a dat peste o stana cu șapte pacurari. Acolo afla ca un zmeu vine în fiecare noapte și le ia cate trei oi, dar și laptele de la șaptezeci și șapte de oi, pe care îl ducea zmeoaicei batrane, sa se scalde în el ca sa întinereasca. Atunci Stan întreba ce i-ar da ei daca i-ar scapa de zmeu, iar ciobanii îi spusera ca îi dau a treia parte din oi.
Pe la miezul nopții auzi Stan un zgomot grozav, apoi îl zari pe zmeu apropiindu-se de stana. Îi striga sa stea și îi spuse ca el e Stan Bolovan, care ziua mananca stanci, iar noaptea paște copaci. Zmeul spuse ca nu se va atinge de turma daca se va întrece cu el, iar Stan scoase din traista o bucata de caș spunand ca e o piatra, îi zise zmeului sa ia și el o piatra de pe malul raului și sa scoata zer din ea. Zmeul stranse piatra în pumn de o facu praf, dar zer nu curse din ea. Atunci Stan stranse și el cașul, zerul începu sa curga, iar zmeul începu a se uita pe unde sa fuga ca sa scape de un așa voinic.
Gandindu-se el ca nu va putea sa scape, îi zise lui Stan sa vina acasa la el, ca mama-sa are nevoie de o sluga pentru un an. Afland Stan ca anul e de trei zile, iar simbria de șapte saci de galbeni pe zi, se învoi și pleca cu zmeul. Ajunsera nu departe de casa, iar Stan o zari pe mama zmeului, batrana și groaznica la vedere. Zmeul îl lasa sa aștepte afara și se duse sa-i spuna maica-si ca l-a adus pe omul ala, care mananca bolovani și stoarce zer din piatra, pentru ca ea sa îl scape de el.
A doua zi zmeoaica le zise sa dea semn în lumea zmeilor cu buzduganul cel ferecat de șapte ori. Zmeul trebuia sa-l arunce cale de trei poște, apoi Stan, tot cale de trei poște, apoi iar zmeul și tot așa. Cand îi veni randul lui Stan, acesta privi îngrijorat la el, socotind ca el și cei o suta de copii ai sai nu ar izbuti nici sa îl ridice de la pamant. Atunci îi spuse zmeului ca e pacat de buzdugan, fiindca el îl va arunca așa de tare ca va ramane pe luna. Atunci zmeul zise ca îl arunca el, Stan se facu a nu vrea și nu se lasa pana cand zmeul nu îi fagadui sa îi dea șapte saci de galbeni ca sa îl lase pe el sa arunce buzduganul. Se dusera acasa, iar zmeoaica se cam îngrijora și ea cand afla ca vrusese sa arunce buzduganul tocmai în luna.
Dimineața îi trimise la fantana, sa umple fiecare cu apa cate douasprezece burdufuri, facute fiecare din pielea unui bivol, și sa aduca apa acasa. Zmeul umplu cat ai clipi burdufurile, dar Stan abia tarase pana la fantana burdufurile goale. Scoase el o custura de la brau și începu sa zgarie pamantul de jur împrejurul fantanii. Cand îl întreba zmeul ce face, spuse ca are de gand sa aduca fantana acasa, ce sa se mai încurce cu pieile de bivol. Zmeul ramase cu gura cascata și, ca sa stea pe loc fantana ramasa de la moșu-sau, zise ca îi duce el și burdufurile lui. Stan se facu a nu vrea și nu se învoi decat dupa ce zmeul îi fagadui alți saci de galbeni.
În ultima zi a anului de munca, zmeoaica îi trimise la padure, dupa lemne. Pana ai numara la trei, zmeul scoase din radacina o sumedenie de copaci și îi așeza la un loc. Stan începu el sa priveasca la copaci, apoi sa-i lege unul de altul, zicandu-i zmeului ca el nu sta sa ia copacii unul cate unul, ci duce toata padurea acasa. Atunci zmeul îi spuse ca duce el și lemnele lui Stan, numai sa lase padurea la locul ei. Stan nu se învoi pana cand zmeul nu-i fagadui ca va primi simbria de șapte ori cate șapte saci cu galbeni.
Acasa, zmeoaica nu prea se îndura sa îi da atația bani și îi zise zmeului sa îl omoare pe Stan la noapte, sa-i dea cu buzduganul în frunte cand va dormi. Numai ca Stan auzise și puse în pat în locul lui troaca porcilor, iar el se culca sub pat. Zmeul veni și sfarama troaca cu buzduganul, apoi pleca mulțumit ca a scapat de Stan. Dimineața și el și zmeoaica ramasera încremeniți cand îl vazura pe Stan viu și frumos ca un mar. Îl întrebara cum a dormit și el spuse ca a dormit bine, dar l-a pișcat un purice de frunte.
Speriați de așa voinic, îi dadura banii, numai sa plece, dar el, îngrozit ca nu va putea cara atația saci cu galbeni, se facu ca vrea sa-i mai slujeasca un an. Atunci zmeul îi mai dadu înca de șapte ori cate șapte saci cu galbeni și-i spuse ca îi duce el toata comoara asta acasa. Stan se învoi bucuros și plecara, dar, cand se apropiara de casa lui, începu sa se teama ca zmeul, știind unde sta, va veni sa își ia banii înapoi. Îl scapara de grija copiii lui, care, de cum zarira zmeul, navalira flamanzi, cu cate un cuțit și o furculița în maini, strigand ca ar manca toți carne de zmeu. Zmeul arunca sacii și fugi înspaimantat și de atunci nu a mai cutezat sa se arate în lume.
Iar Stan, tocmai cand numara galbenii cu nevasta și copiii, se trezi ca vin și ciobanii cu oile pe care le promisesera daca îi scapa de zmeu, ca de, cand da, Dumnezeu da cu amandoua mainile!