Carnavalul fiind pe sfarșite, tot orașul e pus în mișcare. În toate parțile se ridica corturi de comedianți și de acrobați. Sub ferestrele noastre avem un circ facut tot din panza, în care dadeau reprezentații niște comedianți venețieni; sar-manii n-au decat cinci cai. Circul este așezat catre mijlocul pieței și mai la o parte sunt trei caruțe mari în care come-dianții dorm și se îmbraca pentru reprezentații. Aceste caru-țe sunt întocmai ca niște casuțe pe roate: au ferestre și un coș de unde iese mereu fum. Cand ferestrele lor sunt des-chise, se vad scutece de copil mic întinse. O femeie din tru-pa da sa suga unui copilaș, face bucate și joaca și pe franghie. Vai de ei, bieții oameni!
Credeam ca un comediant, este un om de nimic, și, cu toate acestea, el își caștiga painea cinstit, facand lumea sa petreaca, și cata munca pentru el, saracul; ce de osteneala! Toata ziulica, acești nenorociți alearga de la circ la caruțele lor numai în tricou pe frigul acesta! Și îmbuca de-a-n picioa-rele, ceva în graba, între o reprezentație și cealalta. Și de cate ori li se mai întampla ca tocmai atunci, cand circul este plin de lume și stau gata sa înceapa, se ridica un vant furios, care desface panzele, stinge lampile, și… s-a dus reprezen-tația! în asemenea cazuri, ei sunt siliți sa înapoieze banii și sa lucreze pana tarziu, noaptea, ca sa repare stricaciunile și sa ridice din nou cocioaba.
Sunt și doi baieți care joaca. Tatal meu, pe cand strabatea piața, recunoscu pe cel mai mic; este fiul directorului de circ… E tot acela pe care l-am vazut anul trecut sarind pe cal într-un circ, în piața Victor Emanuel. A crescut, mititelul; acum trebuie sa fie de opt ani. E frumușel, saracuțul: are un obraz rotunjor și niște ochi negri și șireți. Parul sau, negru și carlionțat, iese de sub palaria-i țuguiata.
Are niște haine de panza groasa, alb cu negru, parc-ar fi bagat într-un sac, și pantofii îi sunt tot de panza. Este un draculeț, care place tuturor și face de toate.
Dimineața îl vedem învelit într-un șal, aducand lapte la casuța lor ambulanta; pe urma merge dupa cai și în strada Bertola. Bietul baiat ține adesea în brațe pe copilașul cel mic; cara cercurile, barierele, funiile, spala caruțele, aprinde focul, și în momentele de odihna, sta mereu langa mama sa. Tatal meu se uita la el de la fereastra și vorbește mereu de dansul și de ai lui: îi pare a fi oameni buni, caci își iubesc copiii.
Ne-am dus și noi într-o seara la circul lor. Nimerisem o seara foarte friguroasa și nu era mai nimeni; cu toate aces-tea micul clovn își dadea toata silința, ca sa înveseleasca pe puținii spectatori: se da peste cap, se agața de coada cailor, mergea cu picioarele în sus, canta, radea și mica sa mutra oacheșa atragea dragostea tuturor.
Tatal sau, îmbracat cu un surtuc roșu, cu pantaloni albi, și cizme înalte, statea cu biciul în mana și se uita la el cu întristare.
Tatii i se facu mila și a doua zi vorbi despre ei cu pictorul Delis, care venise la noi.
— Bieții oameni se prapadesc muncind, și le merge foarte rau, zise tata.
— Mai ales baiețelul este așa de dragalaș! Ce am putea sa facem ca sa le venim în ajutor.
Pictorului îi veni o idee.
— Știi ce? zise el, publica un articol frumos într-un ziar, descriind minunile micului clovn, și eu o sa-i fac portretul. Sa vezi cum o sa mai alerge lumea!
