A fost odinioara un împarat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasa, cea mijlocie și mai frumoasa, iar cea mai tanara, Ileana, atata de frumoasa încat și Sfantul Soare se oprea în cale ca s-o vada și sa se desfateze de frumusețea ei.
Într-o zi împaratul primi carte și veste de la vecinul sau împarat mare și puternic, cum ca, iaca, nu e bine, și are sa se bata cu dansul pentru o mare pricina împarateasca. Împaratul se puse la sfat cu batranii țarii și, cand vazura cum ca nu e încotro, porunci voinicilor sa încalece pe armasari, sa-și apuce armele și sa se pregateasca de bataia cea grozava ce-avea sa se faca și sa fie.
Mai înainte de a încaleca și el însuși, împaratul chema pe fiicele sale la șine, le grai vorbe blande și parintești și dete apoi la fiecare cate o floare frumoasa, cate o pasarica vesela și cate un mar fraged.
– A carei floare se va vesteji, a carei pasarica se va întrista și al carei mar va putrezi, despre aceea voi ști ca nu și-a pazit credința, grai împaratul cel înțelept.
Încaleca apoi pe cal, zise „sanatate buna” și porni cu voinicii sai în calea cea mare.
Cand cei trei feciori ai împaratului vecin primira vestea ca împaratul a pornit în cale și ca s-a departat de acasa, ei se înțelesera între sine și încalecara, ca sa mearga la cetatea cea cu trei fete de împarat sa rapeasca credința fetelor și sa-i faca împaratului suparare. Cel mai batran dintre feciori, voinic și viteaz și frumos merse înainte, ca sa vada ce e și cum, și apoi sa aduca veste și sa spuie.
Trei zile și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fara ca vreuna din fete sa se fi aratat la fereastra. În crepetul zorilor celei de-a patra zi el pierdu rabdarea, își întari inima și batu la fereastra celei mai mari dintre fetele de împarat.
– Ce e? cine e? și ce vrea? întreba fata trezita din somnul cel mai dulce.
– Eu sunt, surioara! grai feciorul de împarat. Voinic împaratesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastra.
Fata cea de împarat nici nu se apropie de fereastra, ci grai cu glas înțelept:
– Mergi pe calea pe care ai venit: flori sa-ți creasca în cale și spini sa-ți ramana pe urma.
Peste trei zile și trei nopți, feciorul de împarat iarași batu la fereastra. Acuma fata de împarat se apropie de fereastra și grai cu glas bland:
– Ți-am zis sa mergi pe calea pe care ai venit: spini sa-ți creasca-n cale și flori sa-ți ramana pe urma.
Înca trei zile și trei nopți stete feciorul de împarat la fereastra fetei. În crepetul zorilor celei de-a zecea zi, adica dupa ce au trecut de trei ori cate trei zile și de trei ori cate trei nopți el își netezi parul și batu, acum de-a treia oara la fereastra.
– Ce e? cine e? și ce voiește? întreba fata de împarat, acuma mai rastit decat în celelalte randuri.
– Eu sunt, surioara! grai feciorul de împarat. De trei ori cate trei zile stau cu dor la tine la fereastra; vreau sa-ți vad fața, sa-ți privesc ochii și sa aud cum curg vorbele de pe buzele tale.
Fata de împarat deschise fereastra, privi cu suparare la voinicul cel frumos, apoi grai cu glas neauzit:
– Eu ți-aș privi în fața și ți-aș grai o vorba: mergi mai-nainte la sora mea cea mijlocie, și numai dupa aceea vino la mine.
– Am sa trimit pe frate-meu cel mijlociu, grai feciorul de împarat. Sa-mi dai însa o sarutare pentru ca sa-mi fie calea mai ușoara.
Și nici n-a zis bine pana ce și fura un sarutat de la fata cea frumoasa.
– Sa n-ai parte de altul! zise fata de împarat ștergandu-se pe buze cu maneca cea țesuta cu altițe. Mergi pe calea pe care ai venit: flori sa-ți creasca în cale și flori sa-ți ramana pe urma.
Feciorul de împarat merse la frații sai, le spuse cum și ce, și cel mijlociu porni în cale.
Dupa ce feciorul cel mijlociu stete de noua ori cate noua zile și de noua ori cate noua nopți la fereastra fetei celei mijlocii și batu de a treia oara la fereastra ei – ea deschise fereastra și îi grai cu glas dragastos:
– Eu ți-aș privi în fața și ți-aș grai o vorba: sa mergi însa la sora mea cea mai tanara și numai dupa aceea vino la mine.
