Da, nu zic, așa o fi; dar eu stimez cu mult mai mult pe Precossi și nu-mi inspira același simțamant ca Stardi. Precossi e fiul lacatușului: e un baiețel mic și plapand, cu pri-virea trista și blanda, e sfiiciosul acela, care cere mereu ier-tare tuturor și care deși bolnavicios, totuși învața foarte bine.
Tatal sau a cazut în darul beției, se întoarce acasa beat mort, îl bate fara mila și, fara sa aiba vreo vina, îi azvarle carțile și caietele. Bietul baiat vine adesea la școala: cu vanatai pe obraz, cu ochii roșii și umflați de plans, și, cu toate aces-tea, n-ar spune, Doamne ferește, ca-l bate tatal sau.
— Te-a batut tata! îi zic cateodata, baieții. El raspunse repede:
— Nicidecum! Nu e adevarat! ca sa nu-l faca de rușine pe parintele sau.
— N-ai ars tu foile acestui caiet! îi zise într-o zi, profesorul, aratandu-i foile cu lucrarea arsa pe jumatate.
— Ba da! raspunse el, tremurand, mi-a cazut caietul din nebagare de seama!
Noi știam cu toți ca tatal sau, venind beat acasa, daduse cu piciorul în masa și o rasturnase cu lampa cu tot, pe cand baiatul își facea temele.
El ține cu chirie o camaruța în podul casei noastre; se suie acolo pe scara din dos și portareasa ne spune tot ce se petrece la ei. Într-o zi, sora mea, Silvia, stand pe terasa, îl au-zi țipand și afla ca tatal sau îl îmbrancise pe scari așa de tare, încat bietul baiat cazuse rostogolindu-se din treapta în treap-ta pana jos; și aceasta numai fiindca ceruse bani ca sa-și cumpere o gramatica.
Netrebnicul acela nu lucreaza nimic, se îmbata mereu și familia îi piere de foame. De cate ori nu vine bietul Precossi la școala, fara sa fi îmbucat ceva și mușca pe furiș dintr-o bucațica de paine ce i-o da Garrone, sau dintr-un mar adus de mica profesoara la care și-a facut el clasa întai inferioara! El nu ți-ar zice: „Mi-e foame, tata nu-mi da sa mananc”!
Cateodata, cand tatal sau trece din întamplare pe dinain-tea școlii, vine sa-l ia, Dumnezeule! Cat e de groaznic! Cu chipul searbad și întunecat, cu parul pe ochi, cu caciula într-o parte și se clatina mereu pe picioare. Precossi tremura de frica atunci cand îl vede, dar tot alearga la el surazandu-i; însa el nici nu-l baga de seama, atat e de amețit.
Bietul baiat e nevoit sa-și coase caietele rupte, sa ceara carți la baieți, ca sa-și învețe lecțiile, sa-și prinda rupturile de la camașa și de la haina cu ace cu gamalie.
Ți-e mai mare mila de el, cand îl vezi cum face gimnastica în niște pantofi grei și mari de-i joaca picioarele în ei, cu niș-te pantaloni care-i atarna la pamant și cu surtucul de doua ori cat el, așa încat e silit sa-și sumeata manecile pana la coa-te. Cu toate acestea, el învața cu multa staruința și ar fi unul dintre cei dintai, daca ar putea sa învețe liniștit acasa. Azi dimineața a venit la școala cu obrazul zgariat. Baieții i-au zis:
— Nu mai tagadui; tatal tau te-a zgariat. Spune-i directo-rului sa-l cheme la secție!
El se scula repede, tremurand de necaz și striga:
— Nu, nu este adevarat! Tata nu ma bate niciodata! Dar mai tarziu, în timpul lecției, lacrimile îi curgeau pe banca și cand baga de seama ca ne uitam la el, se sili sa zambeasca spre a-și ascunde întristare. Bietul Precossi!
Maine au sa vina la mine: Derossi, Coretti și Nelli; o sa-i spun și lui sa vina. Am sa-l poftesc la gustare, sa-i daruiesc carți și sa rastorn casa cu susul în jos, ca sa petreaca bine. O sa-i umplu buzunarele cu poame, ca sa-l vad și eu o data cel puțin mulțumit și vesel! Saracul Precossi! Cat e de bun, de rabdator si de harnic!
Fiul lacatusului
