X
    Categories: Povesti

Legenda lui Mos Nicolae

Rate this post

In noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii asteapta cu nerabdare cadourile delicioase lasate de Mos Nicolae in ghetute si cu siguranta iti aduci si tu aminte de fosnetul ambalajelor de ciocolata sau de mirosul dulce de portocale din dimineata in care te trezeai intrebandu-te daca mosul ti-a adus dulciuri sau doar o nuielusa. Legenda lui Mos Nicolae reprezinta una dintre cele mai populare si mai frumoase sarbatori de iarna, insa el a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfantul Nicolae.

Sfantul Nicolae s-a nascut candva la inceputul mileniului in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati, insa parintii sai au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Nicolae si-a dedicat de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi, devenind cunoscut in toata lumea ca un adevarat pansament pentru sufletele celor in nevoie si ca un protector al copiilor. In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 343. Ziua mortii lui a devenit ziua Sfantului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfant, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.
Foto: Chuck Szmurlo
Una dintre aceste povesti este despre un om sarac care avea trei fiice. In acele timpuri, pentru ca o fata sa fie luata in casatorie, avea nevoie de o zestre considerabila daruita de tatal sau, iar cu cat zestrea era mai mare, cu atat cresteau sansele ca fata sa-si gaseasca un sot mai bun. Fiicele acestui nevoias, neavand nicio zestre, erau astfel sortite sa fie vandute ca sclave. In mod misterios, omul a gasit in casa trei pungi cu galbeni, ce contineau cate o zestre considerabila pentru fiecare fata astfel incat sa-si poata gasi un sot cumsecade. Se spune ca saculetii cu galbeni au aparut de nicaieri in sosetele si cizmulitele lasate in fata focului la uscat.

De atunci, s-a pastrat obiceiul de a atarna ciorapei sau de a lasa o pereche de ghetute in fata usii, in asteptarea cadoului de la Mos Nicolae. Intr-o alta varianta a povestii, galbenii din saculet sunt inlocuiti cu trei bile de aur, de aici mostenindu-se traditia de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.

Anonim:

This website uses cookies.