„Tudor, Tudor, Tudorel,
Dragul mamei voinicel!
De când mama ţi-ai lăsat
Şi olteni ţi-ai adunat
Pe ciocoi să-i prinzi în gheară
Şi s-alungi grecii din ţară,
Mult la faţă te-ai schimbat
Şi mi te-ai întunecat!
Spune, maică, ce te doare
Ca m-oi face vrăjitoare
De alean să te descânt,
Să calci vesel pe pământ.”
„Alei, maică! alei, dragă!
Curând visul mi-l dezleagă,
Că ştii, maică! am visat
Buzduganu-mi fărâmat!
Sabia-mi cea bună, nouă
Am visat-o ruptă-n două,
Puşca mea cea ghintuită
Am visat-o ruginită!
Maică! pistoalele mele
Le-am visat fără de oţele,
Apoi încă-am mai văzut
Şarpe galben prefăcut
Ce purta coarne de ţap
Şi creastă roşie-n cap,
El avea ochi vânzător,
Avea grai linguşitor
Şi mă tot ruga mereu
Să mă duc la cuibul său.”
„Ba, ferească Dumnezeu,
Să nu te duci, fătul meu,
C-acel şarpe veninos
E Vreun duşman ticălos,
Vreun hoţ volintiraş
Şi la inimă vrăjmaş.”
„Maică, măiculiţa mea,
Cum să scap de cursă rea?
Căci un glas prevestitor
Îmi tot spune c-am să mor”
„Dar să mori, drăguţul meu,
Facă ce-a vrea Dumnezeu!
Dar să ştii tu de la mine
Că-un român voinic ca tine
Până ce cade, pân’ ce moare
Calcă şerpii în picioare,
Căci de-un şarpe-nveninat
I se iartă un păcat.”