Traia odata un cinstit taietor de lemne, care era casatorit cu o femeie frumoasa şi inteligenta. Dar, din nefericire, erau saraci şi îşi invidiau vecinii pentru bogaţia lor.
– Vai, ce fericiţi am fi fost daca am fi avut macar jumatate din ce au ei, suspina femeia.
– Ce bine ar fi daca ar exista duhuri bune, care îndeplinesc toate dorinţele! exclama soţul.
În acea zi, taietorul de lemne merse în padure, ca de obicei, alese un copac cu înfaţişare frumoasa, ridica toporul şi lovi cu putere trunchiul. În acel moment, un fulger brazda cerul şi în mijlocul acelei spendori aparu o creatura ciudata. Taietorul de lemne, luat prin surprindere, cazu în genunchi:
– Ridica-te! porunci o voce. Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plangerile tale şi am venit sa îţi îndeplinesc trei dorinţe, însa doar trei, nu mai multe.
Şi, spunand acestea, disparu.
Taietorul de lemne fugi înspre casa pentru a-i povesti totul soţiei.
– Trebuie sa ne gandim bine, spuse ea. Adevarul este ca mi-ar trebui o duzina de dorinţe ca sa fiu mulţumita. Cu ce sa încep?
– Cel mai bine ar fi sa ne dorim bogaţie, exclama taietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.
– Dar la ce ne-ar folosi bogaţia daca ne-am îmbolnavi şi am muri, raspunse femeia. Mai bine sa ne dorim sanatate şi viaţa lunga.
– O viaţa lunga şi grea este un lucru trist. Adica sa înduram mai mult timp saracia şi necazurile.
În timp ce discutau femeia puse pe foc o oala cu supa pentru cina. Taietorul de lemne, caruia deja începuse sa i se faca pofta exclama:
– Ce n-aş da sa am la cina un şir de carnaţi!
Nici nu rosti bine aceste cuvinte ca pe camin cazu un şir de carnaţi.
– Prostule! se enerva femeia. Carnaţi, carnaţi! Nu puteai sa îţi doreşti ceva mai bun. Bine te-ai mai folosit de una dintre cele trei dorinţe! Dupa ce îl mancam cu ce mai ramanem?
– Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!
Taietorul de lemne îşi pierdu calmul şi, lovind cu pumnul în masa spuse:
– Gata cu vaicarelile! Ce n-aş da sa ţi se lipeasca un carnat de nas, poate aşa vei avea un motiv sa te plangi!
Pentru ca vorbi din nou fara sa se gandeasca, ultimul carnat din şir se ridica şi se lipi cu putere de nasul bietei femeide nu mai putura sa-l dezlipeasca.
– Eu nu aveam de gand sa-ţi fac rau, se planse taietorul de lemne. Mi-a mai ramas o dorinţa. Am sa cer bogaţie şi am sa-ţi cumpar o cutiuţa de aur ca sa ascunzi nemernicul ala de carnat care a aparut din cauza prostiei mele.
– Sa nu cumva sa faci asta, striga femeia, îngrozita. Nu aş putea trai cu acest oribil în nas, mai bine aş muri.
– Nu spune asta, zise taietorul de lemne, care îşi iubea soţia şi îşi regreta nerozia. Ce n-aş da ca acel carnat pe care îl ai pe nas sa cada imediat.
Cum termina vorba, carnatul cazu numaidecat.
– Suntem la fel de saraci ca înainte, dar cel puţin nu suntem mai nefericiţi, zise femeia şi rasufla uşurata. Bogaţia probabil ca nu ne-ar fi adus fericirea. Zeul Jupiter a vrut sa ne dea o lecţie. Sa nu ne mai dorim nimic şi sa mancam aceşti carnaţi cazuţi din cer.
Taietorul de lemne şi-a îmbraţişat soţia şi au mancat amandoi bucuroşi, iar de atunci înainte, au fost mulţumiţi de ceea ce aveau.
