Tu nu esti frumusetea spiralelor candide,
În ochi tu nu duci moarte si perlele lichide
În cari rasfrîng misterul vapaile livide.
Nici flori n-atingu-ti fruntea spre dînsele plecata,
Nici pagini cu poeme ramase de-altadata
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ti inelata.
Tu nu cunosti otrava gîndirii si-a vegherii:
Fantasmele de fildes, regini ale tacerii,
Nu ti-au suflat miresme subt salciile serii.
Tu stii ca de cînd lumea e liniste si pace,
Ca drumul e pe care paianjenul îl face
T;esînd în umbra calda velurele sa-mbrace
Subt cari stagneaza ochii si pletele-ti opace.
Copil naiv! de-aceea te-ador si te mîngîi
Cu fata-nmormîntata ca-n floare de lamîi
În carnea-ti netezita de buzele dintîi!
Si nu-ti soptesc sonete, nici mituri nu-ti îngîn,
Pe unde trece umbra acestui hoit pagîn.
Aplec eternitatea spre tine, si ramîn
Cu ochi-închisi în zîmbet, copil abia-nflorit;
Cu fruntea rasturnata, cu visul risipit,
Ca o dantela scumpa pe trupu-ti adormit.
Dar spune-mi, la crepuscul, încet, sunt fericit?…
