A fost odată ca niciodată o împărăteasă, care într-o zi de iarnă stătea pe un fotoliu și cosea lângă o fereastă cu pervazul din lemn negru de abanos.
În timp ce cosea, împărăteasa s-a înțepat la deget și trei picături roșii de sânge au căzut pe zăpada albă. Atunci, împărăteasa și-a dorit să aibă și ea o fetiță cu pielea albă ca zăpada, cu buzele roşii ca sângele şi cu părul negru ca abanosul.
După nu prea mult timp împărăteasa născu o fetiţă cu pielea albă, cu buzele roşii și cu părul negru, pe care o numi Albă ca Zăpada…
La ceva vreme de la nașterea fetiței, împărăteasa se prăpădi, iar mai apoi împăratul și-a luat o altă soţie. Mama vitregă a Albei ca Zăpada era foarte de frumoasă, dar cam rea și își dorea să fie ea cea mai frumoasă din țară. Noua regină avea o oglindă fermecată pe care o întreba mereu:
– Oglinjoară oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
Iar oglinda ii răspundea:
– Măria ta eşti cea mai frumoasă din întreaga ţară!
Timpul trecea, iar Albă ca Zăpada creştea şi se făcea pe zi ce trecea tot mai frumoasă. Într-o bună zi, regina întrebă oglinda:
– Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
Iar oglinda îi răspunse:
– Frumoasă eşti Măria-Ta, dar Albă ca Zăpada e mult mai frumoasă acum!
La auzul acestor vorbe, regina cea rea se supără foarte tare și în cele din urmă chemă la ea un vânător căruia îi porunci:
– Du-o pe Albă ca Zăpada în mijlocul pădurii și scapă de ea, apoi adu-mi inima ei ca dovada că a pierit!
Vânătorul merse cu Albă ca Zăpada în pădure; dar când scoase jungherul de la brâu şi se pregătea să-i străpungă inima nevinovată, vânătorului i se făcu milă de frumoasa copilă și o lăsă să fugă în pădure pentru a scăpa de răutatea mamei sale vitrege.
Biata Albă ca Zăpada merse ce merse prin pădure până ce a ajuns într-o poienița unde se afla o căsuța micuță. Fata bătu la ușă, dar cum nu a raspuns nimeni, și ușa era întredeschisă ea intră înăuntru unde găsi o masă cu șapte farfuriuțe, șapte pahare, șapte furculițe și șapte lingurițe, iar lângă perete se aflau șapte pătuțuri micuțe.
Cum fata era tare flămândă şi însetată, ea a mâncat puțin din fiecare farfurie şi a băut din fiecare păhăruț, apoi fiindcă se simţea foarte obosită, Albă ca Zăpada se culcă într-un pătuț şi adormi.
Seara târziu, au sosit şi stăpânii căsuţei. Erau şapte pitici, care în timpul zilei munceau în mina din munți căutând metale și pietre prețioase.
Cei șapte pitici au observat că cineva măncase și băuse din farfuriile și păharuțele lor, apoi au văzut că era o fată frumosă care dormea într-unul dintre pătuțurile lor. Piticii au lăsat-o să doarmă, iar a doua zi când Albă ca Zăpada s-a trezit, ei au aflat de la ea cum a fugit de regina cea rea și cum a ajuns la căsuța lor.
Piticii au hotătât să o lase pe Albă ca Zăpada să stea cu ei, iar când ei mergeau la mină, fata avea grijă de casa piticilor, făcea curățenie și mâncare, și se îngrijea de toate treburile casei.
Într-o zi, regina își întrebă din nou oglinda:
– Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
Iar oglinda îi răspunse:
– Frumoasă eşti Maria-Ta, dar mai frumoasă decât tine e Albă ca Zăpada, ce stă în pădure în căsuța celor șapte pitici.
Regina s-a supărat foarte tare și a hotărât să mearga chiar ea să scape de Albă ca Zăpada. Regina s-a prefăcut că este vânzătoare de curele, și a mers la căsuța piticilor, unde i-a dat Albei ca Zăpada o curea nouă.
Albă ca Zăpada a lăsat-o pe vânzătoare să-i pună cureaua, iar fiindcă regina a strâns cureaua foarte tare fetei i se tăie răsuflarea şi căzu jos.