– Am sa trimit pe frate-meu cel mai tanar grai feciorul de împarat. Sa-mi dai o sarutare ca sa pot merge mai iute. Și nici nu zise pana ce și fura un sarut.
– Sa nu ai parte de altul! grai și aceasta fata. Mergi în calea pe care-ai venit: flori sa-ți creasca în cale și flori sa-ți ramana pe urma.
Feciorul cel de împarat merse la frații sai, le spuse cum și ce și, acum de-a treia oara porni cel mai tanar fecior de împarat. Cand el sosi la cetatea cea cu trei fete, Ileana sta la fereastra și, cum sta ea îl vazu și-i grai cu glas vesel:
– Cel voinic frumos cu fața de împarat, ce cale ți-ai ales de mani așa de înfocat?
Cand feciorul de împarat vazu fața Ilenei și auzi vorba ei, el stete locului, privi la ea și grai cu glas voinicesc:
– Am pornit catre soare, ca sa-i fur o raza, sa-i încredințez sora și s-o duc acasa sa mi-o fac mireasa. Acum, surioara, ma opresc în cale sa privesc la tine, în raza feței tale, și sa-ți zic o vorba și sa-ți fur o vorba.
Ileana îi raspunse cu înțelepciune:
– De ți-ar fi naravul cum îți este vorba, de ți-ar fi sufletul cum îți este fața, mandre și frumoase, blande și dragastoase, te-aș chema în casa, te-aș pune la masa și te-as ospata și te-aș saruta.
Feciorul de împarat sari de pe cal cand auzi aceste vorbe, apoi grai cu glas voinicesc:
– Ca-mi este naravul cum îmi auzi vorba, ca-mi este sufletul precum îmi vezi fața: lasa-ma în casa, pune-ma la masa și din zori în seara rau sa nu-ți para; și nici nu-și grai vorba, pana ce și sari pe fereastra și peste fereastra în casa și în casa la masa, și la masa tocmai în frunte, unde ședea împaratul cand era mire.
-Ei! Stai! grai Ileana. Sa vad mai înainte: ești ce-ar fi sa fii? Și numai dup-aceea sa graim vorba și sa gustam pomana și sa începem dragostea. Poți tu face sa-nfloreasca din brusture trandafir?
– Ba! grai feciorul de împarat.
– Atunci floarea ta este scaiul! zise Ileana cea înțeleapta. Poți tu face ca sa cante liliacul în glas frumos?
– Ba! grai feciorul cel de împarat.
– Atunci ziua ta e noaptea! zise Ileana cea înțeleapta. Poți tu face sa rodeasca mar pe iarba lupului?
– Pot! grai feciorul de împarat.
– El sa fie pomana ta! zise Ileana cea frumoasa și șireata. Asaza-te la masa.
Feciorul de împarat se așeza la masa. Ei, dar Ileana e Ileana cea șireata! El nu se așeza înca bine, și iata ca și cazu, cu scaun cu tot în pivnița cea adanca în care era ascunsa comoara împaratului.
Acuma Ileana începu sa strige: „primejdie”, și cand se adunara toți argații ca sa vada ce e și pentru ce, ea le spuse ca a auzit troncote prin pivnița și se teme cum ca a intrat cineva în pivnița ca sa fure comoara împaratului. Multe vorbe n-au facut argații, ci pe loc deschisera ușa cea de fier și intrara în pivnița și aflara pe feciorul cel de împarat și cu rușine Îl scoasera la judecata.
Ileana spuse judecata:
– Douasprezece fete pedepsite sa-l scoata afara din țara și cand vor ajunge cu el la marginea țarii fiecare sa-i dea cate un sarutat.
Așa s-a poruncit, așa s-a întamplat.
Cand feciorul cel de împarat a sosit acasa la frații sai, le-a spus toata întamplarea și, dupa ce le-a spus-o, mare suparare a intrat în sufletele lor. Ei au trimis dara vorba la cele doua mai mari fete de împarat, ca ele sa faca ce vor face ca sa trimita cumva pe Ileana la curtea împaratului celui cu trei feciori, pentru ca ei sa se poata razbuna asupra ei pentru batjocura ce a pus pe capul lor. Cand cea mai mare fata de împarat primi cuvantul feciorilor de împarat, ea se facu bolnava, chema pe Ileana la sine la pat și îi spuse ca ea, numai așa se va putea însanatoși, daca Ileana îi va aduce mancare de pe vatra feciorilor de împarat.
