Voi laşi dătători de porunci,
Mai râdeţi! Nevolnică turmă,
Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!
S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari –
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!
Ieşi-vor din negru pământ,
În zale de-argint cavalerii,
Puternici ca grindina verii,
Şi roibii cu nările-n vânt
Vor trece-n sălbatec galop
Spre Roma! Şi miei vor fi leii,
Fugi-vor de spaimă mişeii
Cuprinşi de pornitul potop
Spre Roma! Călcând pe cohorţi
Răzbi ţi-vom colosul de-aproape
Şi nu va mai fi cine să-ngroape
Mulţimea cea mare de morţi!
Din Istru vom face pârâu,
Să-l umpli, romane, cu sânge,
Cu lacrimi pe care le-or plânge
Nevestele neamului tău!
Şi nu vei putea să mai pui
În şiruri înfrânta-ţi armată,
Şi-om face să fie odată
Toţi corbii şi lupii sătui!
Căci vultur să fii, un colos,
Cu aripi de repezi furtuni
Şi cuibul în cer de l-ai pune,
De-acolo noi da te vom jos!
Ce-i viu sfâşia-vom în dinţi;
Aprinde-vom templele tale;
Vom naşte pustiul în cale;
Vom face pe-ai voştri părinţi
S-ascundă trufaşul lor chip
În togă, plângând de ruşine,
I-om trece sub furci caudine,
I-om pune cu fruntea-n nisip.
Si fără de milă, călăi,
În faşe strivi-vom poporul,
Şi mândri vom pune piciorul
Pe gâtul împăraţilor tăi!
Vom face cât cerul de nalt
Mormanul cadavrelor crunte
Şi munte vom pune pe munte
Şi cerului da-vom asalt.
Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu
L-om prinde de barbă înhăţându-l,
Cu tronu-i cu tot răsturnându-l
Din cer, căci acel Dumnezeu
Ce lasă pe-al vostru pământ
Să crească atâta urgie,
Acela nu poate să fie
Nici mare, nici tare, nici sfânt.
Ah, dac-am putea măsura
Pe cât ni-e de plină măsura,
Vedea-vei ce multă ni-e ura,
În ziua din urmă a ta!
Că dacă voi toţi aţi muri
De spaimele morţii înainte
De-al nostru sosit, din morminte
V-am scoate de-oriunde veţi fi!
Şi răzbunătoarelor sorţi
Le-am face cu palma dreptate,
Căci feţele voastre le-am bate,
Scuipându-ţi pe fiii tăi morţi!