M-am pomenit într-o seara cu o vizita neaşteptata. Pe masa, printre manuscrise şi condeie, aparu, la etajul unde salaşuiesc, într-o insula de asfalt, un greiere elegant. N-aş putea spune cat a fost el de surprins de prezenţa mea în mijlocul unui talaz de hartii mazgalite, razimata-n cot şi silind un alt greiere, mic, prins între degete şi muiat în cerneala, sa fac slove minuscule, identice în intimitatea lor cu cantecul lui de clopoţel cat bobul de mazeri. S-a oprit pe masa şi a stat sa se reculeaga. Îmi închipui ca m-a vazut şi ca a ramas confuz de ciudata mea îndeletnicire, el care cunoştea munca spicelor, rumegatul vitelor, ghitara vantului şi osardia cartiţii oarbe.
În faţa lui am avut un sentiment speriat, modificat de un sentiment îngeresc. M-am ridicat respectuos de pe scaun şi, fara sa vreau, l-am salutat:
– Buna seara, domnule Greiere de Camp, încorsetat în platoşe lucii, de mare cavaler. Carei intenţii datoresc onoarea vizitei domniei tale? Stateam în cot, scarbit de lumini artificiale şi de zgomotul cetaţii unde cartesc în singurataţi. Cine te-a trimis? Cum te-ai strecurat pana la mine, nestrivit de automobile şi nemancat de vrabioi înainte de a intra în oraş? Scoate biletul: îmi închipui ca te-au trimis copiii mei cu o scrisoare. Unde i-ai lasat? În trifoi, sau, cu ochii pe jumatate adormiţi, în scaunele lor de rachita? Ce ţi-au spus cand ai plecat?
Greierele raspunde, într-adevar, fara sa se mişte de langa tampon:
– Cri-cri!
– Daca ai venit sa-mi ţii de urat, sa ma ierţi ca nu am unde te adaposti! Palnia telefonului, cand o canta în urechea ta, obişnuita cu muzica lina, te vei înfricoşa. Dumneata eşti un neastamparat; te cunosc: îţi place sa fugi şi sa te întorci, sa sai în sus şi sa te piteşti în iarba. N-am iarba decat în peizajul de colo, şi iarba-i de ulei, şi peizajul cu geam: ai vrea sa intri şi te opreşte sticla.
Du-te înapoi! Odihneşte-te puţin. Ai sa strabaţi doua judeţe întregi, Ilfovul şi Prahova. Haide, sunt orele zece şi un sfert şi vreau maine dis-de-dimineaţa sa fii îndarat, sa-mi deştepţi copiii, cantandu-le „cri-cri” în horbota perinei şi sa-i pupi din partea mea pe cercelul urechii.
Greierul a înţeles:
– Cri-cri!
Şi se arunca de pe masa în întuneric.
Doamne tu te-ai gandit la mine şi mi-ai trimis o mangaiere de care asta-seara am cautat-o în deşert.
