Era odata o fetița careia îi murisera mama și tata și ea ramasese așa de saraca, încat nu mai avea nicio camaruța unde sa locuiasca, nici un pat unde sa doarma, în sfarșit, nimic altceva decat hainele de pe ea și bucațica de paine pe care unii trecatori miloși i-o dadeau din cand în cand.
Ea era însa o fetița buna și credincioasa. Și, cum era parasita de toata lumea, pleca, cu Dumnezeu în gand, pe camp, la voia întamplarii. La un moment dat se întalni cu un om sarac care-i spuse:
– Da-mi și mie ceva de mancare, sunt mort de foame. Ea îi dadu ultima bucațica de paine ce-o avea la ea, apoi zise: „Dumnezeu sa te binecuvinteze”, și pleca mai departe.
În drum întalni un copil care-i spuse:
– Mi-e tare frig la cap, da-mi ceva sa ma acopar. Fetița nu statu mult pe ganduri, îsi lua caciulița de pe cap și i-o dadu.
Și iar aparu un copil gol-goluț, tremurand de frig. Îi dadu hainuța ei și pleca mai departe. Ajunse într-o padure pe înserat; o femeie sarmana veni la ea și fetița îi dadu și camașuța pe care o mai avea, gandind: „E noapte, nu ma vede nimeni, pot sa stau și dezbracata”.
Și, cum statea ea așa, deodata vazu deasupra capului o ploaie de stele care, cand cadeau pe pamant, se prefaceau în monezi de aur. Din cer îi cazu la picioare o tunica țesuta din fir de aur și un inel prețios. Ea îmbraca tunica, își puse inelul pe deget, apoi începu sa adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogata și trai apoi în belșug și fericire toata viața.
