A fost odata un taietor de lemne tare nevoiaș, și taietorul asta traia cu nevasta și cele trei fetițe ale lor într-un bordei, la marginea unui codru unde arareori calca picior de om. Și într-o dimineața, înainte de-a pleca la lucru, ca de obicei, taietorul îi spuse nevestei:
– Cand s-o face de amiaz, trimite-mi pe fata cea mare în padure, cu merinde, ca altminteri n-o sa pot mantui lucrul. Și ca nu cumva sa se rataceasca, mai adauga el, o sa iau cu mine punga asta de mei și o sa presar boabele pe tot drumul.
De îndata ce vazu soarele stralucind sus pe cer, deasupra padurii, fata cea mare porni la drum cu o oala plina cu ciorba. Dar vrabiile de camp și de padure, ciocarliile, cintezoii, mierlele și ereții ciugulisera de mult boabele de mei. Așa ca fata nu mai putu sa dea de urma drumului. O porni atunci la întamplare și merse ea așa, pana ce amurgi și se întuneca de-a binelea. Copacii foșneau în întunericul nopții, bufnițele scoteau tot soiul de țipete și pe fata începu s-o prinda frica. Deodata zari în departare o raza de lumina scanteind printre pomi.
„Acolo trebuie ca e vreo așezare de oameni, gandi ea; și-mi spune inima ca nu m-or lasa pe seama fiarelor și s-or îndura sa-mi dea adapost peste noapte…” Și se îndrepta, încrezatoare, spre lumina aceea. Curand se afla în fața unei casuțe cu ferestrele luminate. Batu la ușa și un glas aspru îi raspunse dinauntru: „Intra!” Fata pași în tinda întunecoasa și batu la ușa odaiței. „Dar intra o data!”, striga același glas aspru.
Și cand deschise ușa, fata vazu șezand la o masa un batran alb ca neaua, împovarat de ani. Moșneagul își ținea obrazul sprijinit în maini și barba lui alba se revarsa peste tablia mesei, pana aproape de pamant. Langa vatra se odihneau trei fapturi: o gainușa, un cocoșel și o vaca balțata. Fata îi povesti batranului toate cate i se întamplasera și-l ruga sa-i dea adapost peste noapte. Batranul se întoarse atunci catre cele trei fapturi și le zise:
Gainușa mea balaie,
Cocoșel cu mandre straie,
Și tu, vaca mea balțata,
Raspundeți fetei pe data!
„Ducs!”, raspunsera ele și, pesemne, în limba lor, asta înseamna „Sa-i facem pe voie!”, caci batranul vorbi mai departe:
– La noi o sa gasești cate nu gandești și toate din plin; du-te afara la vatra și pregatește-ne ceva pentru cina!
În bucatarie, fata gasi atatea, c-ar fi avut cu ce sa îndestuleze o omenire întreaga. Se apuca ea de gati o mancare sa-ți lingi degetele, nu alta, dar la cele trei fapturi nu se gandi defel. Aduse dupa aceea la masa o strachina plina varf cu bucate, se așeza langa batranul cel coliliu și manca pana ce-și potoli foamea. Dupa ce se satura de-a binelea, îl întreba pe batran:
– Ei, acu îs obosita; unde gasesc un pat sa ma culc?
Cele trei fapturi raspunsera într-un glas:
Cu el ai mancat,
Cu el ai baut,
Dar gandul la noi nu ți-a fost.
Cata-ți dar singura loc de-adapost!
Atunci batranul grai:
– Urca treptele astea și o sa dai de-o odaie cu doua paturi; scutura-le bine și așterne pe el cearșafuri curate, ca viu și eu îndata sa ma culc.
Fata urca treptele și dupa ce scutura paturile și le primeni se întinse într-unul, fara sa-l mai aștepte pe batran. Dupa puțin veni și batranul cel alb ca neaua. Și cand vazu ca fata e cufundata într-un somn adanc, deschise o ușița în podea și-i dadu drumul în pivnița.
Seara, tarziu, taietorul de lemne se întoarse acasa și-o lua la rost pe nevasta-sa ca l-a lasat sa flamanzeasca toata ziua.
– Nu-s vinovata cu nimica, raspunse femeia. Fata a plecat cu pranzul, așa cum ne-am înțeles, dar pesemne ca s-o fi ratacit; maine o sa se înapoieze acasa, n-ai grija!
