A fost odata, în vremurile de demult, a fost un împarat și-o împarateasa, și cum nu se îndurase soarta sa le harazeasca un urmaș, nu trecea zi în care sa nu se tanguie amandoi: „Cat de goala ne e casa și ce fericiți am fi de-am avea și noi un copil!” Dar coconul cel mult dorit se lasa așteptat de multa vreme…
Și iata ca-ntr-un sfarșit, pe cand împarateasa se scalda în apa unui rau, o broasca sari din unde pe prundișul malului și-i grai astfel:
– Afla, Maria ta, ca-ți va fi îndeplinita dorința; caci pana a nu trece anul, vei aduce pe lume o fetița.
Și se împlini întocmai ceea ce spusese broasca; împarateasa nascu o fetița, și atata era de frumoasa fetița, ca împaratul nu-și mai încapea în piele de bucurie. Cum voia sa se împartașeasca și alții din bucuria lui, Maria sa dadu o mare petrecere, la care pofti nu numai rudele, prietenii și cunoscuții, ci și ursitoarele, ca sa le caștige toata bunavoința și grija fața de soarta copilei.
În toata țara aceea erau treisprezece ursitoare, dar pentru ca împaratul nu avea decat douasprezece talere de aur în care sa le serveasca bucatele, una din ele nu fu poftita la ospaț. Petrecerea se praznui cu mare stralucire și, cand fu sa se încheie, ursitoarele înzestrara copila cu cele mai alese daruri: una îi harazi sa se bucure de virtute, a doua, de frumusețe, a treia, de bogație și așa, pe rand, ursitoarele îi daruira tot ce-și poate dori omul pe lumea asta. În clipa cand cea de-a unsprezecea ursitoare tocmai își sfarșea urarea, numai ce intra valvartej cea de-a treisprezecea. Pasamite, venise sa se razbune pentru ca nu fusese poftita și ea la serbare. Și, fara ca macar sa arunce cuiva vreo privire, rosti cu un glas tunator:
– Cand va împlini fata cincisprezece ani, sa se-nțepe c-un fus și sa moara!
Apoi nu mai spuse nici un cuvant și, întorcand spatele la cei de fața, parasi sala tronului. Toți încremenisera de spaima, dar cea de-a douasprezecea ursitoare, care nu-i rostise înca urarea, se apropie de leagan și, fiindca nu-i sta în putința sa ridice blestemul, ci doar sa-l mai îndulceasca, glasui așa:
– Dar sa nu fie moarta, ci sa cada într-un somn adanc, care sa țina o suta de ani!
Împaratul, care dorea din tot sufletul s-o fereasca pe iubita sa copila de napasta blestemului, dadu porunca sa se puna pe foc toate fusele din împarație.
În ast timp, fetița creștea și darurile cu care o înzestrasera ursitoarele își aratau roadele cu prisosința: era atat de frumoasa, de cuminte, de prietenoasa și de înțeleapta, ca oricine o vedea o îndragea pe data.
Se întampla însa ca tocmai în ziua în care domnița împlinea cincisprezece ani împaratul și împarateasa sa fie duși de-acasa și fata sa ramana singura în palat. Ca sa-i treaca de urat, lua la rand încaperile; zabovi ea prin tot felul de sali și odai și colinda așa, dupa pofta inimii, ceasuri întregi, pana ce ajunse și la un turn vechi. Urca scara îngusta și întortocheata ce ducea sus și se pomeni în dreptul unei uși micuțe. În broasca era varata o cheie ruginita și cand o rasuci, ușa sari în laturi și fetei îi fu dat sa vada într-o camaruța o femeie batrana, batrana, care sta și torcea cu sarguința un fuior de in.
– Buna ziua, batranico, spuse domnița, da ce faci aici?
– Iaca, torc și eu! raspunse batrana, dand din cap.
– Da ce naiba-i aia de se rasucește așa de repede? întreba fata și, luand fusul în mana, încerca și ea sa toarca.
Dar de-abia-l atinse, ca se și împlini blestemul ursitoarei și domnița se înțepa la un deget.
În clipa în care simți înțepatura, fata cazu pe patul care se afla acolo și se cufunda într-un somn adanc. Și somnul asta cuprinse întreg palatul: împaratul și împarateasa, care tocmai atunci se întorsesera acasa și intrasera în sala tronului, adormira pe loc și o data cu ei adormi întreaga curte. Adormira și caii în grajd, și cainii prin cotloanele curții, și hulubii pe acoperiș, și muștele pe pereți; ba chiar și focul care ardea în vatra își potoli vapaia și se stinse cu totul. Friptura înceta de-a mai sfarai, iar bucatarul, care tocmai se pregatea sa-și apuce de chica ucenicul, fiindca facuse o boroboața, îi dadu drumul și adormi și el. Chiar și vantul își opri suflarea și nici o frunzulița nu se mai mișca în copacii din preajma palatului.
Și ce sa vezi: de jur-împrejurul palatului începu sa creasca un tufiș de maracini, ca un gard viu! An de an, maracinișul se înalța tot mai mult și, în cele din urma, cuprinse toți pereții, pana la capriori, ba se mai întinse și pe deasupra, de nu mai puteai vedea palatul defel, nici chiar steagul de pe acoperiș.
A mers vestea-n lume despre frumoasa adormita, caci așa o numeau toți pe tanara domnița; și la cate-un rastimp se gasea cate-un fiu de crai care încerca sa strabata prin tufișul de maracini și sa patrunda pana la palat.
Dar de razbit n-a razbit nici unul, din pricina ca maracinii se prindeau laolalta ca și cand ar fi avut niște maini ghimpoase și nu-i lasau sa înainteze macar un pas.
Dupa amar de ani, prin acele meleaguri iata ca mai veni un fecior de împarat. Și întalnindu-se el cu un batran, acesta-i povesti despre gardul de maracini care împrejmuia palatul de amar de ani… Și-i mai zise ca-n palat o fiica de crai, frumoasa cum nu se mai afla alta pe lume, dormea somn adanc, de vreo suta de ani. Și ca tot de atunci dorm și împaratul și împarateasa și toți curtenii… Și mai știa batranul, de la bunicu-sau, ca se perindasera pe-acolo mulți feciori de împarat care încercasera sa razbeasca la palat prin tufarișul de maracini, dar ca toți s-au pierdut fara urma, agațați printre spini, murind de-o moarte cumplita.
Atunci tanarul îi vorbi cu semeție:
– Mie nu mi-e teama defel și afla c-am sa ma duc s-o vad pe frumoasa adormita, chiar de-ar fi sa-mi pierd viața!
Și oricat încerca batranul cel omenos sa-l abata pe flacau de la acest gand, nu izbuti, caci acesta era neînduplecat în hotararea lui.
Se nimeri însa ca tocmai atunci se împlineau cei o suta de ani și sosise ziua în care frumoasa adormita trebuia sa se deștepte din somnul ei lung. Cand feciorul de împarat se apropie de tufarișul de maracini, mai-mai nu-i veni sa-și creada ochilor, caci maracinii se prefacusera pe data în puzderie de flori mari și frumoase, ce se dadeau la o parte din fața lui, lasandu-l sa treaca nevatamat. Și dupa ce trecea el, cararea se strangea din nou și florile se preschimbau iarași într-un zid ghimpos, de nestrabatut. În curtea palatului vazu o mulțime de cai și niște ogari care dormeau pe lespezile de piatra. Pe acoperiș, hulubii dormeau cu capșoarele varate sub aripi… De-ndata ce intra în palat, vazu același lucru: muștele dormeau pe pereți, iar în bucatarie bucatarul ținea mana întinsa, ca și cum ar fi vrut sa apuce de chica pe ajutorul sau, în timp ce o slujnica ședea pe-un scaunel, avand în fața o gaina neagra, pe care abia apucase s-o jumuleasca de cateva pene, cu o suta de ani în urma.
Și feciorul de crai merse mai departe, pana ce ajunse în sala tronului. Aici îi gasi pe toți curtenii dormind un somn ca de plumb iar mai în fund, sus, pe tron, dormeau împaratul și împarateasa. Colinda el mereu alte și alte încaperi, fara sa se opreasca macar o clipa. Și tot palatul era cufundat într-o tacere așa de adanca, ca-ți puteai auzi rasuflarea. În cele din urma, flacaul ajunse în turn și deschise ușa camaruței în care dormea tanara domnița. Și era atat de frumoasa în somnul ei, ca feciorul de împarat nu-și mai putu lua ochii de la ea și, aplecandu-se, o saruta.
Dar de îndata ce-o atinse cu buzele, frumoasa adormita clipi din gene, deschise ochii și-l privi cu drag. Coborara apoi amandoi din turn și, ca la un semn, împaratul și împarateasa se trezira și ei și tot atunci se trezira toți curtenii. Se priveau unii pe alții, mirați, și mai-mai ca nu le venea sa-și creada ochilor. Caii din curte se ridicara și începura sa-și scuture coama; ogarii sarira sprinten în sus, dand vesel din coada și gudurandu-se; hulubii de pe acoperiș scoasera capșoarele de sub aripi și, rotindu-și privirile în zare, își luara zborul spre campie; muștele începura sa se miște pe pereți bazaind întruna; focul din bucatarie se dezmorți și-și înteți valvataia; mancarea de pe plita porni sa clocoteasca; friptura prinse iar sa sfaraie; bucatarul trase o palma zdravana ucenicului sau, care prinse sa țipe ca din gura de șarpe; iar slujnica se apuca de jumulit gaina și n-o mai lasa din mana pana nu-i smulse toate penele…
Apoi se praznui cu mare stralucire și alai nunta feciorului de împarat cu frumoasa adormita și amandoi traira fericiți pana la sfarșitul zilelor.
