X
    Categories: Poezii

Viscolul

Rate this post

Crivăţul din miazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşează-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
 
Viscolul frământă lumea! Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchitele se-ndoaie lovindu-se de pământ.
 
Zbierăt, răget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător…
Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal şi călător!
 
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!

Vasile Alecsandri:

This website uses cookies.