Instantaneu intr-un act
SCENA I
DIRECTORUL — REGIZORUL
PROFESORUL
COMPANIA ARTIȘTILOR
SUFLORUL
apoi FRIZERUL
(La ridicarea cortinei, forfoteala oamenilor de serviciu. Directorul intra pe o parte; regizorul pe alta)
DIRECTORUL (agitat) Nu și-a terminat conferința d. profesor?
REGIZORUL Aș!… are înca un teanc de note.
DIRECTORUL Ne-am gasit beleaua cu d. profesor!
REGIZORUL D-ta l-ai chemat sa faca artiștilor o conferința despre piesa cu care debutam.
DIRECTORUL Ce era sa fac, draga… Daca se vara. (oftand.) Ei! tu ești tanar… nu cunoști înca speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualitații romane… (se uita la ceas.) Iaca, mai avem o jumatate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata.
UN SECRETAR (intra cu o tava plina de scrisori)
DIRECTORUL (catre secretar) Bine draga! am eu acuma vreme de corespondența? Lasa-ma-n pace…
SECRETARUL Nu se poate, d-le director, va rog: macar cateva… urgente… așteapta raspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante.
DIRECTORUL A?
SECRETARUL (dandu-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o dama venerabila… (altele) vedeți! vedeți!
DIRECTORUL Fie!… ia sa vedem ce dorește d-nu senator… (deschide plicul.) Sa angajam pe o tanara debutanta… (arunca scrisoarea, deschide alta.) D. deputat?… alta debutanta… d. secretar general?… alta debutanta… Sa vedem acuma doamna venerabila… doi debutanți. (arunca pe rand scrisorile, luand repede altele.) Loja în stanga… gratis; loja în dreapta… gratis; doua fotoliuri aproape de scena… șapte galerii… gratis… Gratis! gratis!! gratis!!! (aruncand scrisorile) Aide, pleaca.
SECRETARUL Citiți-o și p-asta.
DIRECTORUL (citind) „Domnule director, deoarece toate administrațiunile publice fara excepțiune au locuri gratuite și permanente la teatru, va rog sa nu ne uitați.” (vorbind.) De la cine mai e și asta ?
SECRETARUL De la Muntele de pietate.
DIRECTORUL Doamne ferește. E ursuzluc. Haide pleaca.
SECRETARUL Dar raspunsurile? Așteapta raspunsurile.
DIRECTORUL Ieși. (secretarul iese, catre regizor.) Suna, d-le! nu mai avem vreme de pierdut cu mofturi! Trebuie sa începem. (regizorul suna; apar artiștii; în mijlocul lor, Profesorul cu servieta la subțioara.)
PROFESORUL Da, doamnelor și domnilor, precum am placerea sa va demonstrez de o ora și jumatate, știința frumosului este tot așa de exacta ca și matematica. Precum cand zic doua plus doua egal patru și patru minus una egal trei, fac o afirmare care obliga pe orice subiect sa-i dea fara rezerva confirmarea.
D-na ALEXANDRESCU (casca cu mare zgomot) (Rasete)
PROFESORUL Sa mi se permita o mica digresiune. Nu voi sa spun malițiozitați asupra acelor persoane care, din nenorocire, orele destinate repauzului nopturn și le consuma în petreceri mai mult sau mai puțin per-nicioase pentru sanatatea corpului și a spiritului, fiindca aici (subliniind ironic, în pofida d-nei Alexandrescu) dupa toate aparențele, nu poate fi caz de banuiala… (Alexandreasca, mutra.) Sper însa ca doamna care a cascat acum a treia oara…
D-na ALEXANDRESCU (înțepata) Ei ce? De trei ori… la fiecare jumatate de ceas o data (catre camarazi) ca doftoriile de insomnie… (rasete.)
PROFESORUL (o privește cu desconsiderare o clipa, apoi urmeaza) Doamnelor și domnilor, se înșeala cine crede ca Estetica este un cuvant pe care l-am avea moștenire de la filozofia antica. Nu! el este de data relativ foarte recenta; e un cuvant forgé, un cuvant creat de celebrul filozof german Baumgarten, discipolul ilustrului Wolf, mort în 1762…
D-na ALEXANDRESCU (stapanindu-se sa nu caște) Dumnezeu sa-l ierte.
PROFESORUL (fara sa-i dea vreo atenție) E destul sa spunem ca Estetica este acea ramura a științelor înalte, care are de obiect vastul imperiu al Frumosului.
D-na ALEXANDRESCU Nu mai pot! Trebuie sa iau o doza. (casca foarte zgomotas, rasete generale.)
PROFESORUL Ah! cest trop !