A doua zi, taietorul se scula înainte de revarsatul zorilor și cand fu sa plece îi spuse nevesti-sii sa-i trimita mancarea cu fata cea mijlocie.
– O sa iau cu mine o punga cu linte, o liniști el; boabele de linte sunt mai mari decat cele de mei, așa ca fata o sa le poata vedea mai ușor și n-o sa mai rataceasca drumul, ca soru-sa.
Cand veni vremea pranzului, fata cea mijlocie porni și ea cu mancarea în padure, dar nu gasi pe drum nici urma de linte. Ca și-n ajun, o ciugulisera pasarile codrului, de nu mai ramasese macar un bob. Fata rataci în padure, pana se înnopta, și nimeri și ea la casuța batranului. Acesta o pofti sa intre înauntru și, de cum pași pragul, fata îl ruga pe unchiaș sa-i dea ceva de mancare și s-o adaposteasca peste noapte.
Batranul cu barba alba se adresa din nou celor trei fapturi:
Gainușa mea balaie,
Cocoșel cu mandre straie,
Și tu, vaca mea balțata,
Raspundeți fetei pe data!
Cele trei fapturi raspunsera iarași „Ducs!” și toate se petrecura ca și cu o seara înainte: fata gati niște bucate sa-ți lingi degetele, nu alta; manca și bau cu batranul, dupa pofta inimii, dar nu se îngriji catuși de puțin de animale. Cand întreba unde ar putea sa-și gaseasca un culcuș pentru noapte, ele îi strigara drept raspuns:
Cu el ai mancat,
Cu el ai baut,
Dar gandul la noi nu ți-a fost.
Cata-ți dar singura loc de-adapost!
De îndata ce fata adormi, intra și batranul în odaie; o privi cu luare-aminte, clatina din cap și, deschizand ușița cea tainica, o lasa și pe ea sa cada în pivnița.
A treia zi dimineața, taietorul de lemne îi spuse nevesti-sii:
– Astazi sa-mi trimiți mancarea cu fata cea mica; ascultatoare și cuminte cum o știu, sunt sigur c-o s-o țina numai pe drumul drept, nu ca surorile ei, care nu pot sa stea o clipa locului, de parc-ar fi niște zvapaiați de bondari!
Dar nevasta-sa nici nu voi sa auda:
– Vrei sa-mi pierd și copilul cel mai drag?
– Fii fara grija, îi raspunse el; fata n-o sa se rataceasca, caci e cuminte și deșteapta. Dar vorba ceea: „Paza buna trece primejdia rea”, așa ca tot am sa iau niște mazare, s-o presar pe drum; boabele de mazare sunt mai mari decat cele de linte și-i vor arata calea adevarata.
Dar cand mezina ajunse în padure, nu gasi nici macar un bob de mazare, caci porumbeii își umplusera de mult gușile cu ele, așa ca nici ea nu mai știu încotro s-o apuce. Ratacea de colo-colo și nu-și gasea o clipa de liniște, gandindu-se ca bietul taica-sau o sa flamanzeasca din pricina ei și ca maica-sa o sa se tanguie amarnic daca s-o întampla ca nici ea sa nu se mai întoarca acasa.
Cand se înnopta de-a binelea, numai ce zari și ea luminița scanteind printre pomi și, luandu-se dupa ea, ajunse la casuța din padure. Se ruga frumos de batran sa-i dea adapost peste noapte și omul cu barba alba se adresa și de asta data celor trei fapturi:
Gainușa mea balaie,
Cocoșel cu mandre straie,
Și tu, vaca mea balțata,
Raspundeți fetei pe data!
„Ducs!”, raspunsera ele. Atunci fata se apropie de vatra langa care stateau animalele și le dezmierda dragastos; mangaie gainușa și cocoșelul, netezindu-le penele lucioase, iar pe vaca cea balțata o scarpina între coarne.
Și dupa ce, ascultand de îndemnul batranului, gati o ciorba strașnica și aduse castronul pe masa, își zise: „Oare se cade ca eu sa ma îndestulez cu de toate, iar bietele animale sa nu capete nimic? Ca doar în casa asta gasești cate nu gandești, și toate din plin. Nu s-ar cuveni ca mai întai sa ma îngrijesc de animale?” Ieși afara, dupa orz, și-l presara pe dinaintea gainușei și a cocoșelului, iar pentru vaca aduse un braț bun de fan aromat.
– Mancați cu placere, dragele mele animale, le îmbie fata, și daca vi-e sete, o sa va aduc și apa proaspata.
