Nu ma îndoiesc ca Garrone nici nu s-ar fi gandit macar, sa zica vorbele pe care Carol Nobis le-a spus azi dimineața lui Betti. Carol Nobis e mandru, fiindca tatal sau e boier mare; un domn înalt cu barba neagra, foarte serios. El vine în fiecare zi, sa aduca pe fiul sau la școala.
Ieri dimineața, Nobis se certa cu Betti, unul dintre cei mai mici, dintre fii unui carbunar, și nemaiștiind ce sa-i zica de necaz, tocmai fiindca dansul era de vina, striga în gura mare:
— Tatal tau este un calic!
Betti se înroși ca focul, îl podi-dira lacrimile, dar nu raspunse nimic; însa ajungand acasa spuse tatalui sau. Carbunarul, om mic și înnegrit de carbuni de sus pana jos, veni cu copilul de mana la lecția de dupa-amiaza, ca sa se planga profesorului.
Pe cand carbunarul se jeluia profesorului și noi toți taceam și ascultam, tatal lui Nobis, care, dupa obicei, se oprise în pragul ușii sa scoata mantaua fiului sau, auzind ca e vorba de el, intra și ceru deslușiri.
— Uite, domnule, ce s-a întamplat, raspunse profesorul, meseriașul acesta a venit sa se planga de fiul dumitale, Carol, care a zis azi dimineața fiului sau:
— Tatal tau este un calic! Domnul Nobis își încreți fruntea și se roși puțin, apoi întreba pe Carol:
— Ai spus tu vorbele acestea?
Baiatul statea în picioare, drept în mijlocul clasei, cu capul plecat dinaintea micului Betti și nu zicea nimic.
Tatal sau, apucandu-l de mana, îl împinse spre Betti, zicandu-i:
— Cere-i iertare!
Carbunarul voi sa se împotriveasca, zicand:
— Nu, nu, domnule! Dar domnul Nobis nu voi sa-l asculte și zise înca o data fiului sau:
— Cere-i iertare!… N-auzi?… Spune dupa mine: Iarta-ma, am zis niște vorbe nesocotite și nedemne împotriva tatalui tau, caruia tatal meu se simte onorat de a-i strange mana!
Carbunarul se împotrivi iarași, însa domnul Nobis starui și mai mult, și copilul zise încet, de abia i se auzea glasul:
— Iarta-ma, am zis niște vorbe nesocotite și nedemne îm-potriva tatalui tau, caruia tatal meu se simte onorat de a-i strange mana!
Dupa aceea, domnul Nobis întinse mana carbunarului ca-re i-o stranse cu putere și împinse pe fiul sau în brațele lui Carol.
— Va rog, domnule profesor, sa puneți pe acești doi baieți în banca unul langa altul, zise domnul Nobis.
Cand baieții fura randuiți la locul cuvenit, tatal lui Carol saluta și pleca.
Carbunarul ramase cateva minute pe ganduri, uitandu-se la cei doi copii, care stateau alaturi; se apropie de banca și ramase uitandu-se ținta la Nobis cu o privire iubitoare și plina de parere de rau, ca și cum ar fi voit sa-i spuna ceva, dar nu zise nimic; întinse mana, ca sa-l mangaie și nu cuteza; atinse numai ușor fruntea cu degetele cele groase. Se îndrepta dupa aceea catre ușa, se întoarse înca o data, ca sa-l vada, și pleca.
— Aduceți-va bine aminte ce ați vazut, dragii mei copii, zise profesorul, aceasta e cea mai frumoasa lecție din timpul anului…
Carbunarul si boierul
