lui Codiţă Osiceanu
Hotelul cu firma „La Wilhelm cel Mare”
Din medievalul oraş teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Şi geamuri rotunde şi-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristeţea-nserării
Pe mobile negre şi triste de nuc,
Şi vechi ilustraţii, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Şi satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută şi sfântă povară,
Citindu-i pe Heine şi Nietzsche,
Traduşi ―
Ca două viori sub acelaşi arcuş ―
În limba-nflorată
Şi-n stilul sever ―
O limbă-mpletită din sfârcuri de bice
În care, pe vremuri, scrisese Voltaire,
Pe care-l citise şi Heine, şi Nietzsche…
Hotelul acesta ―
Citesc în jurnal ―
Azi este spital!
Spital ― gazda morţii
Cu „Crucea Genevei”
Chiar deasupra porţii.
Hotelul cu hall-ul perfect hexagon
Din medievalul oraş teuton,
Azi este refugiul defuncţilor vii,
Ce-şi mângâie gheara de vultur crispată
Pe hainele lor cenuşii ―
O „Cruce de fier”
Pătată de sânge pe front
Şi spălată
Cu trei picături de eter…
Hotelul?
Aceeaşi eternă-ntrebare…
Spitalul?
Aceeaşi prevestire tristă…
Hotelul cu firma „La Wilhelm cel Mare”
Azi… nu mai există!
Flacăra, nr. 17, 6 februarie 1918