Aduse apoi o galeata plina cu apa și gainușa și cocoșelul se cocoțara îndata pe marginea galeții; își afundara ciocurile în apa și cat ai clipi își ridicara capul drept în sus, așa cum beau pasarile, iar vaca cea balțata trase și ea o înghițitura zdravana. Dupa ce animalele se saturara, fata se așeza la masa langa batran și manca ceea ce-i lasase el. Dupa puțina vreme, gainușa și cocoșelul își varara capșorul sub aripi și vaca cea balțata începu sa clipeasca din ochi, semn ca-i era somn. Atunci fetița întreba:
– N-ar fi timpul sa mergem la culcare?
Omul cu barba alba se adresa și de asta data celor trei fapturi:
Gainușa mea balaie,
Cocoșel cu mandre straie,
Și tu, vaca mea balțata,
Raspundeți fetei pe data!
Și ele raspunsera „Ducs!”. Apoi, catre fetița:
Cu noi ai mancat,
Setea ne-ai astamparat
Și te-ai îngrijit cu drag de fiecare,
Somn ușor! E timpul de culcare…
Fata urca treptele, scutura bine pernele și abia ispravi de întins așternutul proaspat, ca și veni batranul; se lungi în pat și barba lui cea alba îi ajungea pana la calcaie. Fata se urca în patul celalalt și adormi pe data.
Dormi ea liniștita, pana pe la miezul nopții, cand se isca în casa o asemenea harmalaie, ca fata se trezi deodata din somn. Paraia și scarțaia prin toate ungherele; ușa se deschidea cu zgomot și se izbea de perete, grinzile trosneau ca și cum ar fi fost smulse din încheieturi, iar treptele pareau ca sunt gata-gata sa se prabușeasca. În cele din urma se auzi o bubuitura asurzitoare ca și cand s-ar fi naruit întreg acoperișul. Dupa ce zgomotele se potolira, și cum nu i se întamplase nimic, fata continua sa stea liniștita în patul ei și adormi din nou.
Dar cand se trezi a doua zi, soarele rasarise de mult și ce-i vazura ochii? Se afla într-o sala mare și-n jurul ei toate se scaldau într-o stralucire nemaivazuta; pereții erau zugraviți cu flori de aur, pe un camp de matase verde, iar patul era de fildeș și plapuma de catifea purpurie. Foarte aproape de ea, pe un scaun, se afla o pereche de pantofi brodați cu margaritare. Fetei i se paru ca totul e un vis, dar trei servitori îmbracați în straie bogate intrara în iatac și o întrebara ce le poruncește.
– Cautați-va de treaba, raspunse fata. Ma scol îndata, sa-i gatesc batranului o ciorba și, dupa aia, o sa-mi satur gainușa cea frumoasa, cocoșelul cel frumușel și frumoasa vaca balțata.
Fata gandea ca batranul trebuie sa se fi sculat de mult, dar cand arunca o privire spre patul lui moșneagul disparuse și-n locul moșneagului în pat se afla un strain. Îl privi mai cu luare-aminte și-și dadu seama ca e tanar și frumos. Tocmai atunci se trezi și flacaul și, ridicandu-se în capul oaselor, zise:
– Sunt fecior de împarat și am fost blestemat de-o vrajitoare afurisita sa traiesc în padurea asta, sub chipul unui om batran, albit de ani. Nimanui nu i s-a îngaduit sa ma însoțeasca, în afara de cei trei servitori, care au luat unul înfațișare de gainușa, altul de cocoșel și altul de vaca balțata. Și-mi era dat sa zac sub puterea blestemului pana ce s-ar fi ivit o fata cu inima atat de buna, încat bunatatea ei sa se reverse nu numai asupra oamenilor, ci și asupra animalelor… Ție ți-a fost harazit aceasta și-n miez de noapte ne-ai izbavit de cruntul blestem. Și casa cea veche din padure s-a prefacut iarași în palatul meu împaratesc…
Dupa ce se sculara, feciorul de împarat porunci celor trei servitori sa se gateasca de drum, pentru a da de urma taietorului de lemne și a nevestei sale și sa-i pofteasca la nunta.
– Dar unde sunt cele doua surori ale mele? întreba fata.
– Le-am încuiat în pivnița și maine dimineața vor fi duse în adancul padurii, la un carbunar, ca sa-l slujeasca pana ce s-or face mai bune și nu vor mai lasa sa flamanzeasca bietele animale.