Așa se și facu! Tatal meu scrise un articol frumos, plin de haz, în care spuse tot ce observase de la fereastra, dand astfel tuturor dorința de a vedea și de a mangaia pe micul artist. Pictorul schița un mic portret al baiatului, foarte draguț, și articolul fu publicat pentru reprezentația de sambata seara. În adevar nu se înșe-lasera, caci lumea alerga plina de curiozitate. Se anunțase ca reprezentația era în beneficiul micului clovn.
Ziarul era lipit la intrarea circului.
Tata lua bilete pentru locul I. Mulți din privitori țineau jurnalul în mana, aratau micului clovn portretul, și el alerga razand de la unul la altul, plin de bucurie. Directorul era și el, foarte mulțumit. Și cum sa nu fie? Nici un ziar nu-i facuse vreodata atata cinste. Pe langa aceasta, avea și tejgheaua plina de lire și de franci.
Stateam langa tata. Printre spectatori se aflau persoane cunoscute. La intrarea circului statea profesorul de gim-nastica (acela care fusese la razboi alaturi de Garibaldi) și în fața noastra, în locul al doilea, vazui pe micul zidaraș langa uriașul sau tata. Îndata ce ma zari îmi facu botul de iepure.
Puțin mai departe vazui pe Garoffi, care numara specta-torii și calcula pe degete caștigul ce se putea scoate din acea reprezentație. Nu departe de noi, la locul I, se afla sarmanul Robetti, cu carjele langa el, și tatal sau, capitanul de artilerie, care îl ținea de mana.
Reprezentația începu. Micul clovn facu minuni pe cal, pe trapez, pe franghie și de cate ori ispravea un joc, toți bateau din palme cu entuziasm. Unii îl apucau de carlionți, alții îi aruncau bomboane și portocale. Dupa aceea urmara alte jo-curi, scamatorii și altele. Bieții comedianți erau îmbracați în zdrențe acoperite cu fluturi scanteietori. Însa, cand lipsea micul clovn, lumea nu mai radea.
Ma uitai din întamplare la ușa unde statea profesorul de gimnastica și vazui ca vorbește încet cu stapanul circului. Acesta își întoarse îndata privirea spre spectatori, parea ca ar cauta pe cineva. Privirea lui se opri asupra noastra. Tata în-țelese ca profesorul îi destainuise cine era autorul articolului, și, ca sa scape de mulțumirile lui, pleca zicandu-mi:
— Ramai tu, Enrico, eu te aștept afara.
Micul clovn, dupa ce vorbi catva timp cu tatal sau, începu iarași jocurile sale. Stand în picioare pe un cal care mergea în goana, își schimba de patru ori hainele.
Lepada mai întai pe cele de pelerin, apoi pe cele de mari-nar, de soldat, și ramase cu cele de acrobat. De cate ori tre-cea pe dinaintea mea, se uita la mine. Cand se dete jos de pe cal, începu sa colinde circul ținand în mana palaria sa de paiața; toți aruncau bani și bomboane. Eu îmi și pregatisem banii, ca sa-i dau; dar el, ajungand la mine în loc sa-mi întin-da palaria, o trase îndarat, ma privi zambind și trecu înainte. Eu ramasei rușinat. De ce oare mi-o fi facut el afrontul acesta?
Reprezentația se sfarși. Stapanul circului mulțumi publi-cului, și toata lumea începu sa plece grabindu-se la ușa. Ma pierdusem prin gloata și voiam sa ies, cand simții ca cineva ma apuca de mana. Ma întorsei: era micul clovn, care se uita la mine cu frumoșii și șireții sai ochi și-mi suradea. Era cu mainile pline cu bomboane. Înțelesei.
— Vrei? îmi zise el, în dialectul sau venețian, sa primești de la micul clovn cateva bomboane?
Îi facui semn ca da, și luai vreo doua.
— Daca este așa, adauga el, da-mi și o gurița.
— Na și doua! îi raspunsei întinzandu-i obrazul.
El își șterse cu maneca faina de pe obraz, ma lua de gat și ma saruta de doua ori, zicandu-mi:
— Da o sarutare și tatalui tau!
Micul clovn
