Regina zanelor pregatea o mare petrecere pentru sarbatorirea primaverii şi întreaga natura îşi striga veselia în cele patru vanturi.
În regatul zanelor era o forfota continua:toate gingaşele fapturi îşi lustruiau aripile transparente şi baghetele magice. Veni în sfarşit mult aşteptata ora şi toate se îndreptara spre palatul regal în trasuri fantastice: o imensa cochilie de scoica trasa de fluturi frumoşi; o frunza mare de salcam purtata de vant; nu lipseau nici gigantele şi transparentele libelule.
Doar o zana lipsea de la petrecere. Era dulcea Angelina, zana plansetelor, cum o numeau surorile sale, pentru ca tot timpul compatimea nefericirea altora. Chiar în acea dimineaţa auzise plangand nişte copii şi nu se putuse abţine sa nu se îndrepte grabita catre casa de unde veneau plansetele. Era casa unui taietor de lemne care plecase cu soţia cu o zi în urma şi înca nu se întorsese. Cei cinci copii ai sai plangeau de mama focului şi Angelina se vazu nevoita sa îi ajute. Îi spala, îi pieptana şi le dadu de mancare. Apoi începu sa le coasa hainuţele. Atunci îşi aminti de petrecerea pe care o dadea regina zanelor în acea noapte.
”Am sa plec imediat”, gandi ea, ”înca nu sunt în întarziere.” Dar cand se însera pe copii îi apuca frica şi o rugara pe Angelina sa nu plece. Iar ea se gandea: ”Înca mai am timp.” Pregati cina şi tocmai le dadea sa manance cand se auzi un greiere care canta:
– Angelina, ospaţul a început şi regina îţi simte lipsa. Zana vru sa plece dar copiii se agaţara de hainele ei plangand. Ea gandi:”O sa plec cand vor adormi.” tocmai veghea somnul copiilor cand se apropie de ea un fluture imens care îi spuse:
– Angelina, regina începe sa-şi faca griji din cauza lipsei tale. Zana se ridica sa plece, dar cel mai mic dintre copii se trezi plangand şi biata zana se aşeza langa el ca sa-l linişteasca.
În acel moment se auzi o voce plina de furie şi suparare care striga:
– Unde este Angelina? Angelina recunoscu vocea reginei sale şi, înspaimantata, pleca atat de repede din casuţa, încat îşi uita bagheta magica. Trebuie sa va spun, iubiţi cititori, ca pentru zane, sa uite bagheta magica era cea mai mare greşeala. Cand Angelina ajunse în marele salon unde erau reunite toate zanele se iscara multe murmure:
– Pedeapsa va fi drastica, spuneau unele.
– A avut grija de nişte copii sarmani, spuneau altele, mai îndurtatoare. Cand le auzi vorbind, Angelina îşi dadu seama ca îşi uitase bagheta magica şi, mergand în faţa reginei îi ceru iertare.
– Nu te pot ierta, îi spuse regina, acum pedeapsa ta va servi ca învaţatura de minte pentru celelalte. Totuşi, avand în vedere faptul ca ai pierdut timpul facand ceva bun, n-am sa-ţi iau puterea pentru totdeauna. O sa te condamn doar sa umbli pe pamant o suta de ani transformata într-un şoricel alb. Astfel vei mai putea sa-i vizitezi pe prizonierii din închisori şi pe sarmani în casele lor, lucru care, dupa cum se vede, îţi place mult. O atinse pe Angelina cu bagheta sa şi o transforma într-un şoricel alb care, privindu-i pe toţi cu ochişorii sai de culoare roz, disparu într-o gaura.
Astfel ca, dragi cititori, daca vedeţi un şoricel alb cu ochi roz, gandiţi-va ca ar putea fi zana noastraa, Angelina care poate nu şi-a îndeplinit înca pedeapsa pe care a primit-o pentru ca şi-a uitat bagheta magica.
