Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se înfăţişa,
Băgă-n sân un pietroi mare şi se-nfăţişă aşa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul îşi arăta şi tăcea.
Judecătorul văzându-l că îşi bătea sânul plin,
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: – Scoate ce mi-ai arătat;
El scoţând îndată piatra, o puse cu cinste jos
Şi se trase la o parte, cu chip prea politicos.
– Dar ce este asta? zise judecătorul bătrân;
– Este darul, el răspunse, ce ţi-l arătam în sân.