Ileana, de dragul surori sale, le facea toate; ea lua așadar cofița și porni catre curtea celor trei feciori de împarat, ca sa mearga sa ceara sau sa ieie și sa aduca.
Sosind la curte, Ileana intra în ruptul sufletului în curtea împarateasca și grai catre bucatarul cel mare:
– Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi tu cum te striga împaratul? Mergi iute, ca sa vezi ce și pentru ce și care pricina!
Bucatarul își lua picioarele pe umeri și se departa – ca și la porunca împarateasca adica. Ileana ramase singura în cuhne, își umplu vasele de bucate, varsa apoi pe jos toate bucatele cele scumpe ce stau la foc și dupa aceea se feri din cale.
Dupa ce feciorii de împarat înțelesera și despre asta batjocura, ei se suparara înca mai tare decat ce-au fost pana acuma, trimisera din nou vorba la cele doua surori și se pregatira din nou de razbunare. Abia primi sora cea mijlocie cuvantul voinicilor, ea se facu bolnava, chema pe Ileana la sine la pat și îi spuse ca numai așa se va însanatoși, daca va gusta din vinul ce se afla în pivnițele feciorilor de împarat. Ileana pentru sora sa le facea pe toate; lua dar cofița și porni ca sa mearga – și sa vina. Sosind la curte, ea intra în ruptul sufletului în pivnița și grai catre pivnicerul cel mare:
– Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi cum te striga împarateasa? Fugi și vezi cum, ce și pentru ce pricina!
Pivnicerul își lua picioarele pe umeri și se departa ca la porunca împaratesei adica. Ileana își umplu vasele cu vin, varsa ce-a mai ramas prin pivnița, și apoi porni catre casa.
Feciorii de împarat trimisera acuma d-a treia oara veste la cele doua fete de împarat ca ele sa trimita pe Ileana cum n-au trimis-o înca. Fetele de împarat se facura acuma amandoua bolnave, chemara pe sora lor la sine și îi spusera ca ele numai atunci se vor însanatoși, daca Ileana le va aduce doua mere de la feciorii cei de împarat.
– Dragi surorile mele – grai Ileana catre ele – pentru voi ma duc și în foc, și în apa; cu atata mai bucuroasa la voinicii cei împaratești! Și lua dupa aceea cofița și porni, ca sa mearga, sa afle, sa ia, sa aduca și sa scape pe dragele surorile sale de la moarte.
Dupa ce-a înțeles feciorul de împarat cel mai tanar cum ca Ileana are sa vina la el în gradina ca sa fure merele cele de aur, el porunci ca, daca va auzi cineva vaiete în gradina, nimeni sa nu cuteze sa intre, ci sa lase pe cel ce s-ar vaita ca sa se vaiete în pace. Lua dupa aceea cuțite mari, și sabii, și sulițe și fel de fel de lucruri și le ascunse în pamant, pe sub marul cel cu poame de aur; le ascunse așa, ca numai varful ascuțit sa iasa din pamant. Dupa ce a gatit tot, el se ascunse într-un tufiș, așteptand sosirea Ilenei.
Ileana sosi la poarta gradinii și cand ea vazu leii cei mari ce stau paza la intrare, le arunca cate o bucațica de carne; leii începura a se bate, iar Ileana merse la mar, pași încet printre cuțite, sabii, sulițe și alte lucruri și se sui în pom.
– Sa-ți fie de bine, surioara! grai feciorul de împarat acuma. Îmi pare bine ca te vad la casa mea.
– A mea sa fie bucuria! raspunse Ileana, ca am voinic împaratesc, și frumos și viteaz, de tovaraș. Aide, sui-te în pom și-mi ajuta sa culeg mere pentru dragele surorile mele, ca le-au cerut cu limba de moarte.
Feciorul de împarat nici nu dorea mai mult, el avea de gand ca sa traga pe Ileana din pom între cuțite.
– Ești buna, tu, Ileano, grai el, fii dar înca mai buna și-mi da mana de ma ajuta sa urc în pom!
„Rau e gandul tau – își gandi Ileana – dar parte sa ai de el!” îi dete apoi mana, îl ridica pe trupina pana la cracuri, îl lasa apoi ca sa cada între cuțite, și sabii, și sulițe și fel de fel de alte lucruri ce erau gatite spre pierzarea ei.
– Na-ți, grai dupa aceea, sa știi și tu ce ai avut de gand.
