De greul prealungului joc
acum si pleoapa mi-e grea.
Mana neagra a visului
sa ma slujeasca ar vrea.
Alba frumusete tu, fara apunere,
pustietoare minune tu,
gandul – la tine-nnoptatul –
ce treaza ma tinu! –
pana la ora ce nu se-nfiripa
cu nici o bataie. Iata acum
se sting jucause ardorile,
cade din lume un drum.
Eu singurul, cat de tarziul!
Sluga si domn
al vegherilor – plec dupa tine
in largul meu somn.
