Traia odata un ceasornicar batran. Într-o zi, plimbandu-se printr-o padure de la marginea oraşului, vazu un ceas aruncat la radacina unui stejar. Era mare cat un baiat sau o fetița de patru ani, avea limbile de aur şi cifrele de pietre scumpe.
Niciodata nu mai vazuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate parţile însa ceasul nu mergea. Îl lua acasa şi îl desfacu sa îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mişca roţile dinţate şi batea cu un ciocanel, facand tic – tac, tic – tac…
Ceasul pe care îl gasise meşterul nu avea pitic. Avea însa un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greşeala de stapanul sau. Repara ceasornicarul ceasul şi îl aşeza în vitrina, doar, doar o veni pagubitul dupa el.
Într-o zi trecu pe acolo împaratul care vazand ceasul dori sa-l cumpere. Îl duse la palat şi îl aşeza în sala tronului pazit de doi ostaşi.Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De cate ori venea la palat cate un boier sa se planga ca-l necajesc ţaranii, abia îi spunea împaratul: ”Vorbeşte! Îţi dau voie sa vorbeşti o ora…” ca ceasul cu limbi de aur şi arata ca ora trecuse! Pleca boierul suparat, fara sa apuce sa deschida gura. Daca venea însa o vaduva, care îl învinuia pe boier ca-i fura şi ultima bucaţica de paine, împaratul îi spunea:
– Ei, vorbeşte şi tu! Îţi dau voie o clipa… Şi iata ca dupa ceasul cu limba de aur, clipa ţinea, ţinea şi nu se mai sfarşea… Pleca vaduva numai cand spusese tot ce avea pe inima!
Daca au vazut aşa, s-au strans boierii într-o zi şi s-au dus la împarat.
– Maria ta, nu se mai poate… Ceasul Mariei tale ne face viaţa amara. Nu merge bine, Maria – ta!
L-a chemat împaratul pe ceasornicar şi i-a dat ceasul sa-l repare. (…) Ajuns acasa, ceasornicarul scoase piticul din ceas şi îl întreba ce se întampla.
– Meştere, meştere – ofta piticul – ce sa fac daca am o inima? Inima ţine cu oamenii nevoiaşi şi nu-i iubeşte pe boierii hrapareţi… Atunci pun ceasul sa mearga mai repede sau mai încet dupa cum cred eu ca e bine. Meşterul dadu din cap. Doar avea şi el o inima şi-l înţelegea tare bine pe piticul cel inimos! ( …)
Pentru a ieşi din impas, ceasornicarul apela la ajutorul altui meşter, care dorind sa fie pe placul împaratului, construi un pitic de fier, fara inima, care sa puna ceasul în mişcare ca şi piticul adevarat. Tare s-au bucurat boierii şi împaratul de noul ceas! L-au aşezat în sala tronului şi, de atunci, din nou vorbira boierii cate o ora, iar nevoiaşii cate o clipa… Apoi, îmbatranind, piticii din ceasornice se mutara, rand pe rand, în ţara poveştilor şi în locul lor fura aşezaţi pitici de fier, sau arcuri, lanţuri, pendule şi cuci. Pana în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc,cu lanţ,cu pendule sau cu cuc,dar ceasuri cu pitic sau cu inima nu se mai cunosc decat în poveştile pentru copii.(…..)
Povestea ceasului cu inima
