Mama lui Franti

Cu toata blandețea lui Derossi, Votini tot nu se îndrepta deloc.
Ieri, la lecția de religie, în fața directorului, profesorul în-treba pe Derossi, daca ține minte cele doua strofe din cartea de citire: Oriunde îmi îndrept privirea, preaînalte Dumnezeule, eu pe tine te vad!
Derossi spuse ca nu. Votini se scula repede surazand și striga:
— Le știu eu!
— Era vesel, crezand ca face în necaz lui Derossi.
Dar nu izbuti; tot el a ramas pacalit, caci nu putu sa recite poezia din cauza ca mama lui Franti intra ca un fulger în clasa, îmbrancind dinaintea ei pe fiul sau, care fusese eliminat pentru opt zile din școala. Ma înfior gandindu-ma la trista scena ce vazuram.
Biata femeie! Era speriata! Venise cu capul gol. Era plina de zapada! Vai de ea, saraca! Se arunca la picioarele direc-torului și îi zise cu glasul înecat în lacrimi:
— Domnule director! Fie-va mila de mine, primiți iar pe baiatul meu la școala! De trei zile de cand e acasa, îl țin as-cuns de taica-sau, caci fereasca Dumnezeu, daca ar afla ade-varul, l-ar omori! Fie-va mila, caci nu știu ce sa mai fac! Va rog din tot sufletul, domnule director!
Directorul încerca sa o scoata afara din școala, dar nu putu caci ea se împotrivea plangand și rugandu-se mereu:
— De-ați ști ce de suferințe, ce de necazuri mi-a pricinuit copilul acesta, v-ar fi mila de mine! Domnule director, nu-mi respingeți aceasta cerere, va rog; cine știe, poate ca s-o în-drepta! Vad bine ca nu o sa mai traiesc mult; simt ca mi se apropie ceasul și, înainte de a închide ochii, aș dori sa-l vad îndreptat… caci… ce sa-i fac?… și începu sa planga cu ho-hot… este copilul meu; macar ca e rau, tot îl iubesc!…. Aș muri dispera-ta!… Mai iertați-l și de asta data, domnule direc-tor, numai ca sa nu se întample vreo nenorocire; iertați-l de mila unei sarmane mame! Și își acoperi obrajii cu mainile suspinand.
Franti ședea cu capul plecat, nepasator. Directorul se uita la el, ramase catva timp pe ganduri, dupa aceea îi zise:
— Franti, du-te la locul tau!
Atunci, mama sa se scula, mulțumi de mai multe ori di-rectorului, fara sa-i lase timpul de a zice ceva, și se îndrepta spre ușa ștergandu-și ochii; apoi, adresandu-se catre Franti, îi zise cu o voce sfașietoare:
— Fii bun, copilul meu! Va rog pe toți sa aveți puțina rabdare cu el!… Mulțumim domnule director, de bunatatea ce ați avut. Fii cuminte, copile; Te rog! Buna ziua, baieți! Mulțumim domnule profesor, va rog iertați cu toții pe o sarmana mama! Se uita înca o data la fiul sau, parca s-ar fi rugat la dansul, și pleca tragandu-și colțul șalului, care se tara pe jos.
Chipul ei era palid ca turta de ceara, capul îi tremura și spinarea îi era încovoiata; o auziram cum tușea cand cobora pe scari.
Directorul se uita drept în ochii lui Franti și îi zise cu un ton care, în acea tacere, te facea sa tremuri:
— Franti, o omori pe mama ta!
Toți ne uitaram la el înfiorați. Ticalosul zambea.