Moş Zafu şedea pe banca lui în gradina. Ana şi Sor aşteptau sa le mai povesteasca ceva.
– Ce ne vei povesti, moşule? – întrebara copiii rugatori.
– Povestea celor trei capre o ştiţi voi?
– Nu o ştim! Nu o ştim!
– E o poveste veche pe care mi-o spunea şi mie bunicul meu. Ascultaţi:
Erau odata trei capre, una mai mare, una mijlocie şi una mica. Şi porneau caprele în fiecare dimineaţa catre deal, sa pasca iarba verde. Ca sa ajunga la locul de pascut, trebuia sa treaca un pod. Sub podul acela traia un lup batran-batran, ca mine de batran… Atata era de batran lupul ca-i curgea parul de pe el şi ramasese aproape golaş, dar ochii lui tot mai ardeau ca jaratecul şi colţii lui erau mari cat degetele mele.
Şedea lupul sub pod şi aştepta sa-i pice ceva în gura.
Dis de dimineaţa s-a auzit pe pod: Poc! Poc! Poc!
– Cine bocaneşte pe podul meu? striga lupul de sub pod.
– Eu sunt, capra cea mica. Ma duc sa pasc iarba proaspata de pe deal, zise ea cu glas subţire.
– Cum ai îndraznit sa treci pe podul meu? Am sa te mananc!
– Ma rog ţie, lupule, nu ma manca, fiindca sunt mica şi slaba. Mai aşteapta puţin.
Curand, dupa aceea, a trecut şi capra mijlocie: Poc! Poc! Poc!
– Cine bocaneşte pe podul meu? întreba lupul.
– Eu, capra mijlocie. Ma duc sa pasc iarba proaspata de pe deal.
– Cum ai îndraznit sa treci pe podul meu? Am sa te mananc! striga lupul.
– Vai de mine şi de mine! De ce sa ma mananci? Lasa-ma ca sunt slaba şi mica! Mai aşteapta!
– Bine, atunci treci mai repede, pana nu ma razgandesc.
Şi aşa a scapat şi capra mijlocie de gura lupului.
La urma vine şi capra cea mare. Poc! Poc! Poc! Podul tremura şi trosnea sub picioarele ei, ca era o capra mare şi grasa:
– Cine bocaneşte pe podul meu? întreba lupul.
– Eu sunt, capra cea mare, raspunse aceasta cu glas gros.
– Pentru ca ai îndraznit sa-mi calci podul şi sa ma trezeşti din somn, am sa te mananc, zise lupul cu manie.
– Vino, lupule, la mine, ca te aştept!
A ieşit lupul de sub pod şi a început lupta cu capra. El credea ca mai are putere şi se va speria capra de cum îl va zari. Dar de unde? Capra s-a repezit cu coarnele în el de l-a lasat lungit la pamant.
– Dar nu l-a omorat chiar de tot, adauga Sor, caruia nu-i placea sa moara animalele, fie ele chiar şi salbatice, aşa cum este lupul.
– Ei bine, nu l-a omorat, dar l-a speriat aşa de tare, încat, din ziua aceea, caprele treceau liniştite pe podul lupului. Şi numai ce auzeac! Poc! Poc! ca se şi vara în culcuşul sau, de frica acelor capre.
Aşa a murit lupul de batraneţe şi caprele la fel, sau poate mai traiesc, povestind nepoţeilor cum au speriat ele lupul:
Poc! Poc! Poc!
Stai pe loc!
De ieşi, lupe, din culcuş,
Te-om lua în coarne acuş!