Regina a plecat mulțumită că a scăpat de Albă ca Zăpada, iar spre seară când cei șapte pitici au venit acasă au găsit-o pe Albă ca Zăpada zăcând la pământ, fără simţire. Piticii au desfăcut cureaua fetei, iar Albă ca Zăpada și-a revenit.
Piticii și-au dat seama ca vânzătoarea de curele era regina cea rea, și i-au zis Albei ca Zăpada să nu mai deschidă ușa nimănui cât timp este singură acasă.
Într-o zi, regina își întrebă din nou oglinda:
– Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
Iar oglinda îi răspunse:
– Frumoasă eşti Maria-Ta, dar mai frumoasă decât tine e Albă ca Zăpada, ce stă în pădure în căsuța celor șapte pitici.
Regina s-a deghizat de această dată în vânzătoare de piepteni, și a mers să îi dea Albei ca Zăpada un pieptăne otrăvit. Albă ca Zăpada nu a vrut să deschidă ușa vânzătoarei, însă aceasta a convins-o să ia pieptănele, iar când fata și-a pus pieptănele în păr, acesta a înțepat-o foarte tare și Albă ca Zăpada a căzut jos fără suflare.
Spre norocul fetei, când cei şapte pitici au sosit acasă și au găsit-o pe Albă ca Zăpada zăcând jos fără viaţă, au mers să vadă dacă mai are vreo curea, dar au gasit pieptenele cel otrăvit. Cum i-l smulseră din păr, Albă ca Zăpada îşi reveni.
În acest timp, regina ajunsese la palatul ei şi aşezându-se în faţa oglinzii se grăbi s-o întrebe:
– Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
Iar oglinda îi răspunse:
– Frumoasă eşti Maria-Ta, dar mai frumoasă decât tine e Albă ca Zăpada, ce stă în pădure în căsuța celor șapte pitici.
Auzindu-i spusele, regina, care se pricepea la vrăji, a mers și a făcut un măr otrăvit. Mărul era jumătate galben și jumătate roșu, iar partea roșie era otrăvită. După ce termină de meşteşugit mărul, regina îşi mânji faţa şi se îmbrăcă cu haine de țărancă apoi porni spre casa celor şapte pitici.
Albă ca Zăpada nu a vrut să îi deschidă țărăncii care vindea mere, așa ca femeia i-a zis:
– Uite, ia mărul acesta, ca e tare frumos, am să mușc eu din partea cea galbenă ca să vezi că nu pățesc nimic, apoi muști tu din cea roșie ca să vezi cât este de gustoasă.
Albă ca Zăpada se învoi, însă imediat ce fata mușcă din măr, ea căzu jos fără suflare.
Mulțumită ca a scăpat de Albă ca Zăpada, regina a plecat la palat unde întrebă iar oglinda:
– Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
Şi deodată auzi vorbele pe care dorea să le audă:
– Măria ta ești cea mai frumoasă din întreaga ţară!
Când piticii se întoarseră acasă o găsiră pe Albă ca Zăpada zăcând pe jos. Degeaba căutară curele, piepteni sau alte lucruri, căci nu găsiră nimic și nu reușiră să o trezească pe Albă ca Zăpada.
Piticii făcură un sicriu de cleștar și după ce o așezară pe Albă ca Zăpada în el, au hotărât sa îl ducă în poienița din pădure unde să o poată privi oricând pe draga lor Albă ca Zăpada.
Într-o bună zi, prin pădurea piticilor trecea un prinț care, văzând-o pe Albă ca Zăpada a fost pe loc vrăjit de frumusețea fetei. Prințul i-a rugat pe pitici să îi dea lui sicriul fetei pentru a îl duce la palatul său, iar piticii se învoiră la stăruințele prințului.
În timp ce slujitorii prințului o mutau pe Albă ca Zăpada, unul dintre ei se împiedică, iar in acel moment bucățica de măr ce îi rămăsese fetei în gât îi sări afară, iar Albă ca Zăpada se trezi ca după un somn lung.
Fericit că Albă ca Zăpada s-a trezit, prințul a rugat-o să se căsătorească cu el, iar fata a fost de accord fiindcă și ei îi plăcea prințul.
Albă ca Zăpada trăi în bucurie şi fericire împreună cu tânărul prinț şi au domnit împreună pâna la adânci bătrâneți.