Cartea cu ochi albastri

Intr-o seara, Ana a auzit glasul cartii de pe noptiera:
– Ce faci, Ana?
Ana privi cartea si… ce credeti? Cartea ii zambea cu prietenie. Avea niste ochi albastri ca cerul de vara.
– Daca vrei sa afli povestea mea, tine-ma aproape de ureche. Nu-i asa ca auzi fosnetul padurii?
– Asa-i! Aud glasul frunzelor.
– De acolo vin eu, din padurea povestilor. In timp ce copacii luau drumul schimbarii lor in hartie, scriitorul dadea viata cartii.
– Si pe unde ai mai calatorit?
– Am ajuns intr-o editura, unde m-am imprietenit cu computerul si cu ilustratorul, iar de acolo in tipografie.
Intr-o dimineata m-am trezit asa cum ma vezi: carte cu coperta, cu file scrise si cu ilustratii colorate.
Am fost dusa la librarie, de unde m-ai ales tu. M-ai asezat cu drag in biblioteca ta. Astazi ai citit primele pagini din povestea mea si ne-am imprietenit. Am auzit de la bunica mea, „Cartea de povesti”, ca un copil i-a indoit paginile, a mazgaklit-o si a citit-o doar pe jumatate. Ce trista era…
Ana deschise ochii. Nu stie daca a fost vis sau realitate, dar stie ca a aflat povestea cartii cu ochi albastri ca cerul de vara.