Demult, demult, pe vremuri de mult uitate, gascanul avea în picioare niște papuci galbeni, foarte frumoși, parca erau de aur. Și se mandrea cu ei, lucru mare ! Odata, gascanul nostru a vrut sa treaca pe o punte, dar nu stiu cum s-a întamplat, ca a scapat papucii în apa. Sa fi vazut atunci jale și vaiete pe bietul gascan ! Auzindu-l cum se jeluia, toate neamurile lui au alergat acolo sa vada ce-i. — Vai de mine și de mine, mi-au cazut papucii-n apa ! striga gascanul cu gura mare. Ssssaracul de mine, am ramas dessssscult! Ce ma fac eu acuma ?! Repede, repede, neamurile auzind așa sarira în apa, sa-i caute papucii. Cautara ele “zi de vara pana-n seara”, dar papucii nicaieri nu-i gasira. Au venit atunci și rațele în ajutor; însa tot degeaba ! Papucii nicaieri… Și din vremea aceea se zice ca rațele și gaștele, cand înnoata, tot vara ciocul în apa și se cufunda ca sa caute papucii gascanului. Iar daca treci pe langa un card de gaște, în mod sigur, gascanul sasaie, se ia dupaa tine și te apuca cu ciocul de haina, de parca ar vrea sa te întrebe: — Vaaaaai, n-ai gassssssit papucii!? Ssssspune-mi iute unde-mi sssssssssssunt papucii!!!a