În zorii albi, senină dimineaţă,
Tu-mi pari o fată mândră de la ţară,
Venită la oraş întâia oară,
Cu gând curat şi rumenă la faţă.
Te prinde însă-n blestemata-i gheară,
Te zbuciumă vârtejul de viaţă,
Din mii de guri minciuna lui te-nvaţă,
Stropindu-te cu tină şi ocară…
Insulte cad, batjocura te arde,
La orice pas culegi o nouă vină
În rătăcirea ta pe bulevarde.
Aşa pe rând te-ntuneci şi, spre sară,
De praf, de fum şi de păcate plină,
Tu te prăvali sfârşită şi… murdară…