Măreţ amurg de sărbătoare
Domneşte-n veselul oraş,
Un nour arde-n depărtare
Ca un tăciune uriaş.
Se-ntoarce lumea din poiană,
Călări, pe jos, boieri, norod:
Aleargă o căruţă-n goană
Din două salturi peste pod.
Şi râd, şi chiuiesc, şi cântă
Cei cari s-au grămădit în ea:
Vârtej de pulbere s-avântă
Când trec pe dinaintea mea!
Sunt bolnav, moartea mă îmbie,
Şi tot privesc la ei cu jind…
Şi tot tresalt de bucurie
Când văd pe oameni chefuind!