Voinicul cel rau la suflet începu sa strige și sa se vaiete: hei! dar nimeni nu venea sa-i ajute, ci-l lasau ca, dupa porunca lui, sa se vaiete în pace și sa sufere și sa rabde usturaturile cele grozave.
Ileana își lua merele, le duse acasa, le dete la surorile ei, se întoarse dupa aceea la curtea împaratului și le spuse argaților ca sa mearga sa scape pe domnul lor din primejdia cea mare.
Feciorul cel de împarat, batjocorit ca vai de el, trimise dupa cea mai vestita vrajitoare din țara, ca sa vina sa-i faca de leac și sa-i vindece ranile. Ileana s-a dus însa mai înainte la vrajitoare și i-a dat bani mulți ca s-o lase pe ea, pe Ileana, sa mearga în locul vrajitoarei. Așa ajunse Ileana ca vrajitoare la curtea împaratului; ea porunci apoi ca sa se ia pielea unui bivol și sa se puna trei zile și trei nopți în muratura sarata, și dupa aceea s-o scoata și sa înveleasca în ea pe feciorul cel ranit. Usturaturile feciorului de împarat se facura înca mai strașnice, durerile lui înca mai nesufente. Cand el vazu dar cum c-acuma nu e bine, trimise dupa un popa, ca, mai înainte de-a muri, sa-si ușureze sufletul și sa se împartașeasca. Dar Ileana nici acuma nu dormea; ea merse la popa, îi dete mulți bani și facu ca el sa o trimita pe ea în locul lui. Așa ajunse Ileana ca popa la curtea împaratului.
Cand Ileana ajunse la patul feciorului de împarat, el era pe pragul morții; nu mai erau în el decat trei rasuflari.
– Fatul meu, grai Ileana popita, m-ai chemat la tine ca sa-ți marturisești pacatele, Gandește dar la ceasul morții și spune-mi ce-ți zace la inima. Ești suparat pe cineva ori ba?
– Ba! pe nimeni! grai feciorul de împarat, pe nimeni, afara de Ileana, fata cea tanara a împaratului vecin și o urasc cu dor și dragoste, vorbi mai departe feciorul de împarat. Daca ar fi sa nu mor și sa ma însanatoșesc, ma duc s-o pețesc la împaratul, și daca n-o pieri în noaptea cea dintai, atunci ea sa-mi fie soție credincioasa și dupa lege!
Ileana asculta aceste vorbe, zise înca și ea puține și apoi merse acasa. Aici înțelese ca surorile ei plang și se vaieta pentru ca au simțit ca împaratul are sa soseasca acasa de la lupta cea mare.
– Bucurie s-aveți, le zise Ileana cand auzi ca tatal nostru cel bun are sa vina acasa întreg și sanatos.
– Hei! ca noi ne-am bucura, raspunsera, daca nu ne-ar fi vestejit floarea, nu ne-ar fi putrezit marul și nu ni s-ar fi suparat pasarica; dar acum e vai și amar de capul nostru.
Cand Ileana auzi astfel de vorbe, ea merse la sine în casa și afla ca floarea e înca aburita de roua, ca pasarea e flamanda și ca marul numai nu zice „mananca-ma, surioara”. Ca sa le ajute dar dragilor surorilor ei, ea dete la una dintre ele floarea, la alta dete pasarica, iar sie-și ținu numai marul cel fraged. Așa aștepta sosirea împaratului celui aspru la porunca.
Împaratul, îndata ce sosi acasa, intra la fata cea mai mare și o întreba de floare, de pasarica și de mar. Ea îi arata numai floarea; și asta era însa pe jumatate vestejita. Împaratul nu zise nimic, ci merse la fiica-sa cea mijlocie. Asta-i arata numai pasarica; și asta era însa pe jumatate întristata, împaratul iarași nu zise nimic, ci merse fara vorba la fiica-sa cea mai mica, la Ileana cea înțeleapta.
Cand împaratul vazu marul pe dulapul Ilenei, el era sa-l manance cu ochii de frumos ce era.
– Unde ai pus floarea și ce ai facut cu pasarica? întreba el pe Ileana.
Ileana nici nu raspunse, ci fugi la surorile sale și aduse o floare proaspata și o pasare vesela.
– Mare sa crești, fata mea! grai împaratul, acum vad ca ți-ai pazit credința.
