Duceam în viteza piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiasi.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Domneste pe-aici violetul, tacerea,
cleiul tâmplaresc, oh, da,
cu care ne lipim bratele rupte.
Noi suntem, iubito, aceiasi
si nici nu se cunoaste, oh, da,
ca sufletul nostru-i întors
dintr-o calatorie în lumea
perechilor, unu cu unu,
pom cu pom, iarba cu iarba,
piatra cu piatra.