Era un om sarac – sarac , ș-avea o mulțime de copii. Acu era – în vremea foametii și el a muncit v-o saptamana pe un cauș de graunțe. Acu s-a dus la rașnița cu dansele. Dupa ce le-o rașnit, a eșit afara cu caușul cu faina și s-a pornit o furtuna mare și i-a luat toata faina din cauș. Da el strașnic s-o maniat. „Nu ma las eu așa cu una cu doua”, și face un șumuiag de paie și pornește.
Îl întreaba un om:
— Unde te duci, cumatre?
— Ma duc s astup borta vantului, ca mi-a luat faina din cauș.
— Da unde-i nimeri-o?
— Unde-a fi acolo ma duc.
Mergand el loc departat a ajuns pe Dzeu și sf. Petrea (erau pe pamant pe-atunci).
— Unde te duci omule?
— Ma duc s astup borta vantului, ca mi-o luat faina din cauș. Da D-zeu i-o zis așa:
— Omule, nu te mai duce. Na-ți o nuca … da pan a casa sa nu zici: nuca, deschide-te.
Întorcandu-se el înapoi, a noptat ș-a ajuns la un om și s-a rugat sa-l primeasca sa doarma acolo peste noapte.
— De unde vii bade? l-ntreaba omul cela.
— Ma duceam s astup borta vantului ș am întalnit un nebun pe drum și mi-o dat o nuca și-a zis sa nu zic pan a casa nuca, deschide-te. Ce-a mai fi și asta?
Femeea omului vicleana. Ia o nuca n mana și zice:
— Ia sa-ți vad nuca.
Îi schimba nuca omului. Și pe urma se duce ntr-un ocol și zice: nuca deschide-te. Dac-o zis — atate vite ce-o ieșit, oi, cai, hei, o bogație ntreaga. Știi mata, putere dumnezeiasca !
Se duce – a doua zi a casa «Nuca deschide-te». Nuca de unde sa se deschida.
— Hai bata-mi-l Dumnezeu vant și moșneagul lua-l-ar dracu. Ma duc sastup borta vantului și sa bat pe moșneag de ce m-o viclenit.
Ajunge iar pe Dumnezeu.
Da D-zeu, știi, putere dumnezeiasca, acu era altfel la fața… nu l-o cunoscut.
— Unde te duci, bade?
— S astup borta vantului și sa ucid moșneagul, la ce m-o viclenit.
— Na-ți, bade, un magar. Da sa nu zici pan acasa: magar baliga-te.
— N-oi zice.
Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospateaza și-i da vin sa bee, și omul s-o chefaluit și-a adormit pe laița. Da erau niște țigani cu șatra acolo ș-avea magar și omul s-o dus ș-o cumparat ș-a schimbat magarul.
Omul a doua zi se scoala, ia magarul și se duce – acasa și-i zice: magar, fa bani!
Magarul, de unde? El apuc un druc și ncepe a dișala magarul.
— Acu nu-l mai iert eu.
Se pornește sa ntalneasca pe moșneag și s astupe borta vantului. Întalnește pe D-zeu.
— Na-ți bade, o carja, da sa nu zici pan a casa: carje ncarjește-te . Ia carja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat și mai strașnic ospaț și s-a sfatuit ca dac or vede ce-a mai da și carja, pe urma sa-l omoare, ca sa nu prepue ca el i-o luat. Acu zice omul femeii:
— Mai, femee, noi hai cu carja n zamnic (beciu) și sa nchidem ușa ș-a sa zicem: carjancarjește-te .
Se vara. Carja unde ncepe a bate ș-a sdrobi. Pana omul era cu chef, pana s-a trezit, ei erau uciși ca merele.
— Bade ți-om da și magar și nuca, numa ma rog, scoate-ne. Acu omul i-o lasat de i-o batut și mai bine. A luat magarul, carja și nuca și s-o pornit a casa.
Așa s-a facut de bogat acu, de-a ajuns veste pan la-mparatul . Atația bani avea el, de-o semanat ș-o crescut grau de aur. Acu mparatul a auzit ca are un lan de aur ș-o trimis doi sufragii sa-i dee samanța, sa semene și-mparatul.
— Sa spui împaratului ca nu vreau sa-i dau, sa vad ce mi-a face. Împaratul cand a auzit așa, strașnic s-o maniat ș-o gatit oștire, sa se duca cu rasboi asupra lui. Împaratul era frunte, știi, mai mare. Ș-a venit pan la ușa lui ș-o strigat sa iasa afara. Da el ave bani, da tot cu straie de-a noastre, nu cu straie leșești. El pune carja sub suman și ese afara. Acu mparatul cu atatea mii de oameni i-a fost rușine singur lui sa se duca el numa cu unul sa se lupte. A zis:
— Omule, arata-ți tu întai puterea.
— Bine, mai împarate. Carjencarjește-te , la tot soldatul cate doua și la împaratul noua. (Carja era dumnezeiasca, tot în cap pacaia).
O nebunit și pe soldați și pe-mparatul. S-o dus împaratul, ș-o ramas pace ș-o trait bine. Sa dea D-zeu sa traiasca și copiii mei așa.