De la Ileana împaratul iarași merse la fiica-sa cea mijlocie și apoi la cea mare. Dupa ce el le întreba de cele trei lucruri ce le-a încredințat, ele își adusera cu graba pasarea, floarea și marul de la Ileana. Hei! dar bunul Dumnezeu nu rabda minciuna: la ele floarea era veșteda; pasarea era trista și numai marul era proaspat, fraged, rumen și îmbietor la fața.
Cand împaratul o vazu aceasta, el înțelese toata treaba; porunci dar ca pe cele doua fete mai mari sa le îngroape pan la sanișori în pamant și așa sa le lase ca sa vesteasca asprimea pedepsei împaratesei, iar pe Ileana o lauda și o saruta și multa vorba buna și împarateasca facu cu ea, zicandu-i:
– Mult noroc sa ai, fata mea, caci tu ți-ai pazit credința.
Dupa ce feciorul cel mai tanar al împaratului vecin s-a însanatoșit, el încaleca și porni ca sa vina și sa pețeasca pe Ileana, Împaratul cel batran, tata Ilenei, îi zise cu vorba parinteasca, cand el își spuse gandul care l-a facut sa porneasca în cale:
– Fatul meu, voinice, mergi și întreaba pe Ileana; cum ca dorește, cu ajutorul lui Dumnezeu, așa are sa fie.
Iar Ileana nu zise nici o vorba, ci lasa ca voinicul cel pațit sa o sarute. Atunci împaratul pricepu toata treaba și grai:
– Dragi copiii mei, bag seama așa a fost dat, ca voi sa va fiți soț și soție; sa va fie dara de bine!
Multa vreme n-a trecut pana ce Ileana se cununa cu feciorul cel voinic, încat i-a mers vestea în șepte tari… Hei! dar Ileana n-a uitat vorba și gandul cel rau al feciorului de împarat: ea știa ca în cea dintai noapte dupa cununie are sa o primejduiasca. Porunci dara ca sa se faca o papușa de zahar tocmai atat de mare cum era ea însași, cu fața, cu ochi, cu buze, cu toata faptura Ilenei… și cand papușa fu gatita, ea o ascunse în patul în care ea avea sa se culce în acea noapte.
Sara, cand cuscrii și corinteii s-au fost așezat la odihna și Ileana s-a fost culcat în pat, feciorul de împarat grai catre mireasa lui:
– Draga Ileana, sa mai aștepți puțintel, ca eu vin îndata.
Ieși dupa aceea din casa.
Ileana nu se gandi mult, ci sari din pat, lasa papușa cea de zahar în locul sau și se ascunse sub o perdea ce sta la capul patului.
Ileana nici nu se ascunsese bine, pana ce feciorul cel de împarat și intra în casa cu o sabie ascuțita în mana.
– Sa-mi spui acuma, Ileana draga mea, grai el, tu m-ai aruncat pe mine în pivnița?
– Eu! grai Ileana de sub perdea.
Feciorul de împarat dete o data cu sabia peste sanișorii papușii.
– Tu m-ai scos cu batjocura din țara? întreba el de-a doua oara.
– Eu! grai Ileana.
Feciorul de împarat dete peste fața.
– Tu mi-ai varsat mancarile? întreba feciorul de împarat de-a treia oara.
– Eu! grai Ileana.
Feciorul de împarat dete cu spada de sus în jos.
– Tu mi-ai varsat vinul? întreba feciorul de împarat de-a patra oara.
– Eu! grai Ileana.
Feciorul de împarat dete cu spada o data cruciș și o data curmeziș. Iar Ileana începu a rasufla aburi de moarte.
– Tu m-ai aruncat în cuțite? întreba feciorul de împarat de-a cincea oara, și mai în urma.
– Eu! grai Ileana.
Feciorul de împarat împunse acuma cu sabia în inima Ilenei, începu apoi sa dea în toate parțile, și cruciș, și curmeziș, și în lung, și în lat, sa dea din toate puterile ce avea, încat îi curgeau lacramile parau. Cand se apropiara zorile de ziua, el începu sa planga din toata inima. O data îi sari o bucațica de zahar în gura.
– Hei! Ileana! dulce ai fost vie, dar dulce ești și moarta! zise el plangand înca mai tare.
– Dulce, zau! grai Ileana, ieșind de sub perdea, dar pe de-o suta și de o mie de ori mai dulce am sa fiu de aci înainte.
Feciorul de împarat stete împietrit de bucurie cand vazu pe Ileana întreaga și sanatoasa. El o cuprinse în brațe, și de aci înainte traira mulți ani fericiți și împarațira peste țara cu pace și cu noroc.