In versul cantecelor poporane
Se inchina taranimii basarabene
Frunza verde grau de vara,
Ce-i frumoasa a mea tara!
Tara mea nemarginita
Cu verdeata-mpodobita.
Cat cu ochii-n zari cuprinzi,
Taruleano, te intinzi,
Stralucind in ape-oglinzi;
Cat cu ochii dai si vezi —
Tot campii, paduri, livezi,
Sesuri, vai frumoase, sate,
Paini in brazde semanate,
Munti si dealuri-nalte, vii,
Departari largi, albastrii.
Primavara — numai floare
In campii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Pana-n zare revarsat,
Aur viu de paine coapta —
Munca taranimii dreapta.
Trece vantul prin ogoare,
Da pamantului racoare
Si se duce pan’in zari
Si razbate-n departari.
Pasari canta-n ceruri sus,
Tot zburand inspre apus.
Pelin verde, iarb-amara,
Maiculita, scumpa tara,
Mandra esti tu si frumoasa;
Mandra esti tu la vedere,
Of ! Dar nu esti norocoasa,
Zaci in vecinica durere;
’N lacrimi tu te scalzi si jale,
Pan’in varfurile tale, —
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cat esti, maica, tu de mare,
Gemi tot in nevoi amare,
Cat esti de nemarginita,
Tot atat si necajita.
Veneticii, tara draga,
Te mananca toti la claca,
Iti iau bogatiile
Si-si latesc mosiile.
S-au facut ei boieri mari,
Chinuiesc pe-ai tai plugari,
Pe noi ne-au incalecat,
Painea toata ne-au luat,
Tara-n maini au apucat,
Sangele ei ne-au baut
Si neoameni ne-au facut.
Fiii, pamantenii tai,
Au luptat ca niste lei,
Au varsat ei mari de sange,
Ca sa poata jugul frange, —
Jugul cel greu din vechime
De pe-ntreaga romanime;
Au dat jos jugul turcesc,
Acum duc cel boieresc —
Si mai greu si mai dracesc.
Mult am mai luptat si noi,
Te-am scos, taro, din nevoi,
Am luptat si-om mai lupta,
Nici la ganduri nu vom sta,
Caci norodul oropsit
Din ’ntuneric a iesit,
Biruit nu s-a lasa
Pentru scumpa tara sa.