D. BULFINSKY D-na Alexandrescu, este un bun și frumos obicei strabun ca înainte de așezarea într-o casa noua, sa chemam un preot sa ne faca o sfeștanie… Noi deschidem aci un templu muzelor profane! și de aceea am chemat și un sacerdot al artei și al științei (arata pe Profesor, care surade, e magulit) sa ne faca o conferința ca un fel de sfeștanie.
D-na ALEXANDRESCU Știu, dar sfeștania ține cateva minute, nu doua ceasuri.
PROFESORUL În fine.
TOȚI A!
PROFESORUL Estetica, fiind o știința exacta, arta nu poate fi lasata pe mana celor nepreparați științificește… Nu știi dreptul, nu poți fi avocat, ori magistrat; nu știi medicina, nu o poți exercita; nu știi Estetica nu poți profesa o arta. Arta are nevoie de controlul, de solicitudinea, de protecția Statului…
DIRECTORUL (reintra urmat de un frizer; aratand pe profesor) Uite d-le! uite cap! uite ce-mi trebuie… (Frizerul considera și studiaza de aproape capul Profesorului.)
PROFESORUL (catre frizer) Pardon… (catre artiști.) Înca doua cuvinte și termin. De aceea eu am fost totdeauna pentru monopolizarea artelor și mai ales a teatrului de catre stat… și cum s-a schițat un proiect de lege… Dați-mi voie (scoate din buzunar note) sa va citesc articolele fundamentale. Art. întai… (toți se uita la ceas.)
DIRECTORUL (foarte plictisit) Domnule Profesor, ma iertați… e de prisos… Trebuie sa-ncepem!
PROFESORUL Înțeleg, dar în orice caz, ca sa faca cineva arta îi trebuie…
DIRECTORUL Îi trebuie… îi trebuie ceva despre care sunt sigur ca ai uitat sa pomenești în proiectul d-tale… îi trebuie… talent…
PROFESORUL Talent, talent… Dar ce e talentul?
DIRECTORUL Vai! d-le, eu nu știu acuma unde mi-e capul și d-ta îmi ceri sa-ți fac definiții filozofice…
PROFESORUL Ba nu! Sunt curios sa știu ce este dupa d-ta talentul.
DIRECTORUL Îți spui… Dar pe urma, îmi dai drumul?… Talentul este un accident din naștere. Din fericire, e un accident rar. Ei! fiecare la locul sau… mai avem cincisprezece minute. Începem! Începem!
SCENA II
CEI DE SUS — UN SERVITOR.— UN TÂNĂR AUTOR
SERVITORUL (vrand sa anunțe) D-le director, este aici un tanar autor.
TÂNĂRUL (intra îmbrancind pe servitor, poarta un ghiozdan greu de piele) De prisos, amice, sa ma anunți…
DIRECTORUL Na! altu acum!
TÂNĂRUL (cu dezinvoltura catre director și ceilalți) Doamnelor și domnilor, ma iertați ca intru așa sans façon! într-un templu al Melpomenei și al Taliei romane, intru totdeauna ca la mine acasa.
DIRECTORUL Uf!… Ce dorește domnul ?
TÂNĂRUL Mai întai, d-le director, o scrisoare de la tanti!
DIRECTORUL (distrat) Tanti? care tanti?
TÂNĂRUL Tanti Ema.
UN ARTIST Tantiema! ma prinz ca sunteți autor dramatic!
TÂNĂRUL (naiv) De unde știi?
ARTISTUL Melpomena… Talia… Tantiema!
TÂNĂRUL O cunoști? Nu-i așa ca-i draguța?
ARTISTUL Delicioasa!
DIRECTORUL Pe doamna Parigoriu? se poate sa nu o cunoaștem? (deschide scrisoarea.)
TÂNĂRUL (zarind pe Profesor face o mișcare de placuta surpriza, se duce la el și cu multa caldura) A! ilustrul meu profesor?
PROFESORUL (încantat de revedere) A! scumpul meu elev! (Toți se grupeaza împrejurul profesorului și elevului, vorbind încet, pe cand directorul citește scrisoarea.)
DIRECTORUL „Mon cher directeur, vous savez combien la littérature roumaine mintéresse… Cest ce qui mengage a vous recommander chaleureusement notre neveu Virgile, un poete de grand talent que vous devez connaître deja! Je suis sure quil trouvera aupres de vous un accueil empresse. Comptez, je vous prie, mon cher directeur, sur laffection de votre excellente amie…” A! da, mi-aduc aminte (catre tanar). Da! d-ta ești junele poet care ne-a citit asta-primavara, la doamna Parigoriu, o comedie…
TÂNĂRUL Da, d-le; dar afara de aceea mai am o piesa noua.
DIRECTORUL Înca una?
TÂNĂRUL Da; o tragedie, și în curand sfarșesc pe a treia.
DIRECTORUL A treia ?
TÂNĂRUL O drama sociala.
DIRECTORUL Și în cate acte, ma rog, este fiecare piesa a d-tale ?
