Cine mi-ar fi spus, cand ma întorceam cu tatal meu așa de voios de la acea frumoasa plimbare, ca zece zile n-o sa mai vad: nici verdeața, nici cer! Am fost foarte greu bolnav; pe moarte! Auzeam pe mama plangand, vedeam pe tata galben, cu fața pierduta, cand se uita lung la mine. Surioara mea, Silvia, vobea încet cu fratele meu. Doctorul era veșnic langa mine și-mi spunea lucruri pe care nu le pricepeam.
Era cat pe-aici sa-mi iau ziua buna de la toți! Vai, biata mama! De vreo cateva zile, cele mai grele din boala mea, nici ca-mi aduc aminte de ceva; a fost ca un vis încurcat și întunecat.
Mi se pare ca am vazut langa patul meu pe profesoara mea cea buna din clasa I primara, care se silea sa-și înabușe tusea cu batista, ca sa nu ma supere. Ca prin vis mi-aduc aminte de profesorul meu, cand s-a aplecat sa ma sarute și m-a cam înțepat pe obraz cu barba. Am vazut trecand ca prin ceața capul roșu al lui Crossi, carliontii balai ai lui Derossi, pe Calabrezul îmbracat în negru și pe Garrone, care-mi aduse o mandarina și fugi repede, pentru ca și mama lui era rau bolnava.
Pe urma ma sculai ca dupa un somn greu și pricepui ca mi-era mai bine, fiindca vedeam pe mama și pe tata, ca zam-beau, și auzeam pe Silvia, cantand încet. Ah! Ce vis urat a fost! Pe urma începui sa merg din zi în zi mai bine.
A venit și Zidarașul. El m-a facut sa rand pentru întaia oara cu strambatura lui ca „botul de iepure” și parca o face și mai bine acum de cand i s-a tras puțin obrazul de boala. Mititelul! A venit Coretti, a venit Garoffi și mi-a daruit doua bilete de la loteria ce facuse cu un cuțitaș cu cinci limbi pe care l-a cumparat din strada Bertola. Apoi, ieri, tocmai cand dormeam a venit Precossi și și-a pus obrajelul pe mana mea, fara sa ma deștepte. Venea de la fieraria tatalui sau, și, fiind cu figura înca plina de praf de carbuni, mi-a înnegrit maneca halatului. Nu pot sa spun ce mare placere mi-a facut cand m-am deșteptat și am vazut acea urma a vizitei sale.
Cum au înverzit copacii în aceste puține zile! Și ce necaz îmi e cand ma duce tata, la fereastra, ca sa privesc puțin, și vad cum alearga baieții la școala cu carțile la subțioara.
Dar peste puțin o sa ma întorc și eu. Sunt atat de nerabdator, sa-i vad iar pe toți baieții, sa vad banca mea, gradina, strazile; sa aflu tot ce s-a întamplat în acest timp; sa ma așez iar la carțile și la caietele mele; mi se pare un an de cand nu le-am mai vazut! Biata mama, ce mult a slabit și cum s-a tras la fața! Bietul tata, ce obosit e! Și draguții mei camarazi care au venit sa ma vada, cum umblau în varful degetelor și ma sarutau pe frunte! îmi pare rau, cand ma gandesc ca într-o zi o sa ne desparțim. Cu Derossi și cu vreo cațiva, o sa urmam studiile împreuna, poate, dar toți ceilalți? Cand vom sfarși clasa a IV-a, adio, n-o sa ne mai vedem; n-o sa mai vad langa patul meu, cand voi fi bolnav; nici pe Garrone, nici pe Precossi, nici pe Coretti! Ce rau îmi pare! Așa de buni baieți și buni camarazi, sa nu-i mai vad eu, niciodata.