Asfinţeşte. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici fereşti strălucitoare.
Sub arţar, plecat, moşneagul
Şade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură…
Joacă în văzduh ţânţarii;
Pe furiş, prin frunza rară,
Ca un zgomot de şopârle
Drăcuşorii se strecoară,
Ici şi colo doar s-arată
Printre crengile mişcate,
Şi, pitiţi, şoptesc în umbră,
Se ghiontesc, râd pe-nfundate…
Dând semnal întregii cete,
Cel din urmă-n fund dispare…
— Caută-i de-acu, băiete!
Mută stă grădina mare…
Tresărind păşeşte-n taină,
Doar prin foi adie vântul…
Stă şi-ascultă… Unde-s oare?
Nu se ştie ca pământul!
Moşule, tu ştii, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Şi, zâmbind şiret, ce dulce
Amintirile te fură…
Dar deodat’ s-aude-un ţipăt,
Şi din nalta bălărie
Sare o fetiţă blondă
Ca un fir de păpădie!
Geaba fuge nebuneşte
Ca să scape de ştrengar…
Din tufişuri, pretutindeni,
Alte capete răsar…
E un haz! Cu larmă mare,
Toţi, jucând, se strâng în drum,
Şi bunicul râde tare
Pipa scuturând de scrum…
