Și de ce nu o sa-i vezi niciodata, Enrico? Aceasta depinde numai de tine. Cand vei sfarși clasa a IV-a, tu vei trece la gim-naziu și ei se vor face muncitori, dar poate sa ramaneți multa vreme în același oraș. Și pentru ce nu v-ați mai vedea? Cand vei fi la universitate sau la liceu, o sa te duci sa-i vezi în pravaliile sau atelierele lor, și ce mult o sa te bucuri cand vei vedea pe tovarașii tai din copilarie, barbați, la lucru. Aș vrea sa știu de ce nu te-ai duce pe la Coretti și pe la Precossi, oriunde s-ar afla ei? Ba o sa te duci, o sa petreci ceasuri întregi cu ei, și o sa vezi, cand vei începe a cunoaște viața și lumea, cate mai ai sa înveți de la danșii: lucruri pe care nimeni n-ar putea sa ți le spuna, asupra meșteșugului lor, asupra societații și țarii tale.
Afla deasemenea, ca daca nu vei pastra aceste prietenii, va fi greu sa mai faci alte legaturi pe viitor; vreau sa zic prietenii din afara de societatea din care faci parte și astfel o sa traiești numai într-o societate și omul care traiește numai într-o societate, e ca cel care citește numai într-o carte. Hotaraște-te deci, chiar de pe acuma, sa pastrezi pe prietenii tai cei buni, chiar și dupa ce va veți fi desparțit, sa-i vezi pe ei mai cu drag, tocmai pentru ca sunt fii de muncitori. Asculta-ma bine: cei din clasele de sus sunt ofițerii: muncitorii sunt soldații muncii; dar în societate, ca și în armata, nu numai ca sol-datul nu e mai prejos de ofițer, pentru ca noblețea sta în valoarea omului, iar nu în rang; în munca, iar nu în caștig; meritul soldatului și al muncitorului e chiar mult mai mare, fiindca trag mai puțin profit din munca lor. Iubește dar și respecta, mai presus de toți, pe camarazii tai, pe fii soldaților muncii; cinstește în ei ostenelile și jertfele parinților; disprețuiește deosebirile de soarta și de clasa, deosebiri dupa care numai oamenii de nimic își formeaza sentimentele și politețea lor; gandește-te ca din vinele țaranilor și ale muncitorilor de prin ateliere a curs sangele binecuvantat care ne-a mantuit patria. Iubește pe Garrone, iubește pe Precossi, iubește pe Coretti, iubește pe Zidarașul tau: care ascund în piepturile lor de mici muncitori, inimi de prinți, și jura-ți ție însuți, ca nici o schimbare a soartei nu va putea smulge aceste sfinte prietenii din copilarie, din inima ta. Jura-mi ca daca dupa patruzeci de ani, trecand pe la o stație de drum de fier, vei recunoaște sub hainele unui mașinist pe vechiul tau prieten, Garrone, cu obrazul înnegrit de fum… O! Nu, n-am nevoie sa juri… sunt sigur ca îl vei îmbrațișa chiar de vei fi senator al regatului.
Tatal tau.