A fost odata un negustor bogat, care avea trei fete. Intr-un rand s-a pregatit el sa plece dupa marfa si a intrebat pe fete ce vor sa le aduca. Cea mai mare l-a rugat sa-i aduca margele, a doua a cerut un inel, iar cea mica a spus:
– Nu-mi trebuie nimica. De-ti vei aduce aminte de mine, adu-mi si mie o creanga de alun.
A plecat negustorul. Si-a terminat treburile si a cumparat fetei celei mai mari margele, iar celei de-a doua un inel.
Trece el la intoarcere printr-o padure mare si-si aduce aminte ca fata cea mica n-a cerut altceva decat o creanga de alun. Coboara din caruta sa rupa una. Deodata zareste intr-un tufis o creanga de alun, dar nu una obisnuita, ci cu alune de aur pe ea. Isi spune atunci negustorul: “Iata un dar frumos si pentru fata mea cea mica si cuminte”. A aplecat creanga si a rupt-o. Pe data a rasarit, ca din pamant, un urs, l-a apucat pe negustor de mana si i-a spus:
– Cum ai indraznit sa rupi creanga mea? Acum am sa te mananc.
Negustorul s-a speriat si i-a raspuns:
– N-as fi luat creanga, daca nu m-ar fi rugat fata mea cea mai mica.
Se razgandi atunci ursul:
– Du-te acasa, dar tine minte: cine te va intampina intai, pe acela ai sa mi-l dai mie.
Negustorul i-a fagaduit si ursul i-a dat drumul. Pe urma, negustorul a pornit mai departe si a ajuns acasa.
Cum a intrat in curtea casei sale, i-a iesit fuga inainte fata lui cea mica si iubita. Negustorul si-a adus aminte de fagaduiala data ursului si i s-au muiat picioarele. El a povestit apoi tot ce s-a intamplat si toti au inceput sa planga.
– Nu plangeti – spuse atunci mama – stiu eu ce-i de facut. Cand o sa vie ursul dupa fata noastra, noi o sa gatim pe fata ciobanului si i-o dam pe ea in loc.
Intr-o zi pe cand se aflau cu totii acasa, iata intra in curte o trasura. Si ce sa vezi? Se coboara din ea un urs, se apropie de negustor si ii spune:
– Da-mi fata.
Negustorul nu stia ce sa raspunda. Mama insa a priceput indata ce are de facut. A gatit-o pe fata ciobanului si a dus-o ursului. Acesta a asezat-o in trasura si a plecat. Cum au pornit, ursul a inceput sa mormaie si a vrut sa o manance. Atunci, ea a marturisit ca-i fata ciobanului si nu a negustorului. Ursul s-a intors la negustor si i-a spus:
– M-ai inselat, da-mi-o pe fata cea adevarata!
Din nou s-au pornit cu totii pe plans. Au gatit fata, si-au luat ramas bun de la ea si au dat-o ursului. Ursul a asezat-o in trasura si au plecat. Au mers ei cat au mers, au ajuns intr-o padure mare si s-au oprit. Ursul s-a dat jos din trasura si a spus:
– Aici e casa noastra, vino dupa mine!
Ursul a coborat intr-o groapa, iar fata s-a dus dupa el. Dupa aceea, ursul a deschis o usa mare, a tras-o pe fata intr-un beci intunecos si a spus:
– Vino dupa mine!
Fata tremura de spaima si se gandea ca i-a sosit sfarsitul, dar tot s-a dus dupa urs. Deodata se auzi un bubuit ca un tunet. Se facu lumina si fata vazu ca nu-i intr-un beci, ci intr-un palat bogat. Peste tot lumini, muzica; oameni frumos imbracati o intampina si i se inchina, iar langa ea – un print tanar. Printul s-a apropiat de fata si i-a spus:
– Nu sunt urs, sunt print si vreau sa ma insor cu tine.
Pe urma au trimis dupa parintii fetei, au poftit oaspeti si au facut nunta.
Si au trait fericiti, iar creanga de alun au pastrat-o cu mare grija.