Trei fraţi, ramaşi de mici fara tata, traiau împreuna cu mama lor. Într-o zi, buna lor mama cazu grav bolnava. Deşi adusesera la capataiul bolnavei pe cei mai buni şi mai scumpi doctori, sanatatea ei se şubrezea cu fiecare clipa. Zilele batranei mame pareau numarate.
Înt-o zi, cei trei feciori se apropiara de patul muribundei şi-o întreba daca are vreo dorinţa.
– Aş vrea sa mananc Nara-nashi, le raspunse bolnava.
Cei trei fraţi auzisera povestindu-se despre Nara-Nashi, o delicateţe de pere de Nara, care creşteau tocmai în creierul munţilor. Numai ca erau aşa de straşnic pazite de un monstru, încat nimeni dintre cei care se aventurasera în cautarea acestor pere nu scapase cu viaţa. Cu toate acestea, cei trei baieţi, dornici sa îndeplineasca ultima dorinţa a mamei lor se hotarara sa se faca luntre şi punte şi sa-i aduca Nara-nashi.
Aşa se face ca Taro, cel mai mare dintre fraţi, lua primul coşul în spinare şi porni sa-şi încerce norocul. Merse el, merse pe o cararuie de munte şi urca şi tot urca pana ajunse la o stanca uriaşa. Langa ea se odihnea o batrana uitata de moarte.
– Încotro ai pornit tinere? îl întrba ea.
– Ma duc sa culeg Nara-nashi, Raspunse Taro, dar nu ştiu unde sa le caut.
Femeia se ridica atunci în capul oaselor şi, apropiindu-se de flacau, zise:
– Sa ştii ca un demon fioros traieşte în inima munţilor. Te va rapune cu siguranţa daca te încumeţi sa-l înfrunţi. Ai face mai bine sa te întorci acasa.
– Imposibil! Trebuie sa ajung acolo negreşit. Te rog, arata-mi drumul! se ruga Taro.
– Bine, raspunse batrana. Asculta cu mare bagare de seama ce-am sa-ţi spun. Puţin mai încolo ai sa dai de o rascruce de drumuri strajuita de bambuşi tineri. Sa apuci pe drumul pe care sunt îndreptate de vant frunzele bambusului.
Taro mulţumi batranei şi continua sa urce pe cararuia care ducea spre creierul munţilor. Întocmai cum îi spusese batrana, cararuia se rasfira în curand în trei, începutul fiecarui drum fiind strajuit de cate un bambus tanar. Unul dintre ei avea frunzele rasucite spre o carare ce parea mai abrupta, cea mai stramta şi cea mai întortocheata dintre toate trei.
Taro îşi aminti ce-i spusese batrana, dar în sinea lui îşi zise: „Indiferent ce poteca aleg, rezultatul va fi cu siguranţa acelaşi. S-o apuc atunci pe drumul cel mai uşor!”
Alese drumul cel mai larg şi mai bine nivelat şi o porni la mers. N-apuca sa faca doi paşi ca o cioara zbura pe deasupra capului lui, zicand:
– Ai face mai bine daca n-ai alege acest drum, flacaule!
Taro n-o lua în seama şi-şi continua drumul. Întalni în curand un pom încarcat cu tigve, care îl avertiza:
– Ai sa te caieşti amarnic, daca-ţi continui drumul pe-aici!
Ignorand acest avertisment, Taro îşi vazu mai departe de drum. Ajunse curand la un lac cu apa liniştita, dincolo de care se vedeau pomi încarcaţi cu Nara-nashi. Fericit, Taro se arunca în apa şi începu sa înoate spre fructele de pe mal. De îndata ce trupul sau atinse argintiul lacului, apele liniştite de pana atunci începura sa clocoteasca şi sa mugeasca înfricoşator, iar monstrul, care nu era altul decat paznicul lacului, rasari din ape şi-l înghiţi dintr-o suflare.
Dupa zile şi zile de aşteptare, vazand ca Taro nu se mai antoarce, cei doi fraţi se sfatuira şi hotarara ca fratele mijlociu, Jiro, sa-şi încerce şi el norocul.
Jiro porni imediat la drum, dar întocmai ca Taro, nesocotind sfatul batranei de la stanca, fu înghiţit şi el de monstrul lacului.
În sfarşit, veni randul mezinului, Saburo, sa porneasca spre munţi. O întalni, de asemenea, pe batrana şi-i spuse ca cei doi fraţi mai mari ai sai, plecaţi sa aduca Nara-nashi pentru mama lor bolnava, nu s-au mai întors acasa.
– Pentru ca nu mi-au ascultat povaţa, raspunse batrana. Daca vrei sa reuşeşti, urmeaza-mi sfatul, fatul meu.
Spunand acestea, îi dadu o sabie.
Cand ajunse la rascruce, Saburo porni pe cararea cea mai prapastioasa şi mai stramta, spre care erau îndreptate frunzele bambusului, aşa cum îl sfatuise batrana. Cum mergea el aşa, o cioara zbura pe deasupra capului şi-l îndemna sa nu-şi piarda timpul prin ascunzişurile muntelui.
Ajunse curand la un paraiaş, în apele caruia vazu o floare de Nara-nashi. Cu inima batandu-i de emoţie, o porni în susul apei şi gasi în cele din urma o plantaţie de Nara-nashi, înconjurata de apele liniştite ale unui lac.
Cînd Saburo începu sa alerge spre pomii de Nara-nashi, vantul îi şopti la ureche:
– Daca te urci în pom dinspre nord, umbra ţi se va rasfrange în apa şi vei fi înghiţit pe data de monstrul lacului. Daca vrei sa scapi teafar, caţara-te în pom din partea sudica.
Saburo se urca în pom aşa cum fusese sfatuit şi culese o mulţime de Nara-nashi. Dar la coborare, din nebagare de seama, se aşeza pe o creanga crescuta viguros spre nord. Pentru cateva clipe, umbra i se proiecta pe luciul apei. Monstrul aparu imediat din valuri şi porni sa-l înghita întocmai ca şi pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro. Dar Saburo nu se sperie, ci scoase din teaca sabia primita de batrana şi-o înfipse în monstru cu toata puterea, încat acesta se pravali ca lovit de fulger. Dupa o scurta agonie, monstruoasa creatura îşi dadu duhul. O voce îi şopti atunci lui Saburo sa despice burta monstrului mort. Oare ce credeţi ca a gasit Saburo în pantecele dihaniei? Pe fraţii lui mai mari, Taro şi Jiro.
Cei trei fraţi, fara sa mai piarda vremea, umplura coşul cu Nara-nashi şi se întoarsera degraba acasa. La scurt timp dupa ce batrana lor mama mancase din fructele aduse, se însanatoşi tun. Şi a trait apoi ani mulţi şi fericiţi împreuna cu cei trei feciori ai sai.
