Într-un ţinut îndepartat traia un muzicant care canta cu maiestrie la vioara sa.Vazand într-o zi ca lucrurile nu mergeau atat de bine, se decise sa îşi caute un partener. Aşa ca pleca în padure şi acolo începu sa cante cu îndarjire, pana cand se apropie de el un lup.
”Cerul sa ma ajute”, îşi spuse muzicantul, ”ca acest lup sa nu îmi facîa rau.!”
– Ce minunat canţi! spuse lupul. Ţi-aş fi recunoacator daca m-ai învaţa şi pe mine aceasta arta.
– Va fi foarte uşor, raspunse muzicantul, daca vei face ce îţi voi spune.
Lupul îl asculta şi, urmarindu-l pe muzicant, ajunsera la un stejar batran, care avea o scorbura în mijlocul trunchiului.
– Priveşte, spuse muzicantul, daca vrei sa înveţi sa canţi la vioara, pune-ţi laba în acea crapatura.
Lupul facu întocmai şi muzicantul, luand o piatra, îi prinse laba din faţa în scorbura, blocandu-l acolo.
– Aşteapta-ma pana ma întorc, îi spuse, şi îşi continua drumul.
Cum muzicantul dorea un bun partener, începu sa cante iar la vioara, pana cand se apropie un vulpoi.
– Ce muzica încantatoare! Aş vrea sa învaţ sa cant ca tine.
– Pai va trebui sa faci ce îţi spun eu, raspunse muzicantul.
– Cu multa placere! replica vulpoiul.
Mersera ce mersera, pana ajunsera pe o poteca îngusta. Atunci muzicantul, apucand o creanga groasa de alun, o îndoi la pamant şi puse piciorul peste ea. Facu la fel şi cu alta creanga din partea cealalta a potecii, apoi îi spuse vulpoiului:
– Dragul meu vulpoi, daca vrei sa înveţi sa canţi la vioara, da-mi laba ta stanga.
Animalul îl asculta şi omul îi lega o laba de una dintre crengi şi apoi cealalta laba de a doua creanga; apoi lua piciorul de pe ele şi acestea se ridicara, iar vulpoiul ramase suspendat în aer.
– Te rog sa ma aştepţi aici pana ma întorc, îi spuse muzicantul, şi îşi vazu de drum.
Cum înca nu îşi gasise partenerul ideal, cu care sa se asocieze şi sa caştige o paine, se opri sa cante în alta parte a padurii.
Nu dupa mult timp se ivi un iepure frumos.
– Ce bine canţi la vioara, prietene! Ma înveţi şi pe mine?
– În scurt timp vei canta şi tu, raspunse muzicantul, daca îmi vei urma întocmai instrucţiunile.
Iepurele îi promise ca va asculta şi se lasa prins în jurul gatului cu o sfoara pe care muzicantul o lega apoi de trunchiul unui copac.
– Acum nu trebuie decat sa ma aştepţi aici, îi spuse muzicantul.
Dar între timp, lupul, dupa ce împinsese şi trasese de piatra, reuşise sa-ţi elibereze laba.
– Merg pe urmele ticalosului şi o sa-l fac bucaţi!
În timp ce fugea, îl auzi pe vulpoi care striga:
– Frate lup, te rog, dezleaga-ma! Muzicantul cel viclean mi-a întins capcana asta!
Lupul începu sa muşte din crengile alunului pana le rupse şi-l elibera pe vulpoi.
Apoi cele doua animale, dornice de razbunare, alergara pe urmele muzicantului. Dar trecand pe langa iepure, acesta striga şi el dupa ajutor. Se apropiara şi îl eliberara, apoi continuara toţi trei sa-l urmareasca pe muzicant.
Între timp, acesta canta din nou la vioara, pana cand, atras de o polca, se apropie de el un vanator cu o puşca în mana.
– Ce frumos canţi, prietene, spuse uimit vanatorul. Ce mult aş vrea sa învaţ sa cant astfel.
– E uşor, zise muzicantul, cu puţin interes, ureche muzicala şi mult suflet! Tu chiar ai putea sa canţi la vioara, şi ai putea sa o faci minunat. Sa canţi bine la un instrument este un privilegiu al omului, spuse cu subînţeles, facandu-i vanatorului semn cu ochiul înspre animalele care se apropiau.
Vanarul, vazand ca lupul, iepurele şi vulpoiul devin tot mai ameninşatoare, încarca puşca şi spuse:
– Pe primul care mai face un pas îl omor!
Atunci, animalele se speriara şi fugira înapoi în padure.
Virtuozul muzicant îi canta vanatorului cele mai bune piese din repertoriul sau, atat pentru ca îl salvase de la moarte sigura, cat şi pentru ca sarbatorea întalnirea cu partenerul ideal.
Cronicile scriu ca vanatorul şi muzicantul au ramas nedesparţiţi, primul cantand din sat în sat şi al doilea vanand pentru a nu le lipsi hrana de pe masa.