Se întunecase de-a binelea. Lipiţi unul de altul, Fritz şi Maria nu îndrǎzneau sǎ mai rosteascǎ nici un cuvant. Înclipa aceea rǎsunǎ limpede un sunet cristalin : cling – cling, cling – cling! Uşile se deschiserǎ larg şi din odaia cea mare navǎli o luminǎ puternicǎ. Copiii rǎmaserǎ încremeniţi în prag, exclamand uimiţi :”A!”
Pǎrinţii se îndreptarǎ spre uşǎ şi, luandu-i de manǎ, le spuserǎ:
-Veniţi, haideţi veniţi, dragi copii!
Amandoi copilaşii priveau însǎ muţi de uimire, cu ochi strǎlucitori.
Abia dupǎ un rǎstimp Maria a izbutit sǎ exclame, oftand adanc:
– Vai ce frumos, vai ce frumos!
Bradul înalt gemea de mere aurite şi argintate, iar pe toateramurile crescuserǎ, asemenea mugurilor şi bobocilor , migdale zaharisite, bomboane poleite şi tot soiul de alte dulciuri îmbietoare. Sutele de lumanǎrele sclipeau ca stelele în ramurile bradului.
Nu le-a trebuit mult copiilor sǎ-şi vare nǎsucurile iscoditoare în mulţimea jucǎriilor din jurul pomului. Maria zǎrise, desigur, pǎpuşile graţioase, dar era tare preocupatǎ cu o rochiţǎ de mǎtase, frumos împodobitǎ cu panglici de toate culorile:
– O, frumoasa, draga mea rochiţǎ!
Fritz cel nǎzdrǎvan deja încercase, în galop şi în trap, noul roib, pe care îl gǎsise gata înşeuat langǎ pom. Ceva mai potolit, s-a apucat sǎ treacǎ în revistǎ, mandru tare, escadronul de husari îmbrǎcaţi ca de paradǎ, în alb şi în roşu, atatde strǎlucitori încat gandeai cǎ sunt din argint curat. Între timp, sora lui descoperise la piciorul bradului un omuleţ grozav.
Acum o rodea curiozitatea :
– O, tǎticule, al cui o omuleţul acesta drǎgǎlaş?
– Acela, fetiţa mea, acela o sǎ spargǎ pentru voi nucile tari, şi vǎ aparţine deopotrivǎ ţie şi lui Fritz.Şi frumosul omuleţ, îmbrǎcat în mandrǎ uniformǎ de husari, fu pe loc adoptat de copii şi botezat : Spǎrgǎtorul-de-Nuci.
Darurile
