Copilașul care locuia în curtea precupeței a murit. Profe-soara Delcati a venit sambata seara foarte mahnita, pentru ca sa înștiințeze pe profesorul nostru, și îndata, Garrone și Coretti propusera sa duca ei coșciugul. Era un copil draga-laș și sarguitor. Saptamana trecuta obținuse medalia.
Iubea mult pe fratele meu, care era într-o clasa cu el; îi daduse o pușculița sparta. Mama îl mangaia totdeauna, cand îl întalnea. El purta o caciulița vargata cu roșu. Tatal sau e hamal la gara. Ieri seara, duminica, la ora patru și jumatate, ne-am dus la el, acasa, ca sa-i însoțim pana la biserica. Fami-lia lui locuiește în etajul de jos. Mulți copii din clasa lui venisera cu mamele lor și așteptau în curte; erau și vreo cinci profesoare, cațiva vecini, toți cu lumanarile aprinse în mana. Domnișoara Delcati și o alta profesoara, intrasera în casa; le vedeam pe fereastra cum plangeau. Auzeam și pe mama copilului cum plangea în hohote. Mamele mai multor camarazi de școala ai micului mort adusesera cate o coroa-na de flori. La cinci punct porniram. Înainte mergea un baiat care ducea crucea; dupa el preotul; apoi coșciugul, un coș-ciug mititel, saracuțul, acoperit cu postav negru, care abia se zarea sub coroane și flori.
Agațasera pe o parte a coșciugului medalia și trei men-țiuni onorabile, pe care copilul le obținuse în anul trecut.
Garrone, Coretti și alți doi baieți din curtea lui, duceau coșciugul, domnișoara Delcati urma convoiul, plangand ca și cum copilul ar fi fost al ei.
În urma ei veneau celelalte profesoare, apoi școlarii. Unii dintre aceștia, foarte mici, erau duși de mana de mamele lor; iar în mana cealalta aveau buchetele de micșunele: micuții se uitau nedumeriți la coșciug! Auzii pe unul zicand:
— Mama draga, n-o sa mai vina acum la școala?
Cand coșciugul ieși pe poarta, un țipat sfașietor se auzi de la fereastra! Era mama copilașului, dar îndata prietenii o trasera înauntru.
Cum ieșiram pe strada întalniram niște școlari de la un gimnaziu, care treceau doi cate doi, și îndata ce zarira coșciugul și pe profesoare, își scoasera șepcile.
Mititelul s-a dus sa doarma pe veci cu medalia lui; n-o sa-l mai vedem niciodata cu caciulța lui vargata cu roșu, care îi ședea așa de bine!
Era sanatos! În patru zile s-a îmbolnavit și a murit! În ziua din urma încerca sa se scoale ca sa-și faca lecția de intuiție și voi sa țina medalia pe pat de frica sa nu i-o ia cineva.
Nu te teme, drag copil, n-o sa ți-o mai ia nimeni! Adio, draguțule! O sa ne aducem totdeauna aminte de tine la școala. Dormi în pace, micuțule!
Copilasul mort