TÂNĂRUL Prima în 5, a doua în 6…
SUFLORUL Ma prind ca a treia e în 7.
TÂNĂRUL (curios) De unde știi?
SUFLORUL Ghici!
TÂNĂRUL A! eu scriu foarte ușor. Dați-mi voie sa va citesc.
DIRECTORUL (distrat) Ma iarta, un moment!… Machauer! (aratand pe tanar.) Uite, d-le! uite cap! uite cap… Studiaza-l bine!… Uite-te bine! (Frizerul studiaza capul tanarului din fața și din spate cu atențiune.)
TÂNĂRUL Dați-mi voie sa va citesc.
DIRECTORUL Ma rog, sunt lungi actele?
TÂNĂRUL (scoate din ghiozdan un caiet gros) Veți vedea.
SUFLORUL Da-mi voie! asta e atribuția mea, a suflerului. (ia caietul; îl deschide.) E scris marunt.
TÂNĂRUL A! eu scriu foarte marunt.
SUFLORUL (cantarind în mana caietul) Trebuie sa fie lungi actele. (trece directorului caietul.)
DIRECTORUL (același joc) Destul de lungi! (trece unui artist caietul.)
ARTISTUL (același joc) Foarte lungi! (îl trece unei artiste.)
ARTISTA (același joc) Grozav de lungi!
PROFESORUL (care a observat jocul lor) Știam ca se cantarește hartia bruta; dar ca se poate cunoaște dupa greutatea hartiei și spiritul unei opere — nu știam… (rade.) Ei! lungi! daca sunt frumoase…
D-șoara VOICULESCU Tocmai daca sunt frumoase.
TÂNĂRUL Cum?
D-na GIURGEA Mai bine sa zica spectatorul: „Pacat ca s-a ispravit”, decat: „Uf! nu se mai ispravește odata!”
DIRECTORUL În sfarșit, sa vedem. Vom hotarî un ceas cand d. autor sa ne citeasca tragedia d-sale, și, daca se va potrivi cu mijloacele, cu necesitațile noastre…
TÂNĂRUL (nervos și hotarat) Trebuie sa se potriveasca!
DIRECTORUL De ce numaidecat „trebuie”?
TÂNĂRUL (tonul din ce în ce mai sus) Fiindca aveți aci un teatru romanesc; am aci doua piese romanești… trebuie sa le primiți!
PROFESORUL Firește!
DIRECTORUL Daca ne convin!
TÂNĂRUL Trebuie sa va convina. D-v. trebuie sa-i încurajați pe tinerii literați romani, nu sa-i persecutați.
DIRECTORUL Dar și literații romani trebuie sa ne încurajeze, nu sa ne persecute.
TÂNĂRUL Cum, d-le ?
DIRECTORUL Sa ne dea piese scurte și frumoase…
TÂNĂRUL Înțeleg pretextele sub cari voiți s-ascundeți pornirea d-v. contr-a tot ce-i romanesc.
DIRECTORUL A! d-le! noi nu putem fi contra a tot ce e romanesc, caci suntem aci în teatru romanesc; dar nici nu putem admite ca absolut tot ce-i romanesc trebuie sa fie bun. Sa poate prea bine ca o piesa cat de romaneasca sa nu fie buna. Mi s-a întamplat sa vaz vreo doua-trei…
D-na ALEXANDRESCU Numai atatea?
TÂNĂRUL (solemn) D-le director, eu aci nu vorbesc numai în numele meu, vorbesc în numele unui principiu și în numele unei întregi pleiade de talente, gata sa porneasca o formidabila campanie daca nu deschideți largi porțile d-v. noilor producțiuni dramatice naționale…
DIRECTORUL Domnul meu! acela caruia noi gandim mai întai de toate sa-i deschidem porțile noastre largi, este publicul. Și d-ta nu știi cat de exigent și de dificil e publicul nostru. Ei! d-ta nu-l cunoști ca noi. (toți dau din cap.) Nu e așa de zadarnica vorba ca Bucureștii sunt un mic Paris al Orientului. (se uita la ceas.) Pentru Dumnezeu! mai sunt zece minute. Fiecare la locul sau, domnilor!… Începem! Începem! (se aude afara zgomot, un ras de femeie. Toți asculta.)
SCENA III
CEI DE SUS — O DOAMNĂ ABRACADABRANTĂ intra razand tare
DIRECTORUL Dar asta! (întampinand-o cu toții.) Cu cine avem onoare, doamna?
DOAMNA Cine sunt ce va pasa. Mulțumiți-va a ști ce sunt. (foarte volubil.) Sunt o ființa foarte complexa! Caprițioasa și statornica; impresionabila ca un copil incult, blazata ca un filozof istovit, mahalagioaica și aristocrata; aci primitiva, aci ultra-rafinata, iau în gluma împrejurarile cele mai grave, și sunt grava fața cu cine știe ce nimicuri. Ma înnebunesc dupa evenimentele de senzație, vesele sau funebre, parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri… Ah! (cu voluptate.) Calomniile, cancanurile, scandalurile! Un scandal cat de puțin monstruos face pentru mine mai mult decat un sinistru cat de îngrozitor! îmi trebuiesc dimineața cum deschid ochii știri palpitante, daca nu adevarate, macar… altfel. Dezmințirea lor seara ma mahnește peste masura și nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire și mai și.
D-na ALEXANDRESCU Ciudata persoana! parc-aș cunoaște-o!
DOAMNA Pedanții ma nesocotesc, fiindca le par ușurateca, șarlatanii ma curteaza, crezandu-ma naiva; oamenii de merit ma respecta, știind ca adesea judec foarte just. Modeștii ma lasa indiferenta, îndrazneții ma fascineaza, bravii ma cuceresc. Am uneori momente de adanca și limpede conștiința, alteori îmi lipsește cel mai elementar bun-simț. Îmi place sa protejez și sa persecut, și tiranisesc mai mult pe cei protejați decat pe cei persecutați. Da, îmi place sa tiranisesc, caci am putere superlativa. (Se oprește deodata și oftand adanc.)
TOȚI (o admira) A!
DOAMNA A! și cu toate astea, am și eu o stapana, o tirana, contra careia peste putința sa ma revolt, ale carei capriții, cat de absurde, sunt pentru mine sfinte porunci… De mi-ar porunci sa umblu iarna în dril și vara în blana; de mi-ar porunci sa port un ciorap la gat și cravate la picioare, sa umblu acum ca un kanguroc (joc), pe urma ca o caprioara (iar joc), trebuie sa o ascult. Aceasta cruda tirana a mea se cheama…
TOȚI Se cheama?
DOAMNA Moda!
TOȚI Moda?
DOAMNA (schimband deodata tonul, foarte vesela, cu mult humor) Da! Moda!… Uite ce mi-a poruncit sa port. (arata palaria; catre o artista.) Așa-i ca-i șic? Superbe, ma chére. (catre Profesor.) Nest-ce pas, mon professeur? (facand o mișcare, îl lovește cu bordul palariei; el se retrage și privește palaria curios.) Ce te uiți? Știu ca e prea mica… Nu mi-a gatit-o înca p-a de toamna. (catre autor aratandu-și fundele de la pantofi.) Uite! ce zici?… o porumbița moțata și încalțata, nest-ce pas, mon cher? (îl ciupește de barbie.) Așa sunt eu. Astazi voi sunteți la moda, îmi placeți și va îmbrațișez cu drag, dar feriți-va de moda de maine, o voi urma fara judecata și fara regret. Astazi îmi poruncește sa cant un cantec favorit al ei… Dimineața, cand ma deștept, peste zi, seara la culcare, trebuie sa-l cant! (începe a fredona cantecul en vogue. Toți împreuna fac raspunsul, ea încantata catre Profesor.) Vezi ca-l știi! (devine iar serioasa și schimband brusc tonul.) Și nu va puteți închipui cate griji ma zdrobesc și ce placere pentru mine sa le uit din cand în cand macar cateva momente. De aceea îmi place cu deosebire muzica și teatrul. A! teatrul!… Dar un teatru ca sa-mi placa mie… (cu mult avant și elevație crescanda) trebuie sa fie viu, cald, fierbinte! Sa dogoreasca viața de aci pana colo sus în fundul galeriei; actorii… cand ies pe scena, sa fie niște posedați; sa aiba un demon în ei; prin ochi, prin sprancene, prin gura, prin varful degetelor, prin toți porii, sa scoața pe demonul acela și sa-l sufle asupra mea. O clipa sa nu-l ierte pe spectator a-și veni în fire, a-și da seama de ce vor cu el: sa-l ia repede, sa-l zguduie, sa-l amețeasca, sa-l farmece, sa-l vrajeasca, mai știu eu cum sa zic? Cand or ieși din teatru, nici doi ochi sa nu fie uscați și siguri: toți sa fie împaienjeniți de emoție, umezi de plans ori de ras. (aplauze unanime.)
DIRECTORUL Vom face, doamna, din toata inima tot ce-i cu putința spre a va da un teatru cum doriți. Și acum (uitandu-se la ceas și hotarat) sa ne iertați d-v., dar trebuie sa începem!
DOAMNA (cu entuziasm) Curaj, doamnelor și domnilor, și noroc! Merg sa va ascult. (Doamna pornește spre fund.)
DIRECTORUL (oprind-o) Cu palaria asta?
DOAMNA (razand) De hatarul d-v. am s-o scot. (Toți îi mulțumesc petrecand-o.)
(Cortina)
