Eram atât de atent,
încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele înghetau în jurul meu,
prefacându-se-n stâlpi rasuciti.
Eram atât de atent,
încât plutirea ondulata-a mirosurilor
se prabusea-n întuneric
si parca niciodata n-as fi-ncercat
frigul.
Deodata
m-am trezit atât de departe
si de strain
ratacind înapoia chipului meu,
ca si cum mi-as fi învelit simturile
cu relieful fara de noima al lunii.
Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, si poate
ca vii mereu,
în fiecare ora, în fiece secunda,
si treci prin asteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de trimf.
