Auziti, randunelelor joase:
norul sur ca o rata salbatica moarta
se ducea mai acum
peste ochiul meu, alb-cenusiu.
Si i-am zis sa ii spuna iubitei
ca-i sunt zilei acesteia, pustiu.
Auziti randunelelor joase:
s-a topit mai intai
capul alb si aripa cea stanga
si-apoi lin si-a pierdut din vopsea.
Cand ajunse departe, pe zare,
norul sur ca o rata salbatica, moarta,
orb cerului, ochilor singuri, nu mai era.
………………………
Vin iar jos, printre ierbi, cu zbor timp
randunelele-ntins, dupa roua.
O sa ploua la noapte pe camp,
o sa ploua…
Marti 16 August 1955 Ploiesti
