Acum, fiindca pe Zana Zanelor tot n-am gasit-o, putem porni mai departe.
Eu am şi pornit-o.
Zmeul care-a furat-o din greşeala, crezand ca e cine ştie ce procopseala, vazandu-ne c-am plecat pe urmele lui cu dreptul, s-a retras tot mai în adancul poveştii. Deşteptul.
Dar oriunde s-o ascunde, oriunde-o fi, tot l-om dibui! Ca, om fi mici, dar (oricine poate sa observe) noi suntem cei doisprezece pitici (în frurite, bineînţeles, cele doua rezerve).
Chestiunea care ne pune puţin în încurcatura e ca aici drumul face o cotitura. Şi se ştie, zmeii cand fug prind o viteza atat de draceasca, încat le vine foarte greu sa coteasca.
Vom lasa drumul cel drept, deci, taind povestea pe una din poteci. Dar nu va risipiţi ca iepurii care încotro, ho! Mergeţi mai stranşi, aşa, ca din moment în moment se poate întampla ceva.
Vreo întamplare care sa va lase cu gura cascata de mirare. Şi cel care-o sa fie prea la coada, n-o s-o vada. Ca minunile nu se repeta ca filmul în culori, sa-l vedeţi cu bunica, în şapte zile de şapte ori.
Mergem noi, mergem, cand, deodata, în iarba cea grasa, Mirela da de un pui de broasca ţestoasa. Era suparat foc şi, ca orice copil, plangea cu lacrimi ele crocodil. Zicea ca broasca ţestoasa doarme de vreo patru zile sub ţestul ei de o suta de kile. Şi degeaba ciocaneşte el cu labuţele ude, ca ţestul e gros şi broasca nu-l aude. Şi uite, n-are cine sa-l bage-n seama, n-are cu cine sa mai vorbeasca, aşa ca de la pui la mama. încercam noi s-o trezim, dar ţi-ai gasit! Poţi trezi un pietroi adormit! Ne-nvartim în jurul ei, pana cand lui Ilie îi da prin gand sa-i puna o sonerie. Cand a fost gata, a doua zi în zori, i-am spus puiului sa sune de-o suta de ori. La a nouazeci şi noua oara, broasca a scos capul afara. Mare i-a fost bucuria cand şi-a vazut odrasla jucandu-se cu soneria.
„Adio somn – a zis – n-o sa te mai întalnesc! Drumeţilor, va foarte mulţumesc!”
Am plecat, lasand galagie în jurul ei, ca-n jurul şarpelui cu clopoţei. Dar nu facusem nici o suta de
paşi, în continuare, cand un vultur s-a repezit şi-a luat broasca în gheare. Cu ea, nemaipomenit, uite tocmai în varful cerului s-a suit!
De-acolo o s-o arunce, cum arunca jucatorii discul, sa-i sparga platoşa groasa şi-apoi s-o sfaşie cu pliscul.
Hai sa strangem flori şi frunze, sa le risipim pe vale, sa cada broasca pe moale.
A nimerit într-o claie de fan; ura! am scapat-o de la moarte. Vulturul morocanos s-a dus în alta parte.
De-acum broasca va trai sub ţestul ei, 400 de ani, ehei! Ca aşa traiesc ele, mult cat evul mediu, nu ca unii oameni, cat un concediu!
Vine şi puiul cel mic dintr-o parte, frecandu-se la ochi de cele-ntamplate. Explica-i tu cum a fost, Ilie, şi spune-i sa nu mai faca abuz de sonerie. Ca asurzeşte iarba şi maracinii şi, uite, întarata vecinii.
Şi iar mergi, şi iar mergi, numai pe jos, staţii
întregi! Totul ar fi fost excelent, daca nu ni se-ntampla un accident.
Tot batand ataţia campi, de cand rasare pana apune soarele, nu-i normal sa ne doara picioarele?
Eram la o cotitura, cand Radu zice: „Gata, eu am facut o batatura. Of, parca mi-a intrat un munte-n pantof. Atunci ne-am oprit şi, punand toţi degetul la tampla, ne-am gandit.
Ne-am concentrat cat ne-am concentrat, pana-am hotarat: ne trebuie un cal fermecat! Unul cat tot magazinul de jucarii de mare, un cal care sa zboare. Şi-n loc de copite, sa aiba aripile potcovite. Ştiţi: ca sa nu li se toceasca varfurile prea tare şi sa fie numai zimţi, cand s-ating în zbor de stele fierbinţi.