Cand a auzit ca sultanul Baiazid Fulgerul se apropie de Dunare, gata sa navaleasca în ţara, Mircea voda a dat porunca: „Toţi barbaţii sa se gateasca de oaste! Fiecare sa aiba cal, tolba plina cu sageţi, suliţa, ghioaga şi scut. Care au topoare şi sabii, sa vina cu ele la locul de adunare a oştirii. Ca asupra ţarii vine mare primejdie turceasca!”
Oamenii, ce sa faca? Au lasat toate celelalte treburi şi s-au pregatit de lupta. Fierarii au faurit sabii; lemnarii au încordat arcuri şi au strujit suliţi din lemn tare; ba, le-au şi parlit în foc, anume ca sa fie şi mai tari. Dar daca suliţi, sabii, scuturi, arcuri, topoare ori sabii trebuiau cate unul sau cate una de fiecare oştean, sageţi trebuiau multe, de doua-trei ori mai multe decat soldaţi avea Baiazid sultan. De aceea toţi romanii, care aveau cat de cat îndemanare la cioplit, s-au apucat, în graba, sa faca sageţi. Baieţii şi fetele, flacaii şi batranii, toţi ciopleau cu cuţitele, mii şi mii de sageţi.
Acu, Mircea voda cel Batrîn umbla prin ţara, sa vada cum împlinesc oamenii porunca şi cum se pregatesc sa-şi apere ţara. Ca sa nu-l cunoasca lumea, îmbracase strai ţaranesc, ca un drumeţ oarecare.
Aşa ajunse într-un sat, Boiştea. In mijlocul lui, pe pajişte, zeci şi zeci de sateni, ce faceau? Jucau hora? Nu: ciopleau sageţi şi, din cand în cand, aruncau cate o gluma, ca sa se înveseleasca şi sa li se para munca mai uşoara.
Mircea voda se bucura vazînd harnicia şi voia buna a oamenilor lui. întreba pe un baieţandru:
„ – Ce faci aici, flacaoaşule?”
„ – Pai, ce sa fac? Condeie!”
„ – Condeie?… Parca seamana cu sageţile”.
„ – Noi le spunem condeiele lui voda”.
„ – De ce le spuneţi aşa?”
„ – Pentru ca, la porunca lui voda, cu ele vom scrie pe spatele duşmanilor vrerea noastra de libertate”.
„ – Frumos, flacaoaşule”, l-a laudat maria sa. „Dar… cerneala aveţi?” Baieţandrul s-a gandit o clipa şi a zis, raspicat:
„ – Avem: dragostea de ţara care izvoraşte în calimara inimii noastre”.
Mult s-a bucurat Mircea voda de asemenea vorba; l-a sarutat pe acel flacaoaş şi l-a întrebat: „ – Cum te cheama?”
„ – Ma cheama Stroe… Dar domnia ta cine eşti şi de unde vii?”
„ – Ai sa afli tu, cînd vom porni lupta”, a surîs voievodul, cu bunatate.
Apoi a luat cuţitul din mana baieţandrului şi a încrustat pe o sageata litera „S”, iar pe alta „M”. I le-a pus în tolba şi a zis: „Pe astea sa le foloseşti numai la mare primejdie”. L-a ţintit cu privirea pe Stroe, a zambit, a urat tuturor „spor la treaba” şi a plecat.
Înţelegeţi: nu voia sa ştie satul ca el, voda însuşi, a venit în cercetare.
Ramas între ai sai, Stroe a privit cu luare aminte sageţile încrustate cu litere şi le-a aşezat în tolba, sa le foloseasca aşa cum a zis acel drumeţ tainic